Hurricane 2014

Enigma Muntelui Pisicilor Moarte

Saphin a insistat să mă târască într-un magazin de haine pentru a înlocui cămașa mea arsă.
-Haidee, avem multe haine de probat. Mă trăgea de mână cu o forță așa incredibilă. Când am ajuns ea începu să probeze o tonă de rochii și pelerine ce se dovedeau a fii prea mici din cauza fizicului ei. Magazinul în sine semănă mult cu cele din mall-uri. Singura diferență fiind că manechinele păreau în viață. Cred că era una din job-urile pe care le văzusem în cartea lui Irvin Kales, sunt persoane plătite ca să stea nemișcate ca niște statui. Modele umane doar că poți vorbi cu ele și să te sfătuiești. Deși era menționat că doar persoanele ce au abilitate de a-și modifica mărimile corpului pot lucra ca manechin. Se numește "metamorfozare magică corporală" din ce mi-a explicat Saphin.
-Dar îți dai seama de faptul că puterea asta e versatilă doar dacă ești nemultumită de corpul tău. Adică de ce să îți mărești sau micșorezi pieptul și coapsele când poți să creezi haine pe mărimea ta? Nu are un scop. M-am ascuns de ea într-o cabină când am găsit o cămașă largă mov. Nu știu din ce e făcut materialul dar se simte ca și cum ar fi o dantelă deși arată precum polistirenul. L-am combinat împreună cu o fustă scurtă neagră care are dungi subțiri vișinii la capete. "Mai durează mult?" Iar îmi invadezi mintea? Ziceai că nu faci asta decât cu scopuri tactice în luptă. "Nu e ca și cum te-aș putea vedea în momentul ăsta. Îți simt doar prezența și nu mă pasionează așa mult hainele ca să te caut înăuntru. Nu uita să cumperi și o haină de blană. Mergem într-un loc care seamănă cu Polul Nord la temperatură". Da, bine, nu uit să caut haine de iarnă. Draperia din fața mea a fost trasă deodată, eu mă uitam în oglindă și am tresărit. Era Saphin într-o rochie așa lungă încât atingea podeaua, mă surprinde că exista așa ceva.
-Oh wow, arată superb pe tine. Fusta asta nu e prea scurtă? O ridică brusc si descoperi că mi-am luat o pereche de pantaloni scurți pe dedesubt.
-Aham, uneori atingi lucruri fără permisiunea oamenilor din jur, i-am zis când și-a retras mâinile.
-Îmi cer scuze de impolitețe, am uitat că oamenii sunt mult mai pudici de fel.
-Se numește consimțământ, credeam că regulile de etică sunt universale.
-Poate sunt pentru voi, te-ai decis să cumperi ce ai găsit?
-Da, chiar vreau să port asta, îmi trebuie și o haină de blană. Credeam că lumea asta poate dispune de pelerine invizibile dar aparent așa ceva nu există. Mi-am combinat cămașa si fusta cu un cardigan cu mâneci lungi și glugă. Asta da ținută de vânător de recompense. Voiam să fac și o poză cu smartphone-ul dar bateria e moartă de mult. Poate Christopher mă poate ajuta cu asta. Se pare că există ghiozdane și genți care au vrăji ce le fac să conțină un spațiu de depozitare aproape infinit. Saphin mi-a plătit toate produsele.
-Poți să imi dai banii după primul salariu.
-Da, contractul cu Magnus valorează 300 de monede argintii. Asta ar fi destul pentru cât îți datorez?
-Monedele alea se numesc Dysoni. A fost 320 tot ce ți-am plătit. Am oftat și ea m-a bătut pe umeri.
-E în regulă, nu ești obligată să îi dai pe toți, 300 e suficient. O umbră uriașă acoperi cerul. Exact iîn momentul ăsta, ceva uriaș în flăcări era la mare distanță deasupra capitalei.
-Un meteorit??? Aici??
-Doar nu credeai că nu există și aici. Vrei să îl distrugi tu? Spuse Christopher uitându-se la Saphin.
-Hmm oare de cât timp Regele Shade nu a mai venit în capitală ca să salveze pe cineva? El dădu din cap cu un zâmbet și începu să leviteze spre cer. Ajunse la câțiva kilometri deasupra zgârie norilor și corpului era înconjurat de un foc albăstrui deschis care se revărsa și in jurul său ca și cum era centrul unui soare. Din el ieși o lumină orbitoare ce se întinse ca o coloană albastră ce anihilase complet meteoritul. Cred că lumina a putut fi vazută de întreaga țară. Coborâ la fel de rapid jos. Nici corpul lui și nici hainele nu aveau urme de arsuri. Nu înțeleg cum propria lui putere uneori îi crează răni și alteori nu....dacă nu cumva se vindecă singur mereu. Puterea de a distruge și vindeca, asta îl face special.
Saphin bătea din palme.
-Multă glorie si fericire ție, Rege Vrăjitor Nemuritor. Alături de ea mulți alți orășeni bătea din palme urlând diverse urale.
-Mulțumesc, mulțumesc, e destul. În aer se creă o masă de carne sub forma unui ochi aplatizat.Îmi puse gentil mâna pe umăr. Mereu când mă atinge mă simt infrigurată. Mâinile lui în sine sunt extrem de reci.
-Pregătită?
-Mai mult ca oricând. Si impreună am pășit prin cristalinul ochiului. Înăuntru mereu sunt înconjurată de o lumină albă și orbitoare până când culorile revin la loc și mi se arată celălalt capăt al portalului. Ninge, și suntem într-un oraș înzăpezit.
-Acquilla, își câstigă existența de pe urma minelor de sulf din apropriere.
-Sulf? Credeam că sunt mine de pietre prețioase.
-Asta e ceea ce știe lumea din exterior. Adevărul e ca pe timpul războaielor Extensiei din 192605-192610 orașul era folosit pentru a extrage materiale folosite în bombe și explozibili. Eu am propus să fie privatizată și oferită descendentului familiei de mineri care a deținut-o cu mulți aloni în urmă.
-192605??? Ce e cu numerele astea uriașe..
-Istoria Odellei e mult mai lungă decât cea a omenirii de pe Terra. Cum dorești să procedăm? E contractul tău.
-Ar trebui să începem prin căutarea locației ultimelor atacuri, după care înaintăm încet că tre graniță pe urmele sale. Deși cred că urmele lui vor fi acoperite de zăpadă când vom pleca. Intrarăm in prima clădire care avea ferestrele luminate. Semăna cu o bancă în care domnește o liniște neobișnuită. Nici unul din cei care lucrează nu se uită la mine. Serviciul oferit clienților nu are o calitate înaltă aici.
-Mă scuzați, sunt un Regulus, am înțeles că au existat niște crime în acest oraș. Cel de la ghișeu își ridicase ochii sub lentile către mine. Era un bărbat bâtrân și probabil că nu dorea probleme cu un vânător de recompense plătit de stat.
-Da, îmi cer scuze că v-am ignorat. Noi cei din orași dorim să uităm de ce s-a întamplat. Oamenii aceia au fost sfâșiați într-un mod cumplit. Învârtea un stilou între degete ca un tic nervos.
-Și unde s-a întâmplat ultima dată ?
-Aur Albastru, e o tavernă aflată la câteva străzi distanță. Din ce am înțeles, acea femeie se dusese acolo să bea când cavalerii de stat deja erau pe urmele ei. Un gest de un curajos prostesc aș zice. Când o echipă a ajuns înăuntru, i-a masacrat împreună cu încă un client. S-au chinuit ultima zi să spele tot sângele de pe podea. Mai departe de atât nu știu, dar cred că a părasit orașul.
-O cunoșteați? Am intrebat pe un ton charismatic fără să realizeze că e un interogatoriu.
-Nu, sunt doar două frizerii în oraș și noi toți cei ce lucrăm la bancă o folosim pe cealalată.
-Din ce cauză? Prețurile sunt mai mici?
-Și asta dar...cum să zic, frizerul titular din cealaltă parte este foarte...ciudat. Se sție că ține ceva ciudat în subsol, acolo aruncă tot parul și uneori vin sunete inumane de acolo. Se știe că înainte a fost doctor deși nimeni nu știe de unde a venit de fapt. E frizer acolo de peste două generații. Mă miră cum și-a găsit o ucenică, dar având în vedere că era de fapt un monstru ce arată ca un om, își găsise partenerul perfect de afaceri.
-Unde se află frizeria unde lucra?
-E chiar în capătul străzii, o clădire lipsită de lumină și care arată ca o casă bântuită. Ma ia numai cu fiori când mă gândesc. Deși mă indoiesc că acel om va îndrăzni să facă ceva unui Regulus. În acel moment toți bancherii ilustraseră un fel de tremurat. Gândul că cineva se duce la acel frizer le face pielea de găină.
-Mulțumesc pentru informații. Unchiul meu nu intrase în Bancă, cel puțin asta crezusem până când văzusem cum fulgii de nea se pun pe o formă ce pare invizibilă.
-Deci chiar există pelerine invizibile pe lumea asta
-Nu, doar am abilitatea de a-mi face hainele și corpul invizibil. Dar nu le pot face și intangibile.
-Te ascunși de supușii tăi așa? Dădu din cap cu un semn de negație.
-Nu prea cred că își doresc să mă vadă, pe timpul ultimelor războaie salariile tuturor din oraș erau crescute din cauza naționalizării. Acum sunt obligați să primească toți aceleași salarii. Taxele în schimb s-au schimbat pentru cei care sunt mai bogați.
-Prin urmarea, ești Regele Pașnic nedorit și neiubit de Acquilla.
-Mai puțin când îi salvez de un meteorit sau de vreun Hoit. Unde mergem prima dată?
-Taverna asta Aur Albastru cred că ne-ar ajuta să aflăm din motivele ei, poate aflam și de ce a făcut-o. Frizerul ăla titular însă îmi trimite niște fiori legat de cum vorbeau ceilalți despre el.
-Sylvain, da, mi-l amintesc și eu. Acum câțiva aloni am vrut să îmi tund părul la el. A fost una dintre cele mai ciudate experiențe fiecare duhnea a moartea întreaga cameră și degetele lui erau neobișnuit de lungi și scheletice. Nu era un homo extensis cu siguranță.
-Homo Extensis ? Am întrebat întorcându-mi capul către clădirea din capătul străzii care chiar arata ca o casă bântuită. La geam se vedea...nu, nu poate fi o față. Ce naiba îmi imaginez.
-Homo Extensis este practic denumirea științifică pentru cam toată populația Extensiei și toți vrăjitorii pe care i-ai văzut. Sunt o ramură de oameni înrudită cu cei de pe Pământ dar ceva diferă într-o proporție mică.
-Acel ceva fiind magia?
-Exact, deși pentru oameni ce diferă e telekinezia. Eram în fața unui set de uși duble. E plin de oameni înăuntru. Cristopher decise să nu își folosească invizibilitatea din cauza aglomerației. Se lăsă o tăcere când toți realizasera cine era și se aplecară majoritatea capetelor.
-Bine ați venit în umilul nostru oraș, Rege Shade. Unde doriți să stați? Întrebă un ospătar.
-Vreau un loc mai izolat, preferabil un colț. Taverna, deși se numea așa, avea și un etaj subteran care era mai liber. Probabil ceva rezervat persoanelor importante în caz că apar. Mi-am activat legitimația incriptată pe mână și i-am atras atenția ospătarului că sunt un Regulus care face o anchetă bazat pe ce s-a întâmplat.
-Desigur că puteți vorbi cu șeful, deși sugerez să veniți dumneavoastră în biroul lui. Va fi mai confidențial. M-am uitat la unchiul meu și l-am auzit în capul meu spunând "Du-te. Îți voi comanda o ciocolată caldă cu gumă între timp". Birourile administrative se aflau în spatele bucătăriei. Tot felul de mirosuri de carne și băuturi mă urmăreau până în camera de lemn în care mă aflam. Patronul tavernei era un om în jurul vârstei de 40 de ani cu un început de chelie și părul de un verde închis. Culoarea pielii sale era neobișnuit de galbenă.
-Regele Shade te-a contractat ca să investighezi ce s-a întâmplat aici? Înseamnă ca afacerea mea e terminată. Își puse mâinile la tâmple, avea expresia facială a unui om care a pierdut totul și care încă încearcă să fie serios și să nu izbucnească în plâns.
-Am fost contractată de către Magnus, unul din cele Șapte Fețe. Nici nu știu ce sunt mai exact cele Șapte Fețe dar se pare că toată lumea din Extensie le știe numele așa că va înțelege despre cine e vorba.
-Contractul meu, am continuat, prevede prinderea și executarea persoanei vinovate de aceste crime. Nimic mai mult sau mai puțin. Fața lui se lumină dintr-o dată.
-Firește, firește că asta faceți aici! Cu ce vă pot ajuta doamnă...?
-Andromeda Blizzard. Vreau să știu ce s-a întâmplat în seara ultimelor crime. Am înțeles că vinovata a venit aici ca să consume ceva?
-Oh da, a discutat cu bâtrânul Willy ceva. Din ce am înțeles a fost un fel de văicăreală după care cavalerii de stat au sosit și au fost toți omorâți. Extrem de brutal dar nu înțeleg cum chestia aia a putut să taie prin metal...Vreți să îl chem pe Willy? El știe mai exact ce a vorbit cu ea.
-Da, dar în afară de ce a vorbit cu el, nu s-a întâmplat nimic? Nu a vorbit nimic cu altcineva sau făcut?
-Nu...nu cred. Se ridicară în picioare scuzându-se că se duce să îl aducă pe barmanul din acea seară. Ciudat, de ce s-ar duce însăși el să îl aducă? Poate vrea să-i explice barmanului să mintă în legătură cu ceva. M-am ridicat în picioare și l-am prins din urmă.
-Am considerat că e mai bine să vă însoțesc, am spus cu un zâmbet inocent. Expresia lui părea puțin încordată când mi-a zâmbit înapoi. Willy e un bărbat uriaș care are pielea verzui deschisă. Nu mă așteptam la asta. Dar personalitatea lui e foarte docilă.
-A cerut un sirop de miere și vișine cu un strop de tărie. Nici nu puteam bănui că ea era vinovată de acele morți...dacă aș fi știut....dar nu, nici dacă știam nu aș fi încercat să o rănesc. Stereotipul de persoană uriașă cu musculatură viguroasă care refuză să rănească ființe, un clișeu impresionant.
-Avea un comportament ciudat în acea seară?
-Părea că e în lumea ei și tot bolborosea ceva de viață și moarte, vorbea singură. Zisese ceva de genul "Care e de fapt prețul vieții în lumea asta" și se holbea lung la paharul ei.
-Altceva ce a zis îți mai amintești?
-Îmi amintesc că mi-a zis că din toate persoanele pe care le știe din oraș eu niciodată nu am discriminat-o pentru originea ei. Vedeți dumneavoastră uhh, orașul acesta e puțin...la majoritatea nu ne plac străinii. Ea...nici nu știu de unde a venit. Dar pielea foarte albă și ochii portocalii nu sunt originali Extensiei.
-Cum s-au petrecut crimele? Momentul în care cavalerii au venit?
-A fost extrem de rapid. Erau patru, unul din ei ținea mandatul pentru care era arestată și spuneau că o vor ataca dacă nu se va spune. Și pe fața ei apăru un zâmbet extrem de sadic. Jumătate din corpul ei s-a transformat brusc, blană și gheare pe brațul drept. Apoi a dispărut și reapărut în spatele lor și corpurile lor s-au prăbușit în bucăți de carne pe podea. Am rămas încremenit și ea a aruncat niște dysoni pe cadavrele lor. "Păstrează restul" mi-a zis. A dispărut după...
-Și asta a fost tot? Nu ai mai văzut-o după?
-Nu...de fapt, când am pus un picior afară din tavernă...ceva...ceva strălucea pe Muntele Pisicilor Moarte.
-Muntele Pisicilor Moarte?
-E numele pe care noi l-am oferit acelui munte de la marginea orașului. Se numește de fapt muntele Șoimului Inghețat, este granița naturală cu Regatul de Gheață așa că de obicei nu urcăm pe el. Dar toți cei care au încercat să îl escaladeze au găsit mereu animale moarte pe el...pisici,pești vulturi, până și urși albi. Nu știm cine îi aduce sau din ce cauză mor.
-Mulțumesc, cred că asta este suficient.
-Tu vrei să o prinzi pe Rasha?
-Vreau să o omor. Am spus asta pe un ton extrem de rece, barmanul făcu un pas înapoi.
-Ea...nu cred că e o persoană rea...Patronul barului îi pusese mâna pe umăr.
-E în regulă Willy, cu siguranță ai suferit un șoc când ai văzut ce s-a întâmplat și de asta acum vorbești prostii. Ne bucurăm că v-am putut ajuta, doamnă Blizzard. Îmi zâmbi așa fals încât puteam să văd tot prin acea mască. Cât timp afacerea lui nu suferea, nu conta cine murea sau trăia. M-am întors la masa unchiului unde mă aștepta o băutură stranie roșie. Are gust de ciocolată combinată cu bezele și căpșuni.
-După ce termin contractul, vreau o cină adevărată cu friptură. Localul ăsta e destul de promițător. Broșura pe care o aveau era făcută dintr-o bucată dreptunghiulară de sticlă pe care puteai să schimbi "paginile".
-Meniul ăsta funcționează ca un smartphone.
-Ce e ăla un smartphone? Am uitat că el nu a mai fost pe Pământ de aproape 100 de ani.
-Un smartphone este practic un telefon inteligent, îl folosești pentru a da telefoane, face poze și multe alte chestii. Mi-am scos iphone-ul din geanta infinită și l-am rugat să îl încarce cu un voltaj mic de electricitate.
-Deci asta este varianta super tehnologizată a camerelor din 1916. Accesam camera în timp ce vorbea. Selfie-ul pe care l-am făcut cu el îmi scoate în evidență gropițele din obraji. Si buzele mele, ar trebui s-o întreb pe Saphin unde găsesc rujuri și corector în Extensie.
Următoarea noastră investigație: casa bântuită a doctorului frizer. Încă am pielea de găină când privesc locul ăsta. Si la fereastră de la al doilea etaj încă se observă o față când clipesc de două ori. Ușa se deschise după ce am bătut de trei ori. E înalt, mai înalt decât unchiul meu și imbrăcat într-o vestă și camașă albă, la gât are un lanț cu un pieptăn mic. Fața lui....e atât de slabă și cu un păr facial rar. Are niște cearcăne uriașe și niște ochi mari care clipesc rar.
-Da?
-Sunt un Regulus, puteți să îmi răspundeți la niste întrebări legate de crimele petrecute în acest oraș?
-Desigur, urmați-ma. Felul în care își articulează gura când vorbește e atât de inuman. E ca și cum are un zâmbet permanent pe gură dar restul feței rămâne moartă și inexpresivă. Poate să nu aibe emoții complet? Amândoi am fost conduși într-o cameră larga cu pereți verzi si mobilă neagră. Pe birou stă scris cu litere mari "Sylvain Stein". Presupun că așa il cheamă.
-Ce doriți să știți?
-Din ce am înțeles de la ceilalți orășeni, dumneavostra ați angajat-o pe Rasha ca ucenică de frizer? Știți ca ea este vinovată de toate crimele din oraș?
-Rasha, da, știu. De fiecare dată când vorbește, articulează fiecare cuvânt atât de lent și înspăimântător.
-Stiați că ea face asta?
-Evident, e ca să își satisfacă latura duală. Eu am salvat-o.
-Ați salvat-o de ce anume? Sunt convinsă că omul ăsta e vinovat cumva de ce se întâmplă însă fața lui nu arată nici un regret sau vină. E complet lipsit de empatie.
-Era pe munte, spuse ridicându-și ochii către fereastră pe care se vedea piscul Muntelui Pisicilor Moarte. Fusese atacată de ceva. Brațul ei drept lipsea, curgea mult sânge, hemoragie externă gravă, și stomacul fusese sfâsiat împreună cu artera femurală de pe piciorul drept. I-am făcut un transplant.
-Transplant? Am întrebat complet curioasă de cum funcționează medicina în lumea asta.
-Am înlocuit sângele și carnea pierdută cu cele a unui homo morfius. În particular unul ce se transforma în tigru alpin. Rezultatul a fost...fascinant. Își zgâria dinții când zicea asta.
-Este ilegal să faci experimente pe oamenii în Extensie, sper că știi asta, spuse pe un ton puternic unchiul.
-Rege Shade, știința poate fii îmbunătățită doar prin experimentat și cercetat. Nu doriți să.. vedeți mai mult? Se ridică incet și împinse un fotoliu dezvăluind o trapă. Își scoase lanțul de la gât și desfăcu pieptănul, era de fapt o cheie cu care se deschidea trapa. Mâna lui dreaptă era acoperită de niște flacări portocalii și coborâ pe scări în întuneric fără să vadă dacă îl urmărim.
-Știai că e vrăjitor? L-am întrebat încet pe Cristopher.
-Da, de când m-a tuns acum trei aloni știam. Puterea lui e mult peste medie, să nu încerci să îl ataci.
-Dar nu e mai puternic decât tine nu?
-Evident că nu, totuși hai să-l urmărim și să vedem unde duce tunelul ăsta. Christopher lumină întunericul cu flăcări verzi. Se pare că fiecare vrăjitor face flăcări de culoare diferită când e vorba de magia focului. Tunelul se tot lungea și alungea, cred că mergea pe sub munți. Ajunsesem pe un pod uriaș de piatră ce trecea peste un fel de puț uriaș in care se revărsa apă de canal. Și jos...jos erau niște creaturi ce arătau ca niște oameni cu rahitism și scoteau niște urlete îndurerate. Erau acoperiți parțial de blană.
-Sunt niște experimentee eșuate, corpurile lor sunt prea slabe ca să evolueze dar suficient de puternice cât să nu moară de foame. Este o nemurire doar parțială. Sunt lipsiți și de magie. Vocea lui se auzi de departe din fața noastră. Nici nu pot să îi văd silueta de aici.
-Asta este o abominație, spuse unchiul cu ochii încruntați. În cele din urmă am ajuns la un set de scări ce păreau că urcă în cer. De fapt duceau într-un laborator uriaș în vârful Muntelui Pisicilor Moarte. Geamurile ofereau o vedere perfectă asupra orașului. Pe mesele din laborator erau înșirați diferiți oameni transformați parțiali în tot felul de hibrizi, femei cu o aripă uriașă de corb, un bărbat cu pielea acoperită de blană portocalie, un copil cu picioare de cal, o creatură monstruos de musculoasă legată cu lanțuri și cu pisici și pești uniți de pielea sa. E îngrozitor. Dar toate chestiile astea...toate sunt..moarte. Singură creatură care pare să fie în viață e o femeie slabă cu pielea palidă și părul blond ce stă într-un colț imbrățișându-și genunchii.
-Carnea, se auzi vocea apatică a frizerului, este un mediu perfect de a crea statui. Se mărește la căldură precum drojdia, este mai moale decât orice piatră, este o plastelină vie. Și se regenerează.
-Tu...tu ai făcut toate astea?? I-ai transformat în niște monștri.
-Monștrii? Eu am încercat să îi salvez. Erau toți răniți, în pragul morții sau cu handicapuri ce nu pot fi vindecate decât de Magia Stelelor pe care foarte puțini doctori o au. Așa că am improvizat,i-am adaptat, îmbunătațit. Corpurile noastre sunt niște statui din carne, o artă din care curge sânge și se adaptează. I-am vindecat cu ajutorul științei cărnii...dar toate asteau s-au dovedit inutile în cele din urmă. Singura care a supraviețuit este Rasha, cea care a fost alungată de sătenii din cauza originii ei din Regatul de vest înghețat. Când a vrut să se întoarcă în țara ei natală, a fost atacată de o fiară și eu am salvat-o. Acum îmi datorează viața. Ea ne scrută pe amândoi cu ochii ei albaștri. Simțeam o ură din partea ei.
-Chestia asta...asta nu mai poate continua, spuse puternic unchiul. Ochii lui își schimbară culoarea din verde într-un roșu intens și îl privi direct în ochi pe Sylvain. Dar nu se produse efectul pe care și-l dorea. În jurul doctorului se produse o undă de șoc care dărâmă cabinetele din jurul său.
-Controlul minții nu poate funcționa pe mine. Pentru că eu nu am o personalitate slabă ca să fiu controlat de tine. "Pe dracu persoană slabă, are o lipsă de empatie și emoții atât de mare încât respinge orice formă a telepatiei. Mintea lui este prea stricată pentru a fi pătrunsă" îmi comunică telepatic Christopher. Unul dintre pacienții lui se treziră brusc. Se pare că nu erau toți morți.
-Mama, mama, unde...unde sunt?! Corpul se zbătea inconștient și sângele i se scurgea printre buze. Epilepsie cel mai probabil. E un băiat înalt și slab, capul lui are niște coarne de cerb și blană maronie pe gât și față.
-Shh, dragule, totul va fi bine. Doctorul îl injectă cu o siringă. Amândoi știam ce era. Eutanasiere.
-Aici era un caz mai diferit, era un homo morfius căreia i-am atașat capul de un corp uman. S-a creat o respingere, moartea era garantată de la început dar trebuia să aflu dacă va merge.
-Ai...ai făcut asta chiar dacă știai că va muri??!
-Știința constă în operații aritmetice, încercare-eroare. Ce este prețul unei vieți în avansarea unui medicament sau operații? Este doar un sacrificiu adus evoluției. Amândoi avem pupilele dilatate.
-Tu o iei pe cea din contractul tău, eu pe doctorul frizer.
-Se pare că nu putem ajunge la o....
Flăcările unchiului aproape îl întinsera dar fusese oprite de o masă de carne ce apărură de nicăieri după care crescuse exponențial într-o mână uriașă care îl cuprinse pe Christopher și îl izbi de un perete ținându-l blocat acolo.
-Magia Cărnii? Așa îi vindecai?
-Evident, spuse doctorul care merge acum pe brațul uriaș musculos de parcă ar merge ca o pisică pe o sârmă, carnea este viața însăși. Credeam că puteți ține secret ce fac aici...dar nu am de ales. Te voi ucide și asimila ca să progresez știința. Toate cuvintele lui erau lipsite de expresie ca până acum. Unchiul își scoase brațul drept ďin strânsoare și aruncă iar cu flăcări verzi dar brațul uriaș se transformă și ieși prin tavan împreună cu el si doctorul. Rasha mă atacă și am blocat atacul la limită cu un scut telekinetic. Forța de impact însă mă aruncă câțiva metri înapoi. Căzusem în fund.
-De ce faci asta?? E un monstru, are toate simptomele psihologice pentru a fii clasificat cu psihopatie. Partea dreaptă a corpului ei era acoperită de blană și avea niște gheare uriașe la mâini.
-El m-a salvat de la moarte....ar trebui să fiu recunoscătoare. Se deplasă cu o viteză supranaturală din nou și i-am blocat atacul cu scutul meu telekinetic dar am fost iar aruncată într-un zid. Jumătate din tavan se prăbuși în laborator împreună cu ninsoarea si frigul de afară. Văd flăcări verzi și mase uriașe plutitoare de carne deasupra. Se pare că și unchiul are parte de distracția sa. Trebuie să o omor pe tipa asta și să mă alătur lui. Alt atac pe care îl blochez. E prea rapidă. Dar trebuie să fie o cale. Mi-am dus mâna stângă la gură și mi-am mușcat degetul mare până când a început să se scurgă sânge pe cămașa mea violet. Rasha se opri la câțiva metri în fața mea privindu-mă atent.
-Îți place sângele nu e așa? Ăsta e motivul pentru care i-ai atacat pe acei oameni, nu îți poți controla instinctele animalice.
-Ba da, mă pot controla foarte bine! Spuse cu o figură faciala încruntată după care cumva expresiei feței sale începu să arate o lacomie teribilă.
-Vreau....VREAUUU, și se aruncă direct către mâna mea. Mi-am închis ochii si am respirat după care am lovit cu pumnul stâng înainte și am simțit ceva cald scurgându-se pe antebrațul meu. Mi-am folosit toată puterea telekinetică pentru a înconjura pumnul meu și a fost suficient cât să penetrez prin pieptul ei. Cred că îi pot atinge coastele din spate, i-am spart cutia toracică. Vomită sânge pe lângă mine, scârbos. Cred că e aproape moartă dar ar trebui să mă asigur. Mi-am expandat spontan telekinezia din pumn, creând o explozie internă în corpul ei. Partea superioară a corpului se desprinse de restul. O gaură uriașă iî acoperă abdomenul și cutia toracică. Mâna dreaptă îi revine la normal. O ridică încet în sus tremurând după care o coborâ.
-Mulțumesc, ultimul ei cuvânt. Murise. Pe mâna mea stângă se activa încriptarea de Regulus.