Suflet de duhovnic

Capitol 3 : Anastasia

Erau momente în care paracliserul sesiza privirea părintelui fixată pe un loc anume, lucru ce trăda că gândurile acestuia îi sunt prinse în amintiri.

Într-o zi îl intrigă privirea slujitorului sfântului altar care stătea pironită pe icoana Maicii Domnului deoarece, această privire părea că trece dincolo de icoană. Fiind curios, paracliserul îl urmări pe roşcovanul părinte să vadă cât timp va sta, aşa pierdut în amintiri şi mare i-a fost mirarea când văzu că, abia după un sfert de oră slujitorul lui Hristos şi-a desprins privirea de pe icoană.

Gândurile părintelui călătorind pe firul amintirilor ajunseră cu câţiva ani în urmă când, aici, în faţa icoanei Maicii Domnului, o văzu pentru prima oară pe Ioana, o frumoasă tânără studentă. Fata, îngenunchiată în faţa icoanei, plângea cu suspine abia perceptibile.

Simţind durerea fetei, părintele îngenunche şi el în faţa Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, ceea ce o făcu pe tânără să-şi întoarcă ochii înlăcrimaţi şi să-l privească pe acest om inedit, cu mirare.

Părintele, pentru a-şi scuza cumva comportamentul, răspunse întrebării din priviri a tinerei:

- M-am gândit să mă alătur ţie în rugăciune  pentru ca Maica Domnului să te asculte. Mântuitorul spune în Sfânta Evanghelie că unde sunt doi sau trei în numele Său, acolo este şi El.

În acel moment fata începu să plângă în hohote.

Părintele atingându-i uşor umărul îi spuse cu multă blândeţe: Linişteşte-te, copila mea! Dacă vrei să-ţi răcoreşti sufletul, spune-mi, ce amărăciune te apasă?

Printre suspine fata răspunse:

- Nu cred părinte că mă vei înţelege, ci mă vei judeca aspru pentru că am păcătuit.

- Crede-mă, fiica mea! Nu sunt eu în măsură să te judec, pentru că la rândul meu, conştiinţa-mi spune că sunt un mare păcătos, dar nădejdea mea este iubirea pe care o port în suflet pentru Dumnezeu, şi, care mă întăreşte să cred în marea Lui milostivire. Apoi arătându-i absida din partea stângă a altarului o îndemnă zicând:

-  Vin-o să ne aşezăm în strană pentru a putea sta de vorbă! Apoi se aşezară amândoi în scaunele ca nişte jilţuri sculptate din lemn de cireş.

Fata, prinzând puţin curaj, îşi şterse lacrimile şi începu să-şi depene rar povestea amărăciunii ei:

Sunt studentă, în anul doi, nu are importanţă la ce facultate. Acum un an, am întâlnit un tânăr de care m-am îndrăgostit. Părea că şi el  mă iubeşte la fel de mult, iar din cuvintele lui am tras concluzia greşită ca mă priveşte ca pe o viitoare soţie. Aici fata oftă din adâncul inimii şi preţ de două minute liniştea se aşternu apăsătoare. Acest răstimp păru foarte lung pentru slujitorul cu barbă roşcată, după care fata îşi reluă firul tristei sale poveşti de iubire: Crezând în iubirea lui i-am dăruit fiinţa mea intreagă.

De curând am rămas însărcinată, iar el când a aflat această veste, mi-a spus că nu e pregătit să devină tată şi mi-a cerut să avortez. În acea clipă am realizat că sentimentele lui sunt superficiale pentru că nu-i pasă de zbuciumul meu.

În acest moment situaţia mea este cumplită deoarece, păstrând copilul, risc să abandonez facultatea şi acest lucru nu mă îngrozeşte cel mai mult, ci faptul că va trebui să înfrunt răutatea bârfelor ce mă vor lovi. Însă dintre toate, mă înspăimântă cel mai puternic durerea pe care o voi provoca părinţilor mei când vor afla.

Tulburată de propria-i mărturisire, fata începu din nou să plângă.

- Linişteşte-te, copila mea! Veni în întâmpinare vocea blândă a slujitorului lui Hristos. Îţi înţeleg amărăciunea. Ai de luat o decizie foarte grea deoarece, ai de ales între acest minunat rod al iubirii tale şi veninul lumii.