Rădăcini- Felruk

Am scăpat

  Recunosc că e pentru prima dată când simt asemenea frică. Aş vrea să scot lanterna din rucsac, dar,sunt încremenită. Cine poate fi în spatele meu? Nu am mulţi prieteni, deci nici duşmani nu ar trebui. Încep să adulmec, se pare că...acest parfum, îl ştiu. Ridic privirea şi privesc.
- Mike?? Eşti un nenorocit. M-ai speriat de moarte.
   Încep să îl lovesc uşor peste umărul stâng cu rucsacul aproape gol, în timp ce el râde cu poftă de mine.
- Dacă ai şti ce faţă aveai! Ce e cu tine? Ai văzut o fantomă?
- De fapt am văzut ceva...
  Încerc să îi explic lui Mike în timp ce privesc atent în întuneric, dar,ochii au dispărut. Cât de ciudat. De mult timp vin aici şi e pentru prima dată când mă simt ameninţată.
- Ce ai văzut până la urmă?
- Sincer? În partea întunecată am văzut două luminiţe portocalii sau galbene care pâlpâiau, ca nişte ochi clipind. Ciudat tare. Hai să mergem.
- Ăăă, cred că toate chestiile astea ciudate ţi-au ajuns la creier.
Mike râde de mine. Îl lovesc cu pumnul peste umăr, nu mă crede.
- Ştiu ce am văzut!
- Bine,bine!
Scot lanterna din rucsac, o aprind şi îl apuc pe Mike de braţ. Privesc în jurul meu şi se pare că  s-a întunecat destul de repede. Suntem aproape de ieşire.
- Ai văzut? Ce-a fost aia?
O umbră ciudată a trecut rapid prin faţa noastră. Era umană, dar,ciudată. Cocoşată, musculoasă. Pentru o clipă mi s-a oprit respiraţia. Mike e încremenit. Ne uităm unul la celălalt şi o luăm la fugă.Lanterna îmi cade din mână, mă opresc să o ridic dar nu privesc în urma mea, nu am timp. În sfârşit ieşim din pădure și ne continuăm alergarea până în faţa casei mele, cred că am ajuns mai repede ca niciodată.Ne sprijinim de un copac pentru a ne trage sufletul.
- Ce-a fost aia?
- Eu ţi-am spus că am văzut ceva, nu m-ai crezut.
- Gata,ştiu, asta e. Am stat prea mult cu tine şi m-am molipsit de lumea ta ciudată.
- Hei,nu e aşa!
- Glumesc, Anastasia, doar că nu mai intru în pădurea aia cât voi trăi. Sper că nici tu!
   Îl privesc atent şi e destul de speriat pentru amândoi.
- Hmmm, poate da,poate nu.
- Tu nu eşti normală. Vrei să mori?
- Deci, mă crezi până la urmă.
- Mmmmda... să zicem.
Îl prind în braţe şi îl strâng tare.
- Scuze, nu mai intrăm acolo. Hai,fac cinste cu un suc.
   Pornim spre barul din colţ. La mine acasă nu mai aud nimic, e posibil ca părinţii să doarmă. Luna plină, aproape apare. Vreau să intru în casă cât mai repede, deoarece mereu mi se întâmplă ceva ciudat când e lună plină. Mă enervez la culme,mă simt mai puternică, arăt mai puternică. Am înţeles că luna plină are influenţe negative asupra omului, sper să fie doar asta.
Îl prind pe Mike de mână şi intru în bar. Ca să vezi,părinţii mei, sunt morţi de beţi şi încă beau, în timp ce varsă alcool pe ei. Mă ascund imediat după Mike în timp ce scot banii din buzunarul gecii mele şi îi dau.
- Uite, pentru două sucuri de mere verzi. Eu ies afară, după vor avea de ce face spectacol.
     Ies imediat pe uşa barului. Mă aşez pe băncuţa din colţ şi îmi aprind o ţigară. Da,din cauza lor,a părinţilor, am început să fumez încă de la 14 ani jumătate. Până atunci am fost cea mai fericită familie. Când au văzut că eu cresc, îmi fac prieteni, majoritatea băieţi, au început să se comporte cu mine ca şi cum aş fi tipele de la colţ de stradă. Tatăl meu venise după mine în timp ce mă jucam cu ei şi i-a alungat. A vrut să îi bată, dar au fugit. Mike a fost singurul care a rămas. Şi acum îi ţin minte privirea dulce şi tristă când m-a luat tatăl meu cu forţa. M-a încuiat în camera mea de la etaj. Mike venea şi arunca cu pietricele în geam. De atunci m-am obişnuit să sar geamul. M-am lovit de multe ori, dar,ciudat că mă vindecam imediat.
- Hei,dă-mi şi mie, nesătulo!
- Dă-mi sucul. Ţine, ia şi te hrăneşte.
Iau paharul cu suc din mâna lui în timp ce îi dau din ţigara mea. Încep să sorb, e cel mai bun suc băut vreodată, îmi trezesc amintiri plăcute.
   Se deschide uşa barului, în timp ce două persoane râd cu poftă, de parcă ar fi câştigat ceva. Se opresc din râs şi mă privesc cu dispreţ.
- Ahaa, deci aici erai!