Trapped

Parteneri de suferinta...

In prag statea o fata ce-l privea cu aceeasi curiozitate.

Desi fata ei era plina de lovituri,copilului ii se paruse cea mai frumoasa persoana pe care a vazut-o,pentru ca ea avea chip uman...

Statea nemiscata neavand curajul sa inainteze...dar mainile Lui o impinse inauntru si usa se inchise la loc.

Se apropie incet de copilul ce o privea insistent si se aseza langa el oferindu-i cel mai frumos zambet pe care-l vazuse vreodata...

Oare totul era real?...Nu era doar o iluzie?

Copilul ridica cu misceri lente mana si o atinse usor pe obraz de frica sa nu dispara...

Voia sa spuna ceva,dar parca uitase sa vorbeasca...

O mai privi odata si buzele mici s-au deschis scotand la iveala un glas duios.

-Alice...

Simtea ca o cunoaste de foarte mult timp-parca nici nu era nevoie sa foloseasca cuvinte pentru a intelege tot ceea ce simte...

-Ma cheama Alice...

- Nu stiu...raspunse copilul cu glas tremurat...cum ma cheama

Apoi,el doar statea si asculta cuvintele fetei ce parca...parca formau un cantec.

-Aveam o familie minunata,o mama si un tata ce ma iubeau enorm,dar mai ales un frate mai mic ce era lumina ochilor mei...

Locuiam intr-o casa mare cu o curte enorma unde ma jucam in fiecare zi cu fratele meu,nu imi puteam imagina viata fara el.

Am calatorit peste tot, am vazut tot ce se putea vedea...Aveam viata perfecta.

Nu am putut accepta cand am aflat ca fratele meu a murit...mi-am invinuit parintii,m-am certat groazinc cu ei si am plecat de acasa.Nu puteam sa-mi vad parintii fara sa-mi aduc aminte de el...

Am regretat in fiecare zi felul in care m-am comportat,nu m-am gandit cum s-au simtit si ei...dupa ce au pierdut un copil sa mai piarda inca unul.Dupa ce doi ani am stat pur si simplu pe strazi in fiecare zi vrand sa mor,deoarece nu mai aveam chef sa traiesc o viata ce fusese atat de nedreapta...m-am intors acasa,dar ei nu mai erau.

De ce n-am murit?...nu am avut curajul.

O lacrima ii rasarise in coltul ochiului insa si-o sterse imediat si incepu din nou sa zambeasca...