Suflet de duhovnic

Capitol 9 : Raiul şi iadul

Privirea azurie a părintelui contempla apusul de soare prin fereastra camerei lui de lucru. Tabloul, în care măreţul astru îşi încheie activitatea într-o frumoasă zi de vară ,a avut întotdeauna un efect emoţionant asupra sufletului său  încă din vremea copiriei sale , vremea aceea în care aştepta cu nerăbdare , alături de alţi copii, să se întoarcă în sat cireada . Farmecul era sporit şi de un bătrân grădinar ce îi încânta cu tot felul de poezioare  şi poveşti cu tâlc ce le depăna cu încântare făcându-i pe ştrengari să călătoarească pe aripile imaginaţiei , iar acele imagini îndepărtate îl făcură pe preotul Nicolae să zâmbească.

         Ca de obicei, sâmbătă seara el îşi contura predica pentru încununarea Sfintei Liturghii de a doua zi şi în încercarea lui de a defini cele două stări spirituale ale sufletului după moarte, îi încolţi o întrebare neobişnuită :  dacă Dumnezeu ne-a înzestrat cu capacitatea de a crea, oare avem posibilitatea de a ne modela şi picta locul unde sufletele noastre vor vieţui pentru eternitate? Pornind de la ideea biblică cum că atât raiul cât şi iadul îşi au originea în inima omului, slujitorul sfântului altar se lăsă răpit de imaginaţie, iar în gândurile sale se contură un loc pe care îl numi grădina sufletului său, grădina aceasta tare mai semăna cu micul loc din spatele casei pe care îl îngrijea cu drag de cum mijea primăvara şi până la bruma lui noiembrie. Încerca să caute o legătură tainică intre legumele ce le cultiva şi faptele bune ale omului, precum şi între buruienile ce-l necăjeau adesea şi păcate.