Tunete în întuneric

Capitolul IV

Vanessa avu nevoie de tot curajul adunat într-o viață pentru a intra în biroul șefului ei în dimineața următoare. Nu dormise până la răsărit și trecuse printr-un curcubeu întunecat de stări emoționale.

Nu ieșise sa alerge, nu fusese la cafenea să ia cafelele lor zilnice și nu făcuse dușul de dimineață. Concluzia nopții era că astăzi trebuia să își dea demisia. Fără șovăială și fără amânare. Acum, înainte de a face vreun lucru prostesc, ca de exemplu, să își sărute șeful. Acum, cât încă mai avea o fărâmă de demnitate.

Își îndreptă spatele, ridică bărbia și după trei bătăi scurte în ușă, intră în biroul lui Alex. Ceea ce o întâmpină o făcu sa înțepenească pe loc.

Legiunea.  La naiba. Uitase că este ultima zi de miercuri din lună. Cei mai puternici CEO din State. Cei mai bogați. Cei mai influenți. Cei mai buni prieteni. Si Dumnezeule, cei mai frumoși! Nivelul de testosteron și de masculinitate pură era palpabil în acel birou.

Vanessa își roti privirea.

Aaron Scott. Sobru, înalt și construit parcă numai din titan și antracit, cu o privire neagră și pătrunzătoare care trecea de haine, piele, mușchi și oase. Mogulul imobiliar care era recunoscut pentru duritatea interacțiunilor sale.
Stătea rezemat, aparent nonșalant,  de geamul panoramic dinspre Central Park. Vanessa mereu simțise nevoia de a se feri de acea privire. Hades.

Michael Miller. Deși nu atât de înalt precum Aaron, acesta compensa prin lățimea umerilor și atitudinea care umplea orice spațiu în care intra. Playboy notoriu, deținător al unui imperiu hotelier ce se întindea pe patru continente și cu un zâmbet veșnic întipărit pe cea mai păcătoasă pereche de buze pe care Vanessa o văzuse vreodată. Ședea întins pe unul dintre fotoliile din fața biroului. Apollo.

Apoi mai era și Lucas Moore. Nu că cineva l-ar fi putut trece cu vederea vreodată. Parcă rupt dintr-un munte, avea cel puțin doi metri înălțime și aproape tot atâția lățime. Vanessa se întreba mereu cum reușea să își găsească costume care să îi cuprindă fizicul magnific. Deși zâmbetul său nu era nici atât de rar ca cel al lui Aaron, nici atât omniprezent precum al lui Michael, era cel mai cald. Regele unei uriașe companii de transport pe toate căile existente.  Încerca să își înghesuie trupul pe canapeaua din stânga biroului. Ares.

Și bineînțeles, Alex. De aceeași înălțime cu Aaron, cu părul castaniu veșnic răvășit de degete nerăbdătoare, avea privirea de chihlimbar îndreptată spre ea. Deși fizicul său nu concura cu al lui Lucas, lățimea umerilor săi o uimea mereu pe Vanessa.

Cumva, cu toate acele splendide exemplare masculine prezente, el mereu îi făcea inima sa rateze o bătaie. Fondatorul Legiunii. Zeus.

Însă în încăpere se simțea acut absența lui Peter. Cumva, chiar dacă Vanessa nu il cunoscuse personal, chiar și ea putea simți durerea încă ascuțită a celor patru bărbați pentru pierderea lui Peter. Actorul. Optimistul. Liantul. Fratele lui Lucas. Poseidon.

Vanessa iesi din transă și păși în birou. Cei trei bărbați așezați se ridicară în picioare. Le câștigase încrederea cu ferocitatea cu care luptase în recuperarea lui Alex. Nu o ignorau. O respectau, o admirau și flirtau cu ea. Michael, cel puțin. El oricum flirta cu orice purta fustă.

Iar ea îi considera prieteni pentru legătura specială pe care o aveau cu Alex.

- Bună ziua, domnilor!

Vanessa zâmbi, privindu-i pe fiecare în ochi.

- Chiar ma întrebam unde îți este nimfa, Alex, chicoti Michael, privirea plimbându-se nestingherită de-a lungul picioarelor Vanessei.

- Neața, îi zâmbi Lucas.

- Bună ziua, răspunse Aaron în timp ce își întoarse privirea spre Central Park.

- Încetează să te mai holbezi la ea, Michael, îl admonestă Alex, deși privirea îi rămase asupra ei.

- Mereu m-am întrebat cum faci asta, zise Lucas privindu-l pe Alex.

Acesta zâmbi cunoscător.

- Vorbim despre Michael.

Între timp luară loc si Vanessa se apropie de birou. Michael rânji la Alex.

- Frate, numai dacă ai vedea cum arată.

Alex oftă si Lucas chicoti.

- Știu, Michael. De fiecare dată când vii aici, ții morțiș să mi-o descrii extrem de amănunțit.

- Și totuși, tot mi se pare că nu reușesc să o fac îndeajuns.

- Sunt aici, să știți, interveni Vanessa.

Aaron se desprinse de fereastră și își îndesă mâinile în buzunarele pantalonilor cu o sclipire în ochii negri.

- O, dar stim asta, Vanessa. Si abia așteptăm să îți vedem fermecătorii bujori.

Lucas doar chicoti din nou. Ea îl privi din nou pe Alex.

- Nu am putea sări peste asta astăzi? Nici măcar nu am apucat sa trec pe la cafenea să iau cafelele.

Alex inspiră adânc. Ceilalți trei vorbiră toți odată.

- Nici gând!

- Nu cred!

- Iese din discuție!

Vanessa își dădu ochii peste cap fără măcar să încerce să mascheze asta.

- Am luat eu comanda dată de tine ieri.

Aaron arătă spre cele cinci cafele de pe măsuța din colț cu numele fiecăruia dintre ei scris pe capac. Oftă.

- Oh, fie. Fără înflorituri.