Tears

Colegul de apartament

De ce eram așa ? Copilul acela parcă mă contola.Totul devenise încețoșat , iar imaginea magazinului lângă care stăteam se schimbase cu cea a parcului . Pumnii îmi erau din ce în ce mai strânși , de parcă voiau să strivească ceva , iar liniștea devenise ceva sfânt.  Mă simțeam prinsă  într-o transă , și cu greu realizam ce se petrecea în jurul meu. M-am ridicat  şi am auzit un lătrat. Nu ştiam ce să fac. Eram complet derutată . Dacă este turbat?  Ugh. Aici nu sunt câini turbaţi . Poate că este rănit . Asta ar fi mult mai logic.  Dar dacă mă va muşca?  

*

-Ce câine cuminte ești !  Se pare că rana ta se vindecă destul de repede.

Mi-am căutat enervată cutia cu pastile în cameră și după ce am băut două pastile am sunat-o pe Doamna Smith.

-Alo ? Hope ? 

-Bună ziua. Voiam să te întreb dacă pot să încep să muncesc de mâine .

-Desigur. Cum te mai simți ?

-Mă simt mai bine . Crezi că ai putea să îmi auduci mâine lista cu universități?

-Da. Le-am ales pe cele mai bune. Acum stai liniștită și odihnește-te. Bine.

-Okey.

 După ce am închis telefonul l-am aruncat pe masă și m-am pus pe pat . 

 *După o  lună*

~La restaurant~

-În ritmul ăsta o să mai rămân cu nimic ! , spun nervoasă.

- Încă mă gândesc la o soluție. Ai putea să cauți o colegă de apartament.

-Nu este o idee rea. Dar cine ar vrea asta?

- Studenții la facultate. 

-Ai dreptate . S-ar putea să găsesc pe cineva. 

Mi-am luat geanta și am plecat entuziastmată acasă , însă în timpul drumului m-am oprit și am dat un anunț la ziar. Sper să mă ajute cu ceva.  Când am ajuns acasă am pus alt bandaj la rana câinelui și mi-am făcut o cafea. Dintr-o dată am văzut o clădire mare arzând. Camera dispăruse , Bruno (câinele) dipăruse .Eram doar eu și clădirea care ardea.Acela e orfelinatul . Mi-am închis ochii timp de câteva secunde , dar după ce i-am deschis totul devenea din ce în ce mai încețoșat.

 „-Mi-e frică . Dacă vom murii? 

-Vom fii bine.”

 M-am trezit surprinsă pe podea încercând să înțeleg ce s-a întâmplat. Mi-am umezit buzele și m-am ridicat . Am mers și mi-am terminat cafeaua , apoi l-am hrănit pe Bruno.Mi-am făcut un sandviș , însă  nici nu am apucat să mestec o bucățică din el că am scuipat-o pe farfurie. Avea un gust oribill.Am mai încercat să mănanc restul sandvișului , dar am ajuns să îl vomit.  Ce era în neregulă cu mine?

Mi-am luat cana cu cafea , care se răcise și am băut-o. Între timp am luat o carte de istorie pe care aproape o terminasem de citit. Acela era ultimul volum apărut . Acolo apăreau diferite legente despre creaturi misterioase , dar de ficare dată când ajungeam la ele treceam mai departe.

***

-Doamnă Smith , sunt deja două săptămâni de când am dat anunțul și nimeni nu e interesat , spun plictisită.

-Te rog să nu îmi mai spui așa . Jade sună mai bine. 

-Okey. Jade , ideea cu colega de apartement nu a mers. Voi fii nevoită să îmi mai caut un job , dar nu o să mai am timp pentru învățat.

Eram așa agitată . Mă plimbam plimbam prin toată camera , încecând să găsesc o cale de scăpare , dar nimic. 

- Așteaptă puțin , spune în timp ce iese din local.

*după 10 minute*

-Am sunat la câteva persoane și am găsit pe cineva.

-Serios? Minunat !

-Dar e băiat.

Eram atât de confuză. Un băiat . Împarte cu mine apartamentul . Mai rău de atât nu poate fi ? . Trebuia să fac ceva. Dacă nu găseam pe cineva viața mea ar fi fost ruinată.

-Nu-i nimic. Poate venii de săptămâna viitoare.

Dintr-o dată m-am simțit slăbită . Inima începuse să îmi bată din ce în ce mai tare , de parcă încerca să îmi iasă din piept. Am fugit speriată la baie și mi-am dat cu puțină apă pe față . M-am uitat în oglindă apoi mi-am lipit mâinile de chuivetă . Am încput să tușesc zgomotos până am scuipat câteva picături de sânge.