Suflet de duhovnic

Capitol 7 : Un înger binecuvântând sfântul altar

Părintele Nicolae era tare fericit că în zile de sărbătoare bisericuţa lui era plină cu credincioşi de toate vârstele, dar cei mai dragi îi erau cei de vârstă adolescentă şi spera în sinea lui că în viitor aceştia vor deveni părinţi şi vor duce mai departe flacăra credinţei strămoşeşti. Pe unii dintre ei îi ştia încă din leagăn, deoarece chiar el îi botezase şi inima i se umplea de emoţie când îi auzea cantând in biserică sau la strană.

Printre ei se număra şi Crina, o frumoasă adolescentă cu ochii mari, albaştri şi foarte expresivi. Părul castaniu îi punea în evidenţă gingăşia angelică, iar vocea ei caldă te ducea cu gândul la armonia cerească.

Privind-o , slujitorul lui Hristos se întreba în sine " Când a trecut oare timpul?" Parcă mai ieri era la vârsta preşcolară , când pe treptele din faţa altarului, în timpul Sfintei Liturghii, micuţa desena de zor pe foi de pomelnic pisicuţe si sirene de mare, probabil personaje dragi ei din desenele animate. Dar într-o duminică, desenul ştrengăriţei îi atrăsese în mod special atenţia, când trecu pe lângă ea cu cădelniţa fumegând prin biserică.

Schiţa micuţei reprezenta masa sfântului altar ,iar deasupra mesei era un profil de înger în zbor cu mâna întinsă de parcă ar fi sfinţit altarul. Crina pe atunci avea opt anişori. Părintele tare ar mai fi vrut să afle ce i-a trecut prin minte ştrengăriţei de a schiţat acel desen, numai că în acea zi părinţii fetei au plecat cu ea de la slujbă înainte de predică, şi n-a mai apucat sa afle misterul. Mai târziu a întrebat-o, dar fetiţa nu-şi mai amintea ce anume a determinat-o să facă acel desen. Timpul a trecut, iar bobocelul de fetiţă se transformase într-o minunata floare la 16 ani, înzestrată şi cu frumuseţe spirituală: era prietenoasă, veselă şi modestă în acelaşi timp, chiar dacă era şi foarte inteligentă.

Însă de vreo lună părintele a sesizat că privirea Crinei şi-a pierdut strălucirea de parcă sufletul ei ar fi fost tulburat de o luptă interioară.

Bunul preot îi simţea amărăciunea aşa că la sfârşitul slujebei o rugă să rămână pentru că dorea să discute cu ea despre ceva important. Fată îl privi oarecum absentă deoarece nu avea chef să vorbească cu nimeni, dar din respect pentru acest slujitor al altarului, rămase să vadă ce anume doreşte să îi spună.

El îi făcu semn să se aşeze în strană şi după ce mirui  ultimul credincios, veni şi se aşeză alături. Era o frumoasă zi de iunie ,iar soarele  îşi strecura razele jucăuşe printre ochiurile de fereastră împodobite cu gravuri în sticlă. Lumina difuză  te ducea cu gândul că ai fi pe un alt tărâm.

Părintele o privi pe fată intens de parcă dorea să descopere motivul ce întristase privirea aceasta angelică.

- Crina, ce se întâmplă cu tine? Ce te frământă?

- Nimic, părinte! Veni răspunsul sec al fetei care nu avea nici cea mai mică dorinţă de conversaţie.

- Te ştiu de foarte multă vreme, iar privirea ta spune că în suflet te confrunţi cu o adevărată furtună. Vorbeşte-mi, draga mea copilă! Descarcă-ţi sufletul şi vei vedea că te vei simţi mult mai bine!

Fata îşi acoperi cu ambele palme faţa şi răspunse:

- Nu pot vorbi, pentru că îmi este ruşine!

- Îţi promit că nu te voi judeca indiferent care îţi sunt gândurile ce îţi întunecă sufletul! Vocea caldă şi blândă a părintelui păru ca o adiere răcoroasă într-o zi toridă de vară pentru sufletul adolescentei.

Crina îşi îdepărtă palmele de pe faţă şi spuse şoptit:

- Sunt îndrăgostită rău de tot.

- Dar acest lucru e firesc la vârsta ta şi sentimentul are farmecul lui. Nu văd de ce ţi-ar întuneca privirea. Pe tânăr îl cunosc?

- Nu, deoarece el nu e demodat ca mine ca să vină la biserică.

- Dar îl deranjează faptul că tu Îl iubeşti pe Hristos?

- Îi este indiferent!

-Trist! Continuă pe gânduri părintele.

- De cât timp sunteţi prieteni?

- De trei luni şi mi-a cerut să îi dovedesc dragostea mea , avansând la următoarea etapă a relaţiei noastre care implică o relaţie sexuală. L-am rugat să îmi dea un răgaz de gândire, însă el mi-a spus că decizia mea va hotărî soarta relaţiei noastre.

- Acum înţeleg de ce eşti aşa mohorâtă. El te pune să alegi între iubirea pentru el şi iubirea faţă de Dumnezeu. Dacă şi el ar fi crdincios, aceste două iubiri s-ar completa şi voi doi a-ţi fi cei mai fericiţi îndrăgostiţi din lume.

Relizez că îl iubeşti foarte mult, iar dacă ţi-aş cere să renunţi la el, ţi-aş sfâşia inima. Ştii ceva? Aş vrea să vorbesc cu acest tânăr, să-l cunosc şi eu mai bine.

- Dar nu cred că va dori şi el acest lucru! Spuse fata cu oarecare teamă în glas.

- Dacă te iubeşte cu adevărat, va accepta să stea de vorbă cu mine. Aşa vei avea ocazia să vezi cât de profunde sunt sentimentele lui pentru tine.

Apoi părintele o binecuvântă, după care se retrase în sfântul altar pentru a se ruga, după cum îi era obiceiul.