Trapped

Prefer sa visez...

Frigul il dobora la pamant...probabil nu frigul din incapere il invinse ci frigul din sufletul sau.

Cu ultimele puteri intinse mana dupa patura ponosita ce il incalzise in ultima vreme,dar spre surprinderea lui gasise ceva ce parea a fi o bucata de creta.

O luă in maini si incepu sa traseze niste linii ce incet,incet conturau o casa...Copilul se aseza in mijlocul ei si cu timpul luara fiinta si niste chipuri umane...desenase o femeie frumoasa,ce-l privea cu dragoste exact cum si-o imaginea pe mama sa,ce avea alaturi un barbat cu trasaturi puternice care-l reprezenta pe tatal sau...Desi nu-si mai amintea nimic nici despre el stia ca probabil era modelul sau in viata.

Desenă si iar desenă,iar in incaperea monotona prinse viata o adeverata poveste.

O zi petrecuta la bunici,o zi de Craciun in care bucuria se citea pe fata tuturor,dar mai ales ziua in care o intalnise pe ea... Avea ochii albastri a caror frumusete putea intrece culoarea celui mai limpede izvor,parul blond ca spicul de grau,dar cel mai frumos era zambetul,zambetul ei ce era cel mai bun refugiu in calea tristetii...

Poate o privea in fiecare zi fara ca ea sa stie sau poate ca i-a spus cat e de frumoasa...

Poate s-a apropiat de ea cu acelasi zambet ce ii facea inima sa bata cum nu mai batuse niciodata...

Fiecare zi petrecuta cu ea,tachinandu-se reciproc,zambetul ei ...

Fiecare plimbare in parc,fiecare gluma prosteasca,zambetul ei...

Fiecare cuvant,fiecare gest si zambetul ei...

Tipul de viata pe care ar fi vrut sa-o aiba...inconjurat de caldura,iubire,sentimentul acela de siguranta,incredere,liniste,pace...

Ar fi dat orice sa aiba macar unul din aceste lucruri...dar pana la urma ce avea de dat?NIMIC..

Ar implora,ar plange...dar cine l-ar auzi?

Desi totul era ireal prefera sa viseze decat sa stea in agonie...