Tears

Lucrurile se complică

-Hope,  ai un vizitator .
Când am auzit acele 4 cuvinte,  pur si radiam de entuziastm şi tristeţe. Uram că trebuia să fiu adoptată  . Din acea clipă,  toată acea ură,  toate acelr lacrimi vărsate,  toată acea durere se transformase in fericire. ''Stai , chiar m-am gandit la asta? . '' ,spun în timp ce mă apropiam de directoare . Chiar dacă  o să fiu adoptată , cu siguranţă nu o să ma integrez  şi voi ajunge iar de unde am plecat.

-Dd..doamnă Lucy, o să fiu adoptată?
-Copilă,  nu a venit nimeni să te adopte .
-Cum?spun abţinându-mă să nu înnebunesc  .
-Doar te va vizita cineva,  nimic mai mult.
-Nu mai vreau nici o vizită !

Am fugit în camera mea mea şi am trântit uşa , apoi m-am uitat la măsuţa de lângă mine . Am luat un pahar mic , în care mai era apă , şi l-am aruncat în perete .  În acel moment, eu eram chiar foarte calmă pentru că nici nu îmi doream să fiu adoptată  .  M-am uitat plictisită la paharul care se spărsese , iar cioburile erau peste tot în cameră . După ce le-am adunat , le-am aruncat în coşul de gunoi , şi m-am uitat în oglinjoara de la baie . Mi-am atins cu vârful degetelor faţa palidă şi fierbinte . Am făcut un pas înapoi , lipindu-mă de zidul rece şi un fior mi-a străbătut tot corpul , urmat de o mâncărime şi o durere insuportabilă  . De 5 mintute stăteam în pat , dar nimic . Durerea nu trecea , iar dacă încercam să îmi alin mâncărimea , totul se putea agrava imediat . Am încercat să mă ridic din pat şi să ies din cameră , că să mă pot suce la cabinetul medical . Am închis uşa şi m-am uitat în faţa mea , amintidu-mi de momentul în care primisem brăţara de la Dylan . După câteva secunde , mii de lacrimi îmi invadaseră faţa . Singurul lucru pe care îl preţuiam mai mult ca viaţa mea , îl pierdusem  , şi nu puteam face nimic ca să îl găsesc . Am coborât scările şi am plecat spre cabinetul medicului dar , chiar la mijlocul drumui am fost oprită de directoare , care m-a prins brutal de mână şi mi-a dat o palmă .

-Să nu mai ridici tonul la mine !  spune în timp ce se pregătea să îmi dea următoarea palma .

-Nu aveţi nici un drept să mă loviţi !

Când palma ei a făcut contact a doua oară cu obrazul meu , am căzut pe jos. În acel moment , din biroul ei ieşise o persoana . Totul era înceţoşat , dar puteam distinge câteva culori . Am simţit cum sunt ridicată şi dusă până la cabinet . Durerea pe care o aveam era insuportabilă . Spatele simţeam că mi se despică , capul că îmi explodează , iar inima mai avea puţin şi îmi sărea din piept . După un sfert de oră m-am trezit şi cu greu m-am ridicat de  pe pat , şi m-am uitat în jurul meu , insă nu era nimeni . Capul încă mă durea , dar nu la fel ca înainte . Am ieşit  din cabinet ca să caut doctora , dar nu era deloc . Parcă se evaporase . Am plecat la sala de mese , unde se aflau toţi . Mi-am luat tava cu mâncare şi m-am dus într-un colt retras . Spre mine s-au îndreptat două fete şi un băiat .

-Uite cine a dat de belele , spune una dintre fete , care s- aşezat lângă mine.

-Se pare că îngeraşul ăsta e un mic demon , spune cealălaltă . 

-Ce vreţi  ?

-Vrem  să înecetei cu fiţele şi să o laşi dracu' pe directoare, că din vina ta o să avem de suferit toţi .Sper că m-am făcut înţeles.

Am dat din cap , aprobându-l , apoi am plecat de acolo . Am ieşit din clădire , si am plecat spre parc . Sigur băiatul de ieri  îmi găsise brăţara , ier eu trebuia doar să îl găsesc .  Am urmat drumul pe care l-am făcut cu o zi în urmă , si spre uimirea mea , era tot acolo .  M-am apropiat încet de el încercând să îmi imaginez o conversaţie cu el , în care nu mai aveam puţin şi o luam la fugă .Când am ajuns în faţa lui am văzut brăţara pe mâna lui . Atunci , mă enervasem atât de tare încât dacă nu era atât de fricoasă , îl pocneam pe loc. M-am uitat căteva secunde la el , şi faţa lui îmi părea din ce în ce mai familiară .

-Îmi vreau brăţara ! spun întinzându-i mâna .

Îşi dă gluga hanoracului jos şi se uită spre mine .

-Nu mă mai recunoşti ?

-Nu îmi pasă cine eşti . Îmi vreau doar brăţara ; nu cer prea mult .

Am făcut un pas înainte , aporpiindu-mă de el .

-Dylan ... spun foarte încet . 

Mă duc spre el şi îmbrăţişez ca şi cum ar fi fost ultima dată , apoi mă aşez pe bancă . Se întoarce cu spatele la mine acoperindu-şi capul cu gluga neagră . I-am întors umărul şi am tresărit când faţa lui devenise desfigurată şi arsă .

-Sper să arzi în iad , îmi şopteşte la ureche .

Am ţipat  speriată şi m-am trezit pe patul de la cabinetul medical .