Hurricane 2014

Fractură

Trei ore. De trei ore stau în picioare ținând mâinile deasupra capului ca să țin fixat în aer un bolovan uriaș pe care stă unchiul meu Christopher Hurricane în forma sa de trei metri. Modificarea magică corporală nu schimbă greutatea unui obiect. Folosită în conjuncție cu magia gravitației, se pot crea obiecte și ființe colosale cu greutatea corespunzătoare. Oasele mele se chinuie să îmi susțină greutatea corporală și forța cinetică pe care o exercit. În cele din urmă am coborât bolovanul uriaș la pâmânt creând un cutremur puternic.
-Trei ore și patru minute, un record nou, spuse el uitându-se ls un ceas de mână făcut dintr-un material albastru închis, presupun că e un tip de piatră semi prețioasă după cum reflectă soarele.
-Ar trebui să mă lauzi câ mi-am întrecut limita de greutate.
-900 kilograme, încă puțin și ajungi la o tonă. E o realizare. M-am așezat pe iarbă în fund privind spre palatul din Zitadelle. Ne aflăm pe o colinâ înverzită din mijlocul Pădurii Auriene și elevația dealului e suficientă să ne ofere un orizont până la Regatul de Zahăr. In depărtare se vedeau și scântei și se auzeau focuri de armă.
-Cel mai puternic telekinetic de pe Pământ ar putea ridica întregul palat, i-am zis arătând cu mâna spre orașul din mare depărtare.
-Ar putea ridica întregul Regat de Zahăr , poate chiar și Extensia. Nivelul ăla de putere este impecabil. Se așeză și el cu picioarele încrucișate pe iarbă privind în distanță.
-Asta înseamnă că e un individ puternic și că s-a antrenat mult până a ajuns la acel nivel. Am zâmbit sec.
-Nu, s-a născut pur și simplu cu o putere mai mare ca a celorlalți.
-Presupui asta doar fiindcă nu l-ai văzut niciodată străduindu-se cu ce poate face?
-Nu..dar e o diferența clară de nivel între unele persoane. Cum e și între tine și alți vrăjitori. Găsi o floare prin iarbă pe care o rupse și o ridică uitându-se la petalele ei melancolic.
-Nu am ales cantitatea de magie pe care o am, majoritatea au rămas fascinați. Și a durat ceva timp până să accesez Magia Echilibrului și cea Antică. Dar sincer mă fascinează cel mai mult magia umbrelor. Își întinse mâna și umbra lui se transformară in trei cai mici negri care alergară în jurul nostru.
De când am completat contractul Johannei, numele diavolului înghețat a cărei vedere a fost vindecată de unchiul meu, am rămas prinsă in zile de antrenament pentru puterile mele. Deși sunt foarte bună trebuie să fiu mai bună ca să pot învinge orice tip de magie. "Telekinezia este practic magia umană pentru orice. Poți controla lucruri de la distanța, poți crea scuturi, poți zbura, îți poți manipula corpul la nivel molecular și să îți vindeci orice rană, îți poți schimba înfățișarea, poți redirecționa atacuri. Stăpânirea completă a telekineziei reprezintă stăpânirea lumii". Cel puțin așa zice el, dar până la telekinezie moleculară e o cale lungă. Am reușit o dată să îmi vindec o mână ruptă în clasa a 7-a, puterea mea cumva a sudat oasele din cauză că durerea era insuportabilă. Deci pot suda cu ajutorului telekineziei elemente dintr-o structură solidă simplă. Carnea și sângele însă sunt cu totul diferite de oase prin structura lor vastă, o singură mișcare greșită și pot face hemoragie internă. Al treilea contract pe care l-am acceptat a fost să gasesc broasca unui copil dolofan care și-o căuta cu disperare la marginile Pădurilor Auriene. La scurt timp după completarea contractului, un bursuc ossus l-a mâncat cu totul și l-a târât spre mijlocul Pământului. Nu mai aveam ce să facem așa că de atunci îmi antrenez puterile telekinetice cu unchiul, Saphin a spus că va încerca să mă învețe formele simple de magie. Deși nu știu cum le voi putea realiza când am materie magica in jur de 118 pe un miligram de sânge în  timp ce Saphin are peste 500000...
Un cristal roz apăru din nimic în aer și din el ieși o femei deosebit de înaltă și bine făcută.
-A Treia Față, ce faci aici?
-De ce mi te adresezi așa formal, parcă zici că n-am fi prieteni. Îi aruncă în mână o doză de suc. Eram sigură că e de pe Pământ.
-De unde ai luat asta?
-De unde crezi? Din portal ieșiră niște oameni cu pielea roșie și armuri argintii precum și niște oameni cu pielea alba, posibili homo sapiens. Doar că toți au niște costume din carbon mulate pe corp cu insigna Forțelor Unite pe piept.
-Domnule Hurricane, toți trei se aplecară in fața lui cu un respect puternic.
-Acum câteva luni, Coaliția Păcii Universale a încetat să primească mesaje de la o planetă din sistemul Cancer Beta. Este o planetă ce se află sub tratatul Coaliției. Voiam să trimitem o echipă de investigatori și tocmai atunci unul din agenții noștri a intâlnit-o pe Saphin Methyst în New York. Suntem cu toții de acord că participarea dumneavoastră ar schimba mult efectele expediției.
-Ce faceți toți aici? Se auzi o voce feminină din spatele nostru. Era Marceline într-o rochie neagră și o umbrelă.
-Poate că ar trebui să discutăm altundeva. Își ridică mâna și o masă de carne se materializă în aer sub forma unui ochi  cu o scleratică verde. Portalul ne-a dus în sufrageria din copac. Au întins o hartă a sistemelor ce înconjoară galaxia Cancer.
-Aici se afla o stație spațială a Apărării Externe în 1915. Parcă Canis900?
-Canis 2000, a fost renovată de Forțele Unite și am îmbunătățit mult armele cu...
-Da, da, nu asta voiam să întreb. Încă orbitează în jurul soarelui acesta?
-Da, răspunse unul din agenți.
-Este cel mai apropriat loc de planeta pe care vom avea misiune, pot crea un portal ce să ne ducă direct acolo după care putem folosi o navă. Cu hiper spațiu ar dura...două ore?
-Și 30 de minute, dar timpul oricum e dificil de măsurat cu cât distanța e mai mare față de Pământ.
-Prin urmare răspunsul dumneavoastră este afirmativ?
-Evident, în calitate de fost membru al Apărării Externe, e responsabilitatea mea să ajut. Pe fețele turor agenților se vedeau niște expresii de uimire combinată cu admirație pentru unchiul meu. Unul din ei își tot deschideau și închidea gură. Cred că pot banui ce vrea să întrebe.
-Pot să vă întreb motivul pentru care n-ați mai fost implicat în problemele Pământului? Christopher își ridică sprâncenele
-Nu am mai fost implicat? Cine l-a oprit pe Anton Marker în 1982 atunci? A ucis întregul consiliu al Ligii Unite și ar fi distrus întreaga planetă dacâ nu aș fi intervenit.
-Foarte mulți au murit în acele zile, ați devenit un mit pentru toată lumea din DAE când s-a prăbușit. Felul in care orașele atacate arătau după evenimentul cu Anton Marker erau oribile. Ne mira pe toți cum cineva l-a putut înfrânge.
La auzul ultimei fraze, unchiul își muscă subtil buza de jos. Ceva imi spune ca ii creează discomfort subiectul așa că nu mă voi implica. Alt agent continuă conversația.
-Oh, îmi amintesc de asta. V-am văzut atunci, spuse altul dintre ei.
-Deasupra la World Trade Center, arătați precum un zeu zburând pe cer și izbind pământul cu fulgere albastre explozive. Nu ați îmbătrânit deloc de atunci...
-E adevărat că sunteți nemuritor? Pe fața lui se schiță un zâmbet.
-Cine știe, poate copii voștri vor afla asta. Vreau să îmi pregatiți o echipă mică de securitate și cu arme potrivite. Vreau maxim 10 membri. În spațiu se materializă un portal sub forma de ochi.
-Am înțeles domnule, îl salută într-un stil militar și plecă prin stație să îi anunțe pe ceilalți. Cred că suntem în hangarul stației Canis 2000 de care spunea unchiul. Temperatura este destul de recee.
-Ai terminat vreodată școala militară? Niciodată nu îi saluți înapoi.
-Nu, nu aveam un motiv pentru care să o fac. Am primit cumva un tratament special în Apărarea Externă din cauza evenimentelor din 1915. Când am devenit vrăjitor și am revenit din Odella în 1920, nu mai era nevoie de nici un antrenament. Eram prea puternic pentru așa ceva, nu pot fi comparat cu un soldat obișnuit. Îți sugerez să te pregătești pentru calătoria. Mănâncă și fă un duș.
-Și tu ce vei face? Presupun că vrăjitorii au și ei nevoie de o baie. Își mirosi subrațul într-un mod comic după care un spray se materializă în aer și îl aplică peste tot. Are miros de...căpșuni.
20 de minute mai târziu ieșeam din dușul stației, care în mod surprinzător avea apă caldă de 70 grade celsius. Podeaua și cabina sunt făcute dintr-un metal incredibil de rezistent la căldură, precum tungstenul. Elasticul meu de păr s-a topit la contact cu apa precum si epiderma de pe corpul meu. Inițial am urlat de durere și după cabina a prins cumva viață, niște lasere albastre m-au scanat și mi-au vindecat pielea arsă. Temperatura torentului de apă a rămas blocată la un număr mult mai mic. Asta înseamnă tehnologie inteligentă, îți arde corpul după care te vindecă. La ieșire am ales o uniformă verde, singura culoare ce mi se părea plăcută vizual. Sunt complet ermetice, au sistem propriu de oxigen și regulator de temperatură. Materialul e cumva un aliaj de cauciuc cu tungsten si pare a avea și un strat de poliestern pentru a reduce impacturile pe interior. E aceași tehnologie care e folosită pentru tancuri pentru a minimaliza daunele. Foarte eficient pentru un costum spațial. Sunt penultima persoană care se urcă, ultimul fiind un bărbat tânăr din Forțele Unite care poartă ochelari și va fi navigatorul nostru. Îl cheamă Lawrence din conversațiile lui cu unchiul.
-Dacă aterizăm direct aici, vom fi cel mai aproape de bază și suficient de îndepărtați de radarele bazei militare.
-Nu e nevoie de așa ceva, pot folosi un puls electromagnetic și să le dau peste cap toate sistemele înainte ca să aterizăm. După pot ocupa rapid turnul de control de aici, arătă cu degetul pe o hartă hologramă, și aflăm imediat dacă o forță străină a preluat controlul planetei sau nu.
-Totuși...vorbim despre cel mai mare complex militar de pe Cancer 12, are o suprafață de 50000 de kilometri, vă descurcați cu asta?
-Mă descurc, a spus unchiul înainte să creeze o masă de carne sub forma unui ochi și să reapară în spațiu și să zboare înaintea noastră. Nava s-a zguduit la intrarea în atmosferă. În depărtare am văzut o descărcare uriașă de electricitate. Ăsta a fost impulsul electromagnetic al unchiului. Se întoarse levitând spre noi și ne contactă telepatic. Nu există forme de viață în turnul de control și în nici un complex de la suprafață. În subteran totuși pot să simt urme de mișcare, ar trebui să coborâm. Am coborât pe o suprafață stâncoasă care mă face să mă împiedic. Aerul e foarte respirabil în schimb, nu avem nevoie de măști de oxigen. Luminile se aprinseseră în jurul stației.
-Se pare că a revenit electricitatea.
-Aș fi putut să lungesc durata de timp pentru care nu ar fi funcționat sistemele electrice dar nu voiam să cauzez prea multe daune, răspunse modest unchiul. Intrarea principală e o ușă uriașă în formă de semi cerc. Tehnicienii din echipa Forțelor Unite și-au conectat mănușile de la costum cu un fel de cabluri la panoul de control al ușii. Avem 12 membri, și pot simți că fiecare e un telekinetic de nivel mediu sau mai puternic cu excepția celor doi tehnicieni, care presupun că sunt mai mult bazați pe IT si tehnologie decât aptitutidini combatante. Un scârțâit îmi invadează urechile.
-BI-BI-BINE AȚI VENIT. Se auzi o voce automată în interiorul clădirii. Ușa principală se blocă la jumătate cu sunete electrice.
-Poate câ impulsul tău electromagnetic a fost prea puternic? Christopher se uită în jur. Panourile de lumină de pe tavan erau smulse parțial. Diferite zgârieturi pe pereți și scaune arâtau urmele unui atac. Fotoliile lor erau foarte ciudate, avea un fel de gaură in spătar ce se prelungeau într-un tub de sub ele. Era ca și cum ar fi făcute pentru ființe ce ar avea o coadă, și una destul de lungă.
-Cum arată specia nativă a acestei planete?
-Nu are o specie nativă, a fost colonizată de Republica Refiliană. Sunt niște ființe bipede cu piele solzoasă și sânge rece, și da, au cozi dacă la asta te gândeai, îmi răspunse Lawrence.
-Și atunci au încercat să se omoare între ei sau ce naiba s-a întâmplat? Întrebă unul din membrii de securitate.
-Pot incerca să aflu, spuse Lawrence conectându-și mânușa la o stație de securitate din recepție. Ecranul cumva făcuse niște pixeli negri digitali pe care scria "Procedură de sigilare". O voce digitală se auzi prin microfoanele din stație.
-STAȚIA SE AFLA IN CARANTINĂ. ACCES INTERZIS. ORDIN DIRECTOR CADMUS.
-Și se pare că suntem scoși din sistem, AI-ul clădirii nu vrea să mă lase să preiau controlul sau să deschid orice ușă. Dintr-o dată ușa principală se închise.
-Pot distruge aia la întoarcere, ne asigură unchiul.
-Totuși, continuă Lawrence, nu înțeleg de ce AI-ul a implementat procedura de carantină și securitate maximă. Singurul mod prin care pot accesa totul este să mergem în subteran unde se află sala cu routerele principale și să le restartez, ceea ce ar provoca resetarea întregii stații și dezactivarea tutoror procedurilor de securitate, asta o să elibereze orice chestie e acolo jos. Avem un fel de tren de mărfuri ce nu e afectat de carantină, putem coborâ cu el. Totuși ușile pentru acel loc sunt închise. Domnule Hurricane, le poți deschide?
-Evident. Care din ele? Aratâ cu degetul spre trei uși blindate.
-Stânga. Mâna lui dreaptă fu înconjurată de flăcări albastre care se extinseră într-un vârtej orizontal. A lăsat în urmă o gaură uriașa rotundă, metalul era topit la margini.
-Nu vă atingeți de părțile topite, o să vă ardă pânâ la os, spuse el trecând primul. Mâna lui a fost și ea arsă până la os dar abia acum văd prima dată regenerarea lui incredibilă. Au trecut doar câteva secunde și mușchii și nervii îi cresc iar pe oase. Se uită cu coadâ ochiului la mine după care își ascunse mâna și cu cealaltă făcu lumină.
-De ce nu e lumină aici? Credeam că au senzori de mișcare.
-Pe timpul carantinei, în mod teoretic, ar trebui să fie totul închis. Suntem un fel de intruși.
-Trenul sigur funcționează?
-Da, are un sistem tehnic vechi cu mânere și butoane, e complet detașat de AI-ul stației. Ne-am urcat cu toții în același vagon in timp ce Lawrence și celălalt tehnician au pornit motoarele. Tunelul, care duce până la unitatea subterană, are o lungime de 5000 de kilometri.
-De ce e construit atât de adânc in scoarța planetei?
-Pentru a cerceta și nucleul. Planeta asta are un miez lichid de o temperatură foarte scăzută, toți se întrebau din ce motiv. De asemenea aproape toate formele de viață de aici sunt unicelulare  deși planeta poate susține funcții și pentru vertebrate. E foarte ciudat. Trenul s-a oprit la câteva sute de metri înainte de stație, părea că rămăsesem fără curent după care a repornit.
-Poate că impulsul tău electromagnetic a ajuns până aici? L-am întrebat pe Christopher.
-E construit prea adânc în pământ ca să fie afectat de astfel de atacuri electrice, îmi răspunse rapid tehnicianul, singurul mod prin care electricitatea poate fii oprită este prin restartarea sistemului sau de către AI-ul laboratorului....
-Și acest AI presupun că nu dorește să coborâm aici. Ușile care ar fi trebuit să se deschidă automat s-au închis instant când am coborât din tren.  Unchiul voia să le distrugă dar Lawrence îl opri.
-Te pot ruga să nu le topești? Nu vrem să distrugem prea mult din infrastructura laboratorului. Unchiul îi dădu o privire curioasă
-Dacă aceasta este dorința voastră, le pot deschide cu forță brută. Nu credeam că dispune și de forță supranaturală dar reuși să forțeze ușile creând un spațiu suficient ca noi ceilalalți să trecem dupa care urmă și el. Lumina încă continua să fie stinsă înăuntru.
-Nu mă pot conecta de aici la sistem. Trebuie să mergem în sala routerelor și să restartez totul. Pe acolo trebuie, gesticulă cu degetul în direcția unui hol ce părea părăsit.
-Poate ar trebui să lăsăm pe cineva să stea aici? Și să ne anunțe pentru orice incident s-ar putea întâmpla? Am propus eu. Echipa de securitate a căzut de acord să lase un membru la recepție. Laboratoarele principale sunt închise cu geamuri uriașe antiglonț. Par umplute cu un fel de gaz albăstrui. Intuiția îmi zice că e azot.
-Și faptul că totul e sigilat așa inseamnă că e din cauza procedurilor de carantină?
-Presupun că da, deși nu înțeleg de ce totul e închis ermetic. Cred că au fost...
-Otrăviți cu gaz? Am răspuns rapid
-Nu putem fi siguri dacă toți sunt morți, putem afla asta doar după ce deschidem ușile și nu cred că e o idee bună sa facem asta înainte de a ventila aerul. Doua seturi de scări mai jos și am ajuns în fața unui coridor lung ce duce direct către o cameră rotundă, în spate se aflau niște rafturi uriașe pline de tehnologie.
-Asta ar trebui să fie locul magic, nu-i așa? Întreba unchiul pe un ton carismatic.
-Da, într-adevăr e dincolo de acel coridor.
-Înseamnă ca vă descurcați. Trei dintre membri echipei impreună cu Lawrence merseră înainte pe holul slab luminat. Parcă ceva din mintea mea se așteaptă la un dezastru ca în filme horror când tehnicianul se conectează la servere.
Niște uși groase din oțel separară dintr-o dată holul capturând ceilalți trei membri.
-Uh, Lawrence, tu ai făcut asta? Spuse unul dintre membri
-Nu, sistemul de securitate s-a activat dintr-o dată. La naiba, nu pot să îl opresc la timp!
-De ce nu mă miră, spuse unchiul liniștit înconjurându-și mâna dreaptă cu flăcari albastre care topiră ușile. Acum vedeam înauntru cum se aprinseră lumini albe și niște lasere albastre se reflectau in oglinzile de pe laterală tăind prin corpul cuiva din echipa de securitate. Le-am atras atenția sa iasă prin gaura pe care a făcut-o  Cristopher. Laserele cumva s-au reflectat și nimerit ușa de metal. Unchiul a creat un scut albastru cu magia antică înainte să mă atingă dar ceilalți doi au fost tăiați în jumătate de lasere. Rănile au fost cicatrizate instant. Lumina se opri dintr-o dată și se auziră niște sunete mecanice ca și cum reactorul se reactiva, deși nu știu ce fel de sursă creează electricitate pentru stația asta. Când lumina reveni și ușile de oțel se ridicară, cel puțin ce a rămas din ele.
-La naiba, spuse Lawrence dând cu pumnul în birou.
-Putem să facem ceva pentru ei? Am întrebat arătând cu ochii către corpurile de jos. Unchiul dădu negativ din cap.
-Nu pot reînvia morții, îmi pare rău. Vocea lui fuse pe un ton mai rece decât de obicei. Am ajuns la comun de acord cu ceilalți membri care ne așteptau pe holul de la capătul scărilor.
-Ai aflat ceva nou despre ce s-a întămplat de fapt aici? Îl întrebară căpitanul echipei de securitate pe Lawrance.
-Nu, e ciudat faptul ca informațiile par a fi șterse, și cred că au fost șterse de AI-ul complexului. În același timp a fost inițializată carantina. Ultima comandă fix înainte de a șterge informațiile este că stația a fost cumva compromisă și totul trebuie...
-Anahilat? A zis unul dintre membrii echipei de securitate
-Ucis? Altcineva din echipa de securitate
-Terminat? Am întrebat eu
-Oare a prins conștiință proprie și acum vrea să cucerească Universul? A spus unchiul pe un ton comic
Ne uităm toți la el
-Ce? Am mai întâlnit astfel de chestii în trecut, nu ai idee câte prăjitoare de pâine au încercat să mă omoare. M-a făcut să râd în mintea mea.
-Da, terminarea tutoror personalului...dar nu doar atât. Ci și ceva legat de terminarea oricăror...invitați
-Sau personal neinvitat cum suntem noi.
Dintr-o dată unchiul a început să leviteze către tavan privind spre ceva ce restul nu vedem. Ciudat că aici nu pare a fi înconjurat de acea reflecție stranie a luminii.
-Simți ceva? L-am întrebat
-Există mișcare la etajul de deasupra, camerele serverelor prin care am trecut.
-Da, asta se transformă într-un film horror, a spus un membru din  echipa de securitate care a scos siguranța de la o mitralieră cu două țevi.
-O să trec prin pereți ca să verific ce este. Nu interveniți dacă nu dau semnal. Urmă o liniște în timp ce trecu prin tavan și corpul său deveni semi-invizibil în lumină albă. Deci mă mințise când a spus că nu poate deveni intangibil. Urmă niște zgomote și trântituri. După care ceea ce ne speriă într-o măsură a fost un țipăt lung ascuțit și sâsâit. Ce dracu a fost asta. Căpitanul echipei de securitate a sugerat să mergem încet pe scările ce duc la recepție. Când urcam pe scări s-a auzit un sunet asemănător cu un potop de apă ce se revarsă peste tot și la scurt timp a început să se scurgă în gol pe lângă noi.
-Asta înseamnă că ușile de la laboratoare au fost dechise? Întrebă celălalt tehnician, primul fusese omorât de laser în camera routerelor
În același timp, se puteau auzi și niște sunete stranii de respirat.
-Voi auziți asta? Am întrebat cu voce tare. Era asemănător cu respirația unei reptile dar cumva înfundată și acompaniată de horcăituri. Urmară niște sunete de foc de armă
-Ăsta vine de la recepție spuse unul dintre membru. Am alergat cu toții pe scări și unchiul stătea lângă un laborator aplecat deasupra  a ceva ce părea a fii un cadavru. Un fel de aligator cu un schelet biped și coadă, deși părea deosebit de palid și înecat.
-Să presupun că așa arată cineva din Republica Refiliană?
-Da, dar nu asta e ce voiam să vă arăt. Uitați-vă la rănile de pe gât.
În zona gâtului, mai precis unde se află claviculele pentru oameni, se află niște răni deschise, urme de dinți neregulați precum au aligatorii. Dar rănile...se vindecau. Foarte încet, în comparație cu regenerarea unchiului, dar se întâmpla chiar în fața ochilor noștri.
-Asta înseamnă că e în viață?
-Dimpotrivă, nu are puls.
-Asta înseamnă că e de fapt ...mort-viu?
-Folosești același termen ca în cartea lui Bram Stoker? Nu mă așteptam la acest răspuns
-Da...nu credeam că ai citit cartea sa
-Dimpotrivă, e una dintre primele cărți care chiar mi-au atras atenția în adolescența, asta și Frankenstein.
-Deci asta este, este un fel de blestem al morților?
-Nu pot spune cu exactitate, dar cred că ar trebui să așteptăm ce se va întâmpla când se vor regenera rănile.
-Și sunetele de focuri de armă?
-Acelea au venit undeva de la recepție, nu am vorbit cu membrul din echipă care a rămas acolo. Fără vreun semn de avertizare, cineva alergă spre noi urlând
-CEVA ESTE ÎN GURILE DE AERISIRE. I-AM VĂZUT. SUNT... și atunci o umbră sări peste el și îl împinse în întuneric făcându-l să urle. Unchiul acționă instant și apucă "acel ceva" de pe corpul celui din echipa de securitate și îl aruncă la lumină.
-Ocupați-vă voi de el, spuse după care se aplecă într-un genunchi să vindece rănile celui atacat.
Am observat instant că ceea ce ne aruncase era cineva din Republica Reiliană care începu să se zvârcolească spasmodic, saliva amestecată cu sânge i se scurgea printre dinții neregulați și se aruncă spre Lawrence dar eu l-am izbit de perete cu puterea mea telekinetică. După raportul de dimensiune dintre mine și el, aș zice ca are 210 centimetrii înalțime si o greutate de 160 kilograme, ceea ce e mult sub capacitatea mea maximă prezentă. Presiunea pe care o pune pe corpul meu e asemănătoare cu cea pe care o are un bărbat adult care aruncă cu un scaun.
-Mulțumesc, mormăi Lawrence.
-Ce e în neregulă cu tine? Am întrebat extraterestrul care arăta ca un aligator și într-un halat de laborator. Dar răspunsurile sale sunt simple zgomote animalice. Mi-am întors capul către Lawrence
-Acesta este felul în care aceste creaturi comunică?
-Uh, nu...
A început din nou să scoată niște sâsâituri și zgomote neinteligibile combinate cu un plescăit violent din gură.
-Unchiule, cred că avem o problemă. Și ce e așa greu să îl imobilizezi?
-Nu cred că e greu de imobilizat, întrebarea este dacă asta este singura soluție. Urmă o tăcere în capul meu.
Rupe-i oasele de la membre, așa nu se mai poate mișca și ne va permite să îi studiem comportamentul.
Mi se pare o metodă puțin brutală dar pe care am pus-o în aplicare. Puțin mai multă forța aplicată pe mijlocul oaselor locomotore rupând femurul de la ambele picioare și ulna și radius de la ambele mâini. După care l-am aruncat într-un colț, membrii echipei de securitate au ridicat armele de foc către el când a început să se zvârcolească, e posibil să nu simtă durerea?
-Nu trageți in el. Are pielea prea groasă ca să simtă armele voastre. Genial, la ce buni sunt soldații antrenați dacă armele lor sunt precum niște pistoale cu apă împotriva inamicului? M-am întors către locul unde stătea unchiul
-Cu puterile tale de super vindecare, cum de a durat atât să termini? Membrul de la securitate care stătea pe jos avea o rană lungă pe gât și clavicule, părea că cineva a mușcat complet o bucată din gâtul lui.
-Să zicem că, deși pot controla multe diferite tipuri de magie, vindecarea altora nu a fost niciodată punctul meu forte. Flăcările albastre ce înconjurau rana indicau că folosea Magia Stelelor, care presupun că necesită multă putere magică când e vorba de vindecare.
-Ce crezi că se întâmplă?
-Nu pot să dau un verdict încă, dar carantina trebuie să aibe legătură cu sursa experimentelor. Dacă cercetăm laboratoarele am putea să aflăm.
Rana se vindecă în cele din urmă și membrul echipei de securitate îl apucă de unchi de braț, destul de puternic după felul in care geaca  se mula pe braț în jurul degetelor, și încercă să spună ceva printre niște horcăituru, o mare de salivă i se scufunda din gură și pielea i se păli aproape instant. Încercă să sară la gâtul unchiului dar acesta îl prinse cu cealaltă mână și îl pocni cu capul de un perete încât îi strivi nasul înauntrul craniului. Sângele se prelingea din nasul strivit peste buze, dinții se înegreau chiar în fața noastră și mici leziuni roșii îi creșteau pe frunte și obraji. Era de parcă ar fi expus în fața unei surse uriașe de radiații. Rănile provocate de Christopher au încetat să se vindece, ce înseamnă asta?
-Domnule Hurricane, spuse tehnicianul rămas, șopârla se vindecă. Ne-am grăbit către ei la timp ca să prindem cum savantul din Republica Refiliană se ridică pe două picioare, oasele pocnind și aranjându-se prin piele. Am așteptat câteva secunde pentru reacția sa, poate va vorbi. Dar în loc să vorbească, a scos aceleași horcăituri alături de niște plesnituri violente din maxilar,  saliva se scurgea printre dinți și  sări pe jos. Unchiul  gesticulă cu mâna să nu ne atingem de salivă după care dintr-un pas, a decapitat creatura. Mâna lui dreaptă se transformase într-un topor  de luptă cu o lamă dublă pe care se prelingea sânge. Se strâmtă la loc într-o mână cu falange și își flutură manșeta ca să o curețe de sânge.
-Ai putut dintotdeauna să îți transformi părți din corp în arme și nu ai făcut-o până acum?
-Este magie a corpului, doar necesită ceva mai multă imaginație dar și mai multă putere pentru a menține forma dorită. Nu e la fel de eficientă precum să creezi arme din elemente așa că nu vei vedea mulți vrăjitori făcând asta.
Lawrence veni din spatele meu și aproprie m-a speriat când și-a deschis gura
-Și credeți că acum decapitat, înseamnă că este mort?
-Nu pot spune cu încredere asta, răspunse prompt unchiul. Dar regenerarea e mult mai lentă decât cea a unui Hoit Legiune deci nu văd de ce să îl incinerez complet. Încearcă să te conectezi la unul dintre calculatoarele lor, poate aflăm ce se întâmplă. Tehnicianul își înclină capul, acceptând sarcina propusă și își conectă ceasul inteligent de la mână cu niște cabluri la procesul unui computer. Calculatoarele din laboratoare arată foarte asemănator cu ce e pe Pământ, mici excepții privind unitatea principală care are o formă ovală și verticală. Ecranele sunt rezistente la apă și m-am așezat pe unul dintre fotolii, deși nu am o coadă pentru gaura din spătar. Am apăsat pe un buton din mijlocul consolei, se pare că tastatura lor are o formă circulară, tastele sunt despărțite în patru colțuri diferite. Simbolurile de pe taste sunt total inteligibile pentru cineva care vorbește doar engleza, dar totuși ceva îmi spune că e un algoritm. Sunt 6 butoane în fiecare colț deci toate cele patru creează un total de 24 litere, cele 4 butoanele lungi lângă litere trebuie să fie cuvinte precum shift sau alt întrucât sunt făcute din mai multe litere pe care le pot găsi în cele 24. După o serie de încercări și erori, am reușit să sparg parolă și sa găsesc un document cu niște înregistrări video care arată cum savanții făcea experimente cu ceva asemănător unei mostre de țesut pe care o puneau sub un microscop și care se reproducea la un ritm alarmant. Țesutul era de fapt mort dar un fel de bacteria îl reînvia. Între timp Lawrence exclamă Oh Dumnezeule în timp ce se holbă la ceasul lui inteligent
-Ce ai descoperit? Întrebă unchiul
-Este foarte rău, trebuie să plecăm imediat, spuse cu o fața vizibil tulburată. Din capătul holului se auzi țipete
-NUU. STAI DEPARTE, urmat de sunete de focuri de armă.
Unchiul se mișcă cu o viteză supranaturală până acolo și răni două persoane care s-au dovedit a fii alți savanți din Republică Refiliană. Când m-am uitat la corpurile lor, am descoperit că unchiul le-a tăiat membrele pentru a nu se mai deplasa. Deși se regenerau încet în fața noastră și încercau să muște orice e lângă ei ca niște câini turbați. Unul dintre membrii echipei de securitate are o mușcatură vizibilă prin armura pe care o poartă. Christopher îi tăie brațul într-un instant după care îl regeneră cu flăcări albastre și repară armura cu un alt tip de magie care cred că se numește textilă.
-Inteligentă decizie, am spus cu voce tare
-Inteligentă pe dracu, a durut îngrozitor, spuse bărbatul rănit
-Dar măcar asta împiedică transformarea în chestiile alea, spuse Christopher gesticulând către șopârlele humanoide care încă se zvârcoleau pe podea.
-Dacă și eu aș fi mușcată, ai proceda la fel?
-Evident, crezi că legăturile de sânge cu mine te fac invincibilă? Aș încerca totuși orice ca să te salvez, nu te bosumfla
-Nu mă bosumflez...brusc am simți că ceva mă privește din spate, m-am întors și un savant transformat se târa pe tavan. L-am trântit jos cu telekinezia după care mi-am încleștat pumnul și trosnitul oaselor s-a auzit puternic. Am încercat să sparg și exoscheletul pe care îl are, precum aligatorii de pe Pământ, dar se pare că am nevoie de mai multă putere pentru asta. Dar întreaga stație începu să se cutremure dintr-o dată. Unchiul mă apucă cu un braț rece și mă sprijini, ceilalți din echipa de securitate se sprijineau de pereți.
-Ce a fost asta, activitate seismică?
Lawrence părea vizibil tulburat la față.
-Trebuie să plecăm înainte să se trezească, spuse după care se alergă în direcția trenurilor ce duc la suprafață.
-Să se trezească? La ce naiba te referi?! Spuse unul dintre membrii echipei de securitate înainte ca podeaua să se crăpe. Unchiul își folosi magia de modificare corporală ca să îsi lungească mâinile și să ne apuce pe toți după care zbură deasupra crapăturile în timp ce alt cutremur zgudui laboratorul subteran. Hol după hol, în spatele nostru se prăbușea podeaua până am ajuns la intrarea în stație, unde ușile fuseră deschise forțat de unchi când am coborât așa că am ieșit unul câte unul până am rămas doar eu și Cristopher. Podeaua se scufunda in capătul holului și deși mă așteptam să văd totul căzând într-un abis negru, am observat o formă ciudată solzoasă colosală ridicându-se printre molozuri urmat de un răget familiar din filmele cu dinozauri ucigași la care m-am uitat cu David. Unchiul mă împinse prin crăpatură ușilor după care levită.
-Du-te la suprafață cu ceilalți, vreau să văd ce e chestia aia.
Mi-am ridicat mâna spre el și voiam să pun atât de multe întrebări dar se aruncă în adâncul planetei.
Am urcat împreună cu ceilalți în tren, totul se zguduia constant și puteam auzi ecourile monstrului din adâncuri. Un membru din echipa de securitate își îmbrățișa genunchii și se balansa înainte și înapoi ca un copil cu probleme mintale în colțul stâng din vagon. Nu îl pot învinui, ceva foarte ciudat se petrecea aici
-O să murim cu toții, spuse el dintr-o dată.
-Mă îndoiesc de asta, am spus cu convingere.
-Aproape că m-aș fii transformat în chestiile alea mai devreme....
-Dacă nu cumva Christopher îți tăia și vindeca brațul.
-Și acum el unde este?! A plecat și ne va lăsa să murim...
Unchiul trecu prin peretele vagonului într-o formă intangibilă.
Doar că în loc să aibe o expresie jovială ca de obicei, acum era încruntat și ochii verzi sclipeau la margini cu o culoare roșiatică.
-Lawrence, Forțele Unite știau despre ce se petrece pe planeta asta? Se apropriă într-un mod amenințător de tehnician, în mod ironic Lawrence e mai înalt.
-Nu, evident că nu știau, de asta m-au trimis aici...
Unchiul îl apucă cu o mână de costum și îl ridică deasupra capului
-Știi că pot citi gândurile altora nu? Spuse unchiul împingându-l într-un perete
-Ah, da, știam ce înseamnă când o planetă nu mai are un miez lichid dar cum puteam să ne așteptam la o monstrozitate de acest grad??!
-Care e povestea adevărată a planetei Cancer 12? Am întrebat cu o voce curioasă, ceilalți membri  din echipa de securitate se holbau direct la el.
-Republicana Refiliană, ca orice altă specie inteligentă, și-a lus o dată întrebarea: de unde venim? Avem un creator, am evoluat pur și simplu? Și în căutarea acestor răspunsuri au studiat și cercetat diferite planete cu organisme ce au un ADN asemănător până au descopetit Cancer 12, o planetă a cărei miez se credea stins natural....
-Doar că planetele nu au un miez stins natural, ci înseamnă că e o planetă alcătuită dintr-un organism uriaș ce și-a creat propria gravitație.
-POFTIM? Am țipat cu voce tare ridicându-mă de oe scaun
-Stai jos că înca se cutremură, a spus unchiul. Da, asta este o realitate legată de felul în care alcătuiesc corpurile cosmice sau cum vrei tu să le numești, planete meteoriți, planete care de fapt sunt extratereștri. Și ce s-a întamplat după?
-Republica Refiliană a descoperit că organismul este infectat cu o bacterie, care în mod încet, dar sigur, readuce materia moartă la viață, continuă Lawrence
-De ce sună foarte cunoscută povestea asta? Spuse unul din membrii echipei de securitate
-Și savanții noștri inteligenți au decis să scoată mostre din monstrul respectiv și să învie morții doar că dacă infectează  o ființă vie, practic o omoară și o transformă într-un zombie. Exact precum incidentul din Scorpius. Inteligent plan, hai să înviem monștri vii, de parcă nu trebuie în mod săptămânal să omor un Hoit.
   Înțeleg ca monștrii care învie sunt un coșmar pentru Christopher fiindcă e o insultă adusă morților și în sine este un inamic terifiant.
-Și care este soluția, cum înfrângem un astfel de inamic? Nu e ceva ce putem lăsa la mâna sorții, dacă se răspândește?
-Tocmai asta este problema domnișoară Blizzard, spuse Lawrence pe un ton extrem de formal, cum poți reuși să omori ceva care e rezistent și la vidul din spațiu? Nu o faci, tot ce putem face e să fugim. Dintr-o dată unchiul îl scăpă pe jos.
-De fapt, există o soluție. Dacă frigul nu îl afectează, și probabil că este original o creatură cu sânge rece, aș putea încerca să o ard
-Să incinerezi complet un organism cu o dimensiune triplă față de suprafața Pământului? Asta e prea mult, chiar și pentru tine.
-Nu și atunci când poți folosi Magia Stelelor, spuse Cristopher având mâna înfășurată în flăcări albastre. Am nevoie de ceva ce să îmi sporească puterea totuși. Se uită dintr-o dată la inelul de pe mâna mea.
-Am nevoie de aia.
L-am scos prompt de pe deget și i l-am oferit, după care el îi modifică dimensiunea pentru mărimile sale  după care făcu încă o copie pe care o puse pe mâna stângă.
-Două pietre negre sunt suficiente
Știu de ce mi l-a cerut, pietrele negre pot spori puterea magică a cuiva până la câteva sute de ori. Totuși chiar sunt curioasă de ce urmează să se întâmple
-Ce plănuiești să faci?
-Vei descoperi în curând, mai întâi trebuie să luați navă și să vă indepărtați, departe de atracția gravitațională a chestiei pe care ne aflăm.
   Asta este ceea ce am făcut, am coborât toți din tren și ne-am urcat  în navă, unchiul a rămas afară și mi-a făcut cu mâna. După ce ne aflam în afară atmosferei, aproximativ 400.000 kilometri de planetă, am văzut o lumină albastra plutind în dreptul ei. Scoarța se crăpa dezvăluind ceva monstrozitate cu o gură plină de dinți și doua mâini cu gheare ce se ridicu lent din extremități. Un scut albastru deschis se lungi în jurul planetei în timp ce o lumină albastră puternică se concentră în palmele sale. Scutul acoperi aproape întreaga planeta cu excepția unei găuri rotunde prin care unchiul descărcă un torent de flăcări albastre. Plasma  începea să umple conținutul scutului, era precum o flacără solară care biciuia suprafața planetei dar era nevoie de mai mult pentru a topi interiorul. Torentul de flăcări  părea că nu se mai oprește. În cele din urmă bolul se umplu și atunci sigilă întregul scut. Prin lumina albastră puteam vedea cum planeta se dezintegrează încet dar sigur după care Christopher Hurricane își închise pumnul și sfera incandescentă se micșoră, interiorul sfărâmându-se, până când deveni praf cosmic

Ochii Răului ~Pacientul Zero~

În timp ce citeam noul raport asupra dezvoltării celulare pe un șobolan de pe Centauri, mâna mea începu să tremure pe ceașcă. E cumva un efect secundar? Am luat încă o doză cu bacteria extrasă din Părinte și am folosit ac din titanium ca să străpungă exoscheletul brațului meu stâng. La prima vedere pare că celule mele moarte provocate de senescență sunt reîntinerite dar ceva e ciudat....provoacă o necroză la nivel celular care se răspândește pe tot brațul. Nu îl mai pot simți. Nu e bine, trebuie să   îi spun savantului șef...
Răspândește-te și crește precum o sămânță întunecată în inimile celor  ce trăiesc
Ce e vocea asta? Nu e posibil ca...nu, nu poate fii inteligentă. Începe să îmi amorțească partea stăngă a corpului și în timp ce deschid ușa laboratorului cad pe jumătate în paralizie. O foame nespusă carnivoră îmi preia corpul combinată cu o dorință animală de a răspândi patogenul
-Ce s-a întâmplat aici?! Oh nu, inițiază carantina, ordin Cadmus!
Îl mușc de picior și sângele se combină cu saliva mea. Se va transmite prin sânge. Asta este voia Stăpânului.