Trapped

Realitate...

Deschise ochii...razele soarelui il mangaiau cu blandete parca spunandu-i ca s-a odihnit destul,iar acum trebuie sa mearga mai departe.
Se apropie de Alice...Dormea asa frumos incat ar fi vrut sa opreasca timpul in loc...putea sa o priveasca pentru totdeauna.Nu avea nevoie de nimic altceva.
De cate ori nu dorim si noi sa oprim timpul in loc.Sa ne oprim in acel moment al vietii noastre in care ne simtim cei mai fericiti...Cat de frumos ar fi?
Sau sa dam timpul inapoi pentru a ne corecta greselile.Sa schimbam cumva acea decizie ce ar putea sa ne schimbe intreaga viata sau sa luam unele hotarari pe care nu am avut curajul sa ni le asumam.
Totusi...asta nu e posibil,asa ca trebuie sa ne gandim de multe ori inainte si sa actionam doar odata.
Intr-un final Alice deschise ochii.Cei doi nu mai zabovira prea mult,deorece stiau ca timpul nu e prietenul nimanui.
Isi continuau calatoria in labiritul vietii.Labirint a carui iesire nu multi o gasesc,iar daca o gasesc nu reusesc sa-si dea seama de acest lucru.
Erau inconjurati de mirosul plin de viata a padurii.
Cerul era lipsit de norii albi, tiviti cu lumina, ce se miscau molatic de ici colo aproape in fiecare zi.
Copilul se intoarse spre Alice vrand sa-i priveasca din nou ochii.Ochii ei erau mai senini chiar decat cerul.
Dar Alice disparuse...disparuse ca un vis frumos a carui final nu-l stim niciodata,ca o iluzie ce nu fusese niciodata acolo...
Era disperat.Numele ei rasuna in padurea ce pana acum a fost linistita.
Se lasa in genunchi si incepu sa planga.Cum este posibil asa ceva?
Ridica privirea spre cerul ce incepuse sa fie ascuns de norii ce apareau de nu stiu unde.
Si totusi printre norii ce puse stapanire pe seninul cerului...se zarea o lumina ce devenea din ce in ce mai puternica...
Copilul fu cuprins de acea lumina..totul acum era in umbra, inafara de el.
Deschise ochii si fu uimit cand isi dadea seama ca din lumina doua maini incepeau sa prinda contur.
Intinse si el mana...acum isi amintea totul...