Suflet de duhovnic

Partea 1 Părintele cu barba roşcată

De peste douăzeci de ani, părintele era slujitor al acestui sfânt lăcaş. Oamenii din parohia lui erau încântaţi să-l întâlnească chiar şi pe stradă. Mereu avea zâmbetul pe chip , iar ochii lui rotunzi şi albaştri, ca cerul dintr-o zi senină de primăvara, te îndemna să crezi că e un zâmbet sincer. Avea câte o vorbă bună pentru fiecare şi din cei care îl cunoşteau, toţi aveau sentimentul că  fiecare ar fi preferatul, iar ei chiar nu greşeau deoarece, omul acesta sfinţit îi iubea în mod real foarte mult pe fiecare în parte.

Dacă un străin ar fi intrat in acea bisericuţă pentru prima oară, privindu-l pe părinte ar fi putut spune in sinea lui " Ce om urât!". Părul şi barba roşiatică ale părintelui îl făceau să nu semene cu sfinţii din icoane. Dar de îndată ce începea slujitorul lui Hristos să vorbească despre iubirea lui Dumnezeu ce o revarsă asupra oamenilor, faţa lui se transfigura , iar ochii lui chiar revărsau blândeţea şi iubirea Mântuitorului asupra credincioşilor. În acel moment străinul cu siguranţă ar fi putut exclama în gândul său " Ce om minunat!"

Avea răbdare cu fiecare în parte. În posturile de peste an venea multă lume la spovedit şi de multe ori îl prindea miezul nopţii săvârşind această sfântă taină. Deşi oamenii aşteptau ore in şir ca să le vină rândul, nimeni nu se arăta agitat sau nervos. Fiecare ştia că după ce va sta de vorbă cu părintele cel roşcat, îşi va simţi sufletul fericit ca sufletul unui copil. Părea că înţelege orice durere şi orice suferinţă. Şi oricât de prăbuşit te-ai fi simţit ,el găsea in tolba sa cu cuvinte înţelepte răspuns pentru a-ţi bucura sufletul.

Dumnezeu îi rânduise şi o soţie după marinimia sufletească a acestui slujitor. Preoteasa Maria era o femeie blajină şi foarte talentată. Era pasionată de pictură, muzică şi literatură. In curtea bisericii, în vacanta de vară, puteai vedea multi copii aşezaţi în jurul meselor de lemn ,care, sub îndrumarea ei , lucrau de zor la ceva frumos. Acestui atelier ea îi dăduse numele  "Flori din grădina raiului".

Micii pictori realizau pe sticlă flori în nuanţe diverse pe care le puneau în valoare prin fondul ce întotdeauna se transforma într-un joc de culori vii.

In timp ce micii ştrengari munceau de zor, preoteasa le citea câte o povestioară cu tâlc despre îngeri şi oameni plăcuţi lui Dumnezeu prin faptele lor, sau cânta împreună cu ei cântecele pe care special le compunea pentru aceşti micuţi.

Cei doi soti nu fuseseră dăruiţi cu vreun copil, de aceea revarsau dragostea lor părintească peste sufletele celor care păşeau pragul acestei mici biserici.