Tunete în întuneric

Capitolul XI

Sufletul îi îngheță cu viteza luminii. Paznicul ridică privirea spre ea, întrebător. Rhea se forță sa rostească cuvintele pe care nu credea că le va mai rosti vreodată.

- Eu sunt Vanessa Smith. Întinse mâna după plic, iar curierul i-l înmână, apoi o puse să semneze pe o tabletă.

Rhea simți plicul de parcă ar fi cântărit o tonă si o trăgea în adâncul Pământului, către Iad. Un milion de întrebări i se roteau în minte și încerca cu toate puterile ei sa țină un masiv atac de panică în frâu. Trebuia să plece de aici. ACUM!

Prin apă parcă, auzi cum paznicul o întreabă dacă e bine, iar ea reuși doar sa dea din cap în timp ce se întorcea către ușa pentru parcarea subterană.

Mergea parcă prin nisipuri mișcătoare, ducând greutatea lumii pe umeri. Se îndreptă mecanic către colțul de nord al parcării și ajunse în fața unei mașini acoperite de o husă prăfuită.

Îndepărtă absentă husa si scoase la iveală un Porsche Carrera galben care nu atrăgea cu nimic atenția într-o clădire atât de exclusivistă. Ieși în traficul agitat si se lăsă pe pilot automat să migreze pe străzile pline.

Trebuia să facă toți pașii conform planului, cu atât mai mult acum, ca acel plic o ardea în buzunar.

Știa. Știa unde este, cum se numea, unde locuia. Doamne, cum? Unde? De cât timp? Unde greșise?

Întrebările se precipitau în mintea ei, năvăleau nestăvilite și o îneacau. Respirația începea să i se îngreuneze si in colțurile ochilor o ceață neagră o amenința cu o beznă rece.

Rhea își lăsă geamul jos si se forță sa respire în patru timpi. Înăuntru si afară. Din nou si din nou până când aerul nu mai ieșea șuierând fierbinte, ci fluid și dens.

Privi în oglinzi, schimbă de mai multe ori benzile si ocoli aceeași clădire de trei ori, atentă la traficul nebun. Nu o urmărea nimeni.

Iesi pe autostradă, merse până la prima ieșire, apoi se îndreptă spre un parc auto second hand care părea prăfuit și părăsit. Parcă în fața unei barăci, își luă geanta si privi în jur. Jumatate dintre mașinile din parcare părea că s-au târât aici ca să moară. Cealaltă jumătate părea în terapie intensivă.

Se îndrepta spre un pick-up GMC Sierra din anii '90, ce părea că abia trecuse prin cel puțin un război mondial. Culoarea originală părea un mister, aripile erau maro, plafonul gri, capota bătută cu ciocanul și apoi unsă cu chit, iar ușa de la benă părea bătută în cuie pe interior.

Rhea își trecu mâna pe bara solidă a mașinii. Tabla era dură și rece sub degetele ei. Sub motor nu era nicio pată, iar cauciucurile erau late și încă rezistente. Perfect.

Din baraca de lângă poartă iesi un bărbat de vârsta a treia, cu mersul rigid si spatele drept. Privirea lui mângâie Porsche-ul cu admirație, apoi se întoarse către Rhea și o privi direct în ochi câteva clipe. Apoi se uită din nou la Porsche, la mâna ei care se odihnea pe capota camionetei si din nou în ochii ei.

Se apropie la câțiva pași si spuse cu glas scăzut si sigur.

- Nu iți pot oferi mai mult de 5000$ pe lângă GMC.

Rhea îi susținu privirea fermă. Deci mai existau bărbați de cuvânt și onoare. Ea nu intrase întâmplător aici. Știa despre Brett. Acest veteran care își pierduse singura fiică după ce soțul ei o omorâse în bătaie.

Printr-o rețea surprinzător de bine ascunsă si pusă la punct, condusă de două femei extraordinare, aflase povestea lui Brett. El era unul din miile de puncte de sprijin al femeilor abuzate care încercau să dispară de pe fața Pământului cand autoritățile se scufundau în acte si proceduri.

Fără întrebări sau acte, el punea la dispoziție mașini care nu se evidențiau cu nimic, care ofereau anonimat si pe care cele care voiau sa fugă se puteau baza, la un preț minim si discreție maximă. 

Rhea bătu usor in capota GMC-ului.

- Câtă viață mai are în ea?

- Suficientă cat sa te ducă până în cel mai îndepărtat munte de pe continentul ăsta.

Rhea aproba ușor, apoi făcu semn către Porsche.

- Consider-o o donație.

Brett ridică o sprânceană uimit.

- Vei avea nevoie de bani. Bătrâna consumă mult.

- Nu voi merge mult cu ea.

Calmul și gheața din glasul ei îi opriră alte argumente. Îi întinse un set de chei, iar ea le luă.

-  Cheia de la Porsche e în contact, iar actele în torpedou. Mulțumesc!

Brett o privi din nou în ochi și ea văzu în privirea lui toată durerea, frica, dragostea si dorul unui tată.

- Succes!

Apoi se întoarse si plecă spre baracă fără o singură privire spre mașina de zeci de mii de dolari din curtea lui.

Un nou val de panică o străbătu pe Rhea. Plicul zvâcnea pe coapsa ei încordată. Trebuia să plece și să îi înfrunte conținutul înainte de pasul următor al planului. Urcă în mașină și aruncă geanta pe scaunul pasagerului. Mașina porni surprinzător de usor, motorul mergea ca uns și rezervorul era plin.

Demară si ieși din nou pe autostradă, conduse o oră și apoi opri on prima parcare pustie pe care o găsi. Se schimba de hainele negre, simple și își puse o pereche de blugi strâmți și un top roșu cu decolteu generos. Uneori, era mai bine sa atragi atenția de la față.

Trase adânc aer în piept. Dacă nu ar fi fost plicul, planul era pe jumătate îndeplinit. Dar nimic nu era simplu în viața ei. Soarta avea un umor sinistru cu ea, aruncând mereu zarurile când jocul trebuia să se fi încheiat.

- Ești puternică.

Ha! Chiar si ei i se păru firavă mantra cea veche. Scoase plicul și se felicită scurt ca nu îi tremurau mâinile chiar atât de tare.

Știa ce va găsi acolo. Doar un nume. Un nume care, în 10 zile, trebuia sa apară în rubrica de necrolog. Un nume pe care ea trebuia să îl pună acolo.

Plămânii îi erau împunși de ace de gheață și foc. Rhea inspiră și deschise plicul. Înăuntru, scrise cu alb pe negru, erau două cuvinte.

Alexander Madison.