Rădăcini- Felruk

Suflete pereche

Sunt puţin îngrijorată în legătură cu prezenţa lui. Stă în faţa mea,aproape de mine ( poate prea aproape) şi mă priveşte în acel fel ciudat dar plăcut. Inima mea o ia razna de tot, încep să respir tot mai sacadat, mi-e foarte cald. Genunchii încep să îmi tremure, corpul la fel. Începe să rânjească şi priveşte spre podea. Cred că a auzit,şi-a dat seama că inima mea a luat-o razna din cauza lui.
Stau aşezată pe pat şi îmi frământ mâinile, mă ţine în suspans.
- Anastasia...
- Spune, te rog! Nu mai am răbdare.
Fără să stea pe gânduri,mă prinde de genunchi,se apasă pe ei şi într-o secundă se aşează în faţa mea. Aud şi eu, e inima lui care zburdă, nu glumă. Degetele mâinii lui încep să urce încet de pe coapse direct pe spate. Mă trage cu putere în faţa lui şi mă priveşte adânc în ochi,apoi buzele mele.
- Uuum...
Nu am apucat să spun nimic,a sărit deodată pe mine. Acum sunt întinsă pe pat,ne sărutam cu spor,deşi eu nu prea ştiu,dar încerc. Buzele lui voluptoase le savurează pe ale mele în timp ce scoate un geamăt de plăcere. Îmi prinde capul între cele două palme ale sale şi în timp ce mă sărută,îmi ciufuleşte părul. E atât de dulce!
- Deci, de ce faci asta?
- Anastasia, noi...suntem suflete pereche!
Stai,ce? Îl împing pe podea fără să vreau şi mă ridic în picioare.
- Scuze,scuze! Lasă-mă să te ajut. Ce ziceai că suntem?
- Suflete pereche. Ştii tu,când două persoane sunt sortite una alteia, în cazul nostru...
- Da,da! Vârcolacii simt altfel, mai intens. Dar,de unde ştii?
- Nu ştiu,Anastasia! Pur şi simplu am simţit. Nu-mi spune că tu nu ai simţit nimic!
Mă priveşte cu ochi dulci de căţeluş,nu știu cum să reacţionez.
- Păi,am simţit ceva, dar...nu ştiu,nu prea am avut iubiţi,nu ştiu cum e să fii îndrăgostit.
- Dar,lupul tău interior,ce a spus?
- Uuumm, păi...
- Am înţeles. Ruk mi-a spus de la început,de când te-am văzut,că tu eşti jumătatea mea. Nu am vrut să îl cred,deoarece pari atât de inocentă la prima vedere. Eu sunt o bestie în miniatură,tu eşti firavă,gingaşă,nu vreau să te rănesc.
Mă apropii de el după ce îl ajut să se ridice de pe podea şi îl privesc în ochi.
- Nu ai avea cum să mă răneşti. Fac parte dintr-o haită de Alpha. Chiar dacă nu am antrenament,mai târziu voi reuşi să fac faţă celor ca tine,bestiile în miniatură.
- Ha ha ha! Amuzantă mică. Hai,vreau să îți arăt ceva!
- Ce anume? Nu merg numai cu tine afară,e întuneric. Apropo,cine e Ruk?
- Nu îmi spune că ţi-e frică, Lord! Eşti un Alpha! Ruk...e lupul meu interior.
- Interesant nume. De fapt,nu sunt nici vârcolac,trebuie să aştept până la ziua mea să...
- Da,ştiu! Hai,dă-mi mâna.Trebuie să ştii faptul că de astăzi înainte,nimeni şi nimic nu te va răni,cel puţin cât sunt eu în viaţă. Tu eşti a mea şi eu sunt al tău,pe vecie.
Cât de emoţionant,abia mă abţin să nu plâng. Chiar îl merit? După cum a zis,eu sunt firavă şi el o mică bestie. Mă ţine atât de strâns la pieptul lui imens şi cald,mă priveşte în ochi şi îşi încleştează dinţii.
- Ce ţi-aş fi făcut dacă eram numai noi doi!
- Wow,mă sperii! Ce ai fi făcut?
- E secret. Hai cu mine afară. Trebuie să verificăm ceva.
- Hmm,palpitant. Bine!
Îl prind de mâna stângă şi ieşim din camera mea. Coborâm uşor scările pentru a nu-i trezi pe cei din casă şi deschidem uşor uşa.
- Anastasia! Ce faci cu el? Unde plecaţi?