Suflet de duhovnic

Capitol 4 Tristeţe transformată-n bucurie

 Părintele Nicolae ceru Ioanei să-și anunțe părinții că dorește să le facă o vizită.

Aceștia de mult nu mai călcaseră pragul sfântului locaș, iar această venire neaşteptată a preotului roșcat părea destul de suspectă, mai ales ca nu erau nici în preajma Bobotezei , nici în preajma sărbătorii Sfintei Cruci când părintele își căuta enoriașii pentru a le sfinți casele.

În sufletele lor se născu neliniștea ,dar nu se opuseră acestei vizite neașteptate.

La apusul soarelui, slujitorul lui Hristos a bătut la ușa casei părinților Ioanei. Părinții i-au deschis, spre bucuria acestuia, bucurie pe care ochii lui albaștri nu au putut-o ascunde.

- Bună seara, dragii mei!

- Bună seara, părinte! Dar ce vânt te aduce în pragul casei noastre? Întrebă cu neliniște în glas tatăl fetei.

- Dorul, dragii mei, dorul de voi! Răspunse cu sinceritate în glas roșcovanul părinte. Când erați tineri vă vedeam în fiecare Duminică, la Sfânta Liturghie și mă topeam de dragul vostru. De multe ori m-am rugat Mântuitorului să vegheze asupra iubirii voastre şi iată, că au trecut 23 de ani de atunci și văd că sunteți tot împreună, lucru care mă bucură foarte mult. Apoi vocea lui dobândi un timbru profund:

- Văd că a-ți fost binecuvântați și cu o fată frumoasă și deșteapta. Afirmația preotului crescu neliniștea în inimile părinților Ioanei. Ce-o fi urmărind omul acesta, că tare straniu mai vorbeşte, se întrebau în gândurile lor.

- Dragii mei îmi permiteți să iau loc pe scaunul acesta din bucătărie că tare mă mai dor picioarele!

  Iar mâna lui dreaptă indică scaunul pe care ar dori puțin să se odihnească. Politicos, tatăl Ioanei îi oferi scaunul indicat. După ce se așeză ,slujitorul altarului printr-un gest al mâinii îi invită și pe cei doi părinți să ia loc, iar ei se supuseră ca niște copii.

- Cum o mai duceţi cu viaţa de zi cu zi? continuă părintele de dragul conversaţiei.

- Mulţumim de întrebare, o ducem binişor, răspunse mama, dar vocea o trăda că pe vârful limbii îi stăruie o întrebare sâcâitoare şi anume care e motivul real pentru care a venit acest om in casa lor?

- Mă bucur că o duceţi bine şi că vă bucuraţi de fiica voastră minunată. E minunată dar e şi tare frumosă....iar frumuseţea ei îmi aduce aminte de o fata din satul meu de pe vremea când tuleiele mustăţilor abia începuseră a-mi miji. Era o fată tare frumoasă, după care întorceau privirea mulţi flăcăi. Fata avea vreo 16 ani. Aici preotul făcu o pauză intenţionată de vreun minut, însă tatăl prins fiind de firul povestirii ce abia începuse îl grăbi.....Şi?

 Părintele oftă şi cu o voce venită parcă din amintiri continuă:

- Fata s-a îndrăgostit de un flăcău chipeş care avea mare trecere înaintea fetelor şi din naivitate a crezut că şi el nutreşte aceleaşi sentimente aşa că i-a dăruit ce a avut ea mai de preţ împreună cu inima ei îndrăgostită şi anume virginitatea ei. A doua zi, ticălosul, s-a laudat cu trofeul său la toţi prietenii lui şi din bârfă în bârfă, păţania fetei a ajuns la urechile mamei sale. Bârfa într-un sat, pe vremea aceea, putea să devină ucigătoare de suflet. Mama înveninată de ucigătoarea bârfă i-a spus fetei ca dacă ceea ce spune satul este adevărat, mai bine  ar fi să meargă şi să se arunce în Prut. Fata n-a răspuns nimic, dar inima ei a fost sfâşiată de durere. După vacanţa de primăvară , fata s-a întors la şcoala din comună. După ore ,ea a fost văzută de colege cu ochii in lacrimi şi mergea în sens opus faţă de drumul ce ducea către satul ei. Din ziua aceea nimeni nu a mai văzut-o, iar după un an de căutări s-a descoperit  doar o jumătate din corpul ei în Prut. Înmormântarea a ceea ce mai rămăsese din frumosa fată a stârnit jalea întregului sat. Am fost şi eu l-a înmormântare, iar acel episod m-a marcat pentru totdeauna. Mama ei plângea şi jelea de-ţi sfâşia sufletul. Şi-ar fi dorit în acea clipă  ca tot satul să o lovească cu pietre dar să-i aducă fiica înapoi. Părintele parcă furat de amintiri făcu din nou o pauză....

Ochii părinţilor Ioanei erau în lacrimi. Tatăl tuşi puţin pentru a se aduna şi-l întrebă pe slujitorul altarului:

- Părinte de ce ne-ai povestit această întâmplare atât de tulburătoare?

Vocea părintelui apăsă pe aceste cuvinte:

- Ca să nu faceţi şi voi aceeaşi greşeală ca mama acelei fete! Ioana va deveni în curând mamă şi are nevoie de dragostea şi sprijinul vostru pentru a lua decizia cea mai înţeleaptă pentru sufletul ei şi pentru sufletele voastre. Voi va trebui să o susţineţi pentru a face faţă greutăţilor ce se vor ivi. Gândiţi cu inima şi lăsaţi în urma voastră răutatea lumii!

În clipa aceea Ioana îşi făcu apariţia în bucătărie. Era îngrozită de cum vor reacţiona părinţii ei. Îşi auzea bătăile inimii în timpane, iar senzaţia era una dureroasă. La vederea ei, părinţii s-au ridicat în picioare şi au îmbrăţişat-o. Feţele lor erau inundate de lacrimi pentru că au realizat că nu ar suporta ideea de a o piarde.

Părintele privind catre fereastră spre cer îi mulţumi Maicii Domnului că l-a ajutat în această misiune grea. Îşi luă rămas bun de la această familie şi după ce îi binecuvântă porni fericit către casa lui. În urma lui auzi pe cineva alergând. Întorcând privirea o văzu pe Ioana ce alerga îmbujorată de emoţie.. Fata îi sărută mâna şi îi mulţumi. De la acest eveniment au  trecut aproape nouă luni ,când, într-o după amiază însorită de Duminică s-a pomenit cu părinţii Ioanei în  pragul casei parohiale. Erau foarte veseli şi i-au comunicat că se pregătesc de botez pentru că au de încreştinat o frumuseţe de fetiţă care se va numi Anastasia şi că Ioana doreşte ca micuţa să fie botezată de părintele Nicolae pe care îl consideră părintele ei de suflet.

La auzul acestei minunate veşti , slujitorul lui Hristos, se simţi copleşit de fericire şi îi mulţumi lui Dumnezeu că i-a fost dat să trăiască o asemenea bucurie.

În Duminica din preajma sărbătorii Sfântului Ilie avu loc Taina Botezului în care îngeraşul Ioanei primi numele de botez Anastasia.

La intrarea in biserică, lângă uşă stătea un tănăr care parcă dorea să nu fie observat de fericita adunare, însă părintelui nu-i scăpa nimic niciodată. Era un bun observator şi dintr-o privire înţelese că tânărul necunoscut trebuie să fie tatăl micuţei ce tocmai fusese încreştinată. Îi făcu semn să se apropie şi îl încurajă să o privească pe gingăşia îmbrăcată în hăinuţe albe. Părintele o lua din braţele naşei şi spre mirarea tuturor o puse în braţele tânărului necunoscut. De tânăr se apropie Ioana şi cu blândeţe în glas i se adresă acestuia :

-Vlad, îţi dau voie ,dacă vrei, să faci parte din viaţa Anastasiei! Ochii tânărului s-au umplut de strălucire. Era prea emoţionat să mai poată vorbi.

După câteva luni a avut loc şi nunta mirilor Ioana şi Vlad, iar cu ajutorul părinţilor frumoasei studente, aceasta a terminat şi facultatea.

Destul de des părinţii o aduc pe Anastasia la Biserică pentru a o împărtăşi în Sfânta Liturghie.

Părintele Nicolae e topit de dragul ei, mai ales când o vede urcând voiniceşte cele două trepte până la altar pentru a aduce un pomelnic şi o lumânare aprinsă. E un copil tare vesel şi îi plac mult florile. Mereu aduce câte un bucheţel  de flori pentru ca preotul să le aşeze pe sfânta masă.. Ioana în fiecare Liturghie se roagă pentru sufletul acelei fete din amintirile părintelui roşcat, ca Dumnezeu să fie milostiv cu sufletul aceleia care i-a salvat fetiţa.