Tears

În urmă cu un an

După ce le-a urat "La revedere ." colegilor, Rosalie se aşează pe banca prăfuită de la metrou.Era una dintre cele mai frumoase zile din viaţa ei. Încă doi ani de liceu şi scăpa de colegi, profesori , stres şi durere. Îşi scoate cele 4 perechi de căşti sperând ca în cele din urmă să se decidă pe care să le folosească. Se ridică enervantă în momentul în care cineva calcă pe una dintre perechi. Era foarte nervoasă . Acum mai avea trei perechi. Se uită spre cel cu o privire care spune "O să te omor !" , apoi ia căștile și le aruncă la gunoi.

-Îmi pare rău, spune băiatul.

-Mai rău ca mie ,nu ; spune Rosalie.

Așa că , din moment ce a pierdut metroul ,din cauza "accidentului" , Rosalie se hotărî să meargă pe jos până acasă.

Partea rea era , însă, că începuse să plouă și nu avea umbrelă . Mormăie o înjurătură când observă că s-a udat din cap până în picioare mai rău ca în urmă cu 10 minute. Îşi scoate grăbită o foaie din blocul de desen ca să imortalizeze peisajul, cât timp nu se uda prea mult .O puse cu grijă  în geantă și căută telefonul ca să-și anunțe părinții că întâzie. Dar ceva nu e în regulă.Telefonul era de negăsit. Pur și simplu dispăruse din geantă. Doar dacă nu îl uitase pe bancă.

Era extrem de agitată iar mâinile începeau să îi tremure de frig . Nu putea arăta nimănui ce era în telefon . Acolo avea scrisă viața sa detaliat, avea scrise de la cele mai paşnice gânduri, până la cele mai întunecate .Acolo obişnuia să scrie versuri pe care le fredona în camera sa.Prin urmare ,acel telefon era cel mai important lucru din viața ei și nu putea lăsa pe nimeni să afle tot ce gândea. Şi partea cea mai rea era că telefonul nu avea cod sau parolă . Cu fiecare secundă devenea din ce în ce mai stresată . Într-un final a reușit să ajungă la banca pe care își uitase telefonul dar nu era nici acolo. Cum a putut fi așa de neatentă ? A avut grijă de acel detelefon ca de ochii din cap timp de doi ani , iar acum l-a pierdut. Își acoperă fața cu mâine abținându-se să nu plângă și pleacă acasă . După minute în șir de mers ajunge . Casa era la fel de goală, Iar singurul lucru care mai făcea ca acel loc să prindă viață erau trandafirii roşii pe care îi creştea de un an.

Fugii grăbită în camera sa și intră pe facebook. Singurul mod prin care putea recupera telefonul ,era să intre pe vechiul cont și să trimită un mesaj.

După căteva minute de aşteptare se ridică de pe scaun şi se duce în baie pentru a-şi face un duş încercând să se calmeze . După treizeci de minute de relaxare îşi ia un halat şi un prosop şi se duce în cameră .

Priveşte cu mare atenţie ecranul laptop-ului . Era prea uimită ca să mai facă ceva, când a văzut că a primit răspunsul la mesajul trimis.

A tastat ceva apoi a şters . A mai încercat să scrie ceva, dar nu avea idei . Ce îi putea spune unei persoane necunoscute în afară de "Bună.Unde mi-ai găsit telefonul ?" ?Mi-l poţi înapoia ?

Oftă suparată apoi se hotarî să scrie ceva.
...
"Deci, mâine la 15 vii la adresa pe care ţi-am dat-o, okey? "

"Da."

Pune laptop-ul pe birou şi sare în pat. Scoate din geantă desenul observând că nu mai putea să îl ridice . După câteva încercări eşuate de a-l ridica îşi dă seama de ceva mult mai straniu . Stătea fix lângă corpul ei. Cade speriată pe jos şi îşi dă o palmă în cap. "Visez! Logic că visez! Dacă n-aş visa, aş mai putea face "Dansul încrezutului " ? " , îşi spune în timp ce dansa ; sau mai de grabă mima un om care avea urgentă nevoie la baie. După 5 minute deja se plictisise . Se uită spre tavanul alb gândindu-se la căştile rupte , care cu siguranţă se distrau mai bine în coşul de gunoi decât ea.

Se uită spre corpul ei şi se apropie de el . " Trebuie să iau neapărat o gumă ."

Deodată desenul s-a mişcat . A ridicat mâna, din instinct, să vadă dacă ce a provocat ridicarea, dar desenul desenul s-a ridicat iar.

Era în acelaşi timp uimită dar şi speriată . Desenul plutea în funcţie de cum îşi mişca mâna . Dacă ridica mai mult mâna şi desenul se ridica mai mult . Privii iar spre corpul său observând că ochii lumină puternic . "Ce se întamplă? " Se întreba speriată în momentul în care simţea că se apropie din ce în ce mai mult de trup .

*

Deschise ochii somnoroasă şoptind "Desenel zburăţel. " Se ridică şi privii desenul care era lângă pat.

Se uită la ceas şi observă că era ora 12. Niciodată nu mai dormise atât de mult .  Se schimbă de haine şi se duce în bucătărie unde dă de mama  ei.