Trapped

Alaturi de tine.

Copilul isi regasise din nou speranta.Acum avea pe cineva alaturi,nu mai era singur.
Acest lucru ii dadea putere.
Desi el nu avea nimic de povestit,iubea sa asculte tot ce ii povestea fata.Fiecare poveste era fascinata si il facea sa-si doreasca din ce in ce mai mult sa fi stiut macar un lucru cat de nesemnificativ din viata lui...
Ea era pata de culoare ce ii schimbase tabloul monocromatic,de care avea nevoie cu disperare si care a aparut cand incetase sa mai creada in miracole...

Fiecare lucru are pretul lui...copilul incepuse sa se urasca pentru ca era neputincios in fata Lui,nu putea sa faca nimic pentru a o proteja.Nici macar nu putea sa o priveasca in ochi, cum face ea de fiecare data ,si sa-i spuna ca e bine...nu poate face asta-el nu nu poate minti,deoarece miciunile,desi pe moment ne fac sa ne simtim mai bine,folosindu-le ne mintim si pe noi insine...Intr-un final,atunci cand te trezesti la realitate,durerea pe care o simti va fi mult mai mare.
Noi oameni mintim...ne ascundem in spatele unui zid ce odata construit e greu de daramat...si cand reusim sa scapam de acest zid,ne dam seama ca poate ar fi fost altfel daca am fi spus adevarul.

Copilul asculta cantecul duios a lui Alice, cand in camera intunecata se zari un firicel de lumina...Oare viseaza?