Tunete în întuneric

Capitolul VIII

Alex îl auzea pe managerul lui cum vorbea despre criza prin care trecea sistemul său informatic. Îl auzea, dar nu îl asculta.

Iisuse Hristoase! El tocmai atinsese Nirvana! În momentul de față, creierul lui ar fi putut foarte bine sa îi dea lecții serverului Beta despre circuite arse și colaps total!

Își închipuise, da, în nenumărate rânduri cum ar fi fost sa o sărute pe Vanessa. Ce gust ar avea, ce sunete ar fi scos, cum i-ar fi răspuns. La naiba, ăsta era ritualul lui în fiecare seară cand se punea în pat.

Dar realitatea trăită se putea compara cu visele lui așa cum o ploaie de vară ar fi putut fi comparată cu Marele Uragan. Nu intenționase să sară pe ea ea așa când o chemase în birou, dar când sentimentele lui nu mai întâlniră zidurile impuse, se revărsară fără a putea fi stăpânite.

Și îi simțise ezitarea. Dar ezitarea ei putea fi doar din cauza firii si caracterului demn. Cunoștea această femeie. Îi știa  raționamentul și principiile. Doar că acum o putea vedea fără restricțiile impuse de temerile lui.

Iar urmările îi depășiseră orice fel de vis, fantezie sau speranță. Doamne, era perfectă!

Respirația ei, parfumul lor împreună, micile sunete pe care le scotea. Si gustul ei. Imposibil de descris, de replicat sau de cuantificat, îi crease deja o dependență pe care știa că nu o va depăși vreodată. Voia mai mult. Voia tot, pentru totdeauna.

Se forță sa revina în prezent și își puse la treabă ultimul neuron în discuția cu Nick.

- Trebuie să trecem toate conexiunile pe server-ul Gamma. Stiu că nu are suficientă putere, dar câteva zile va face față. Până luni vreau ca Beta sa fie dotat cu aceleași procesoare ca si Alpha. După trei luni de teste, Alpha dă rezultate excelente. Vom instala aceleași tehnologii pentru a susține soft-urile de pe Coasta de Est.

- Da, domnule Madison. Ati primit, deci, rapoartele lui Alpha? Combinația de procesoare propusă de dumneavoastră a fost viabilă?

Alex nu voia să intre în detalii tehnice acum, cand venele încă îi erau inundate de lavă fierbinte.

- Da, rapoartele au sosit ieri. Vanessa urmează să planifice o ședință pentru a le discuta mai amplu. Dar dată fiind această criză, vom demara de pe acum refacerea lui Beta. Cuvintele lui indicau sfârșitul ședinței.

- Da, domnule. Vom începe recondiționarea imediat. Vă  mulțumesc pentru timpul acordat.

Alex încuviință tăcut din cap. Deja gândurile lui erau din nou la femeia din biroul alăturat. Oare regreta? Fugise din nou cand fuseseră întrerupți.

Zâmbi usor, trecând cu degetele peste antebrațul acoperit cu cicatrici si tatuaje. Dacă el își putea depăși propriile ziduri, trebuia să le depășească si pe ale ei.

Cumva, știa că ea nu mai este în biroul ei. Se duse direct la usa apartamentului de la mansardă si bătu la fel de hotărât ca și în noaptea anterioară. Atunci era hotărât să îi reziste. Acum era nerăbdător să o facă pe ea sa nu îi poată rezista lui.

Când era pe punctul de a-i dărâma ușa, auzi pașii ei ușori si declicul închuietorii. Simți valul de aer care il învălui dinspre apartamentul ei. Miresme unice, numai ale ei. Florile din hol, parfumul de iasomie din casă și amestecul divin pe care il purta după ea zilnic, care îi era înfipt în coloana vertebrală.

Păși înăuntru și o simți cum se retrage.

- Domnule Madison...

- Dacă imi mai spui vreodată așa... Își trecu mâna prin păr si se întinse spre locul de unde venea vocea ei, care deja vibra de regrete, cuprinzându-i talia.

- Jur, Vanessa, mă faci să îmi urăsc propriul nume.

Auzi inspirația ei surprinsă cand o trase spre el și închise ușa. Doamne, trupul ei se potrivea perfect cu al lui. Erau desprinși din aceeași matriță.

- Fără domnule Madison, fără fortărețe în jurul nostru și mai ales, fără regrete. Sunt al tău, muza mea. Din momentul în care mi-ai bulversat simțurile cu prezența ta, busola mea nu a mai știut unde este Nordul. Știe mereu doar unde ești tu. Sunt al tău, cu toată ființa mea.

Nu o lăsă să răspundă, ci se năpusti spre gura ei, cucerind-o din nou, simțindu-se viu și intreg.  Vanessa opuse rezistență, semn că avea ceva de spus la cuvintele lui, dar el nu îi permise. Poate ca își făcuse curaj să își înlăture frica și complexele, dar nu era încă pregătit pentru ale ei. 

Vanessa, în schimb, nu părea gata sa cedeze instinctelor ei. Deși trupul îi cânta în ritmul inimii lui, simțea că rațiunea ei era încă prezentă între ei. Alex își desprinse gura de pe a ei și îi prinse capul între mâinile sale, lipindu-le frunțile.

- Te vreau mai mult decât aerul pe care il respir, muza mea. Acum, o viață, o eternitate. Simt ca si tu ma vrei, dar vreau sa te aud.

O simți cum se încordează si respirația ii devine agitată. Hăul disperării se deschise sub el, flăcări negre măcinându-i sufletul fâșie cu fâșie.

- Alex, eu nu sunt potrivită pentru tine. Nici pentru o noapte, nici pentru o viață. Am regreta amar amândoi si eu nu așputea suporta asta.

Glasul ei era stins, dar plin de o durere atât de amară, încât și dacă l-ar fi înjunghiat, nu l-ar fi sfâșiat atât de adânc.

- Nu există ființă în viața asta sau în următoarea mai potrivită pentru mine. Știu asta și îți jur ca regretele nu vor fi decât pentru ca am așteptat atât de mult să te fac a mea.

Îi mângâie chipul, degetele sale înregistrând fizionomia ei în sufletul lui cu laser de foc. O lacrimă alunecă pe obrazul ei fin si ultimul frâu se rupse în ființa lui.

- Fă-mă fericit, muza mea. Adu lumină întunericului meu si fulgere tunetelor din mine.

Vanessa respira precipitat si el simțea prin fiecare celulă lupta ei. Doamne, o afurisită de slujbă o reținea în fața torentului din sufletul lui? Și-ar fi vândut  imperiul pe un cent pentru un sărut de-al ei, daca cineva i-ar fi cerut asta.

Ea îi cuprinse chipul în palme si ar fi vrut atât de mult să îi vadă privirea. Inspiră adânc și ice-berg-uri se formară pe unde lava curgea acum câteva minute.

- Nu, Alex.