Mafia Columbiană

I

O adevărată furie shakespeariană

Privea mocirla de afară pe care o asemăna cu scrumiera umedă din mâinile ei și traficul aglomerat. Pe fundal se mai zărea o boare de vânt de prin nord care părea că urma să coordoneze fulgii rari de nea. A tras din țigară de parcă viața ei ar fi depins de asta după care a expirat, lăsând fumul să se piardă printre fulgii de nea. Cine-ar fi crezut că o reporteră TV ar părea atât de poetică ? Cantitatea perfectă de fire de păr aurii era dată după ureche pe când ochii albaștri păreau că aveau o furie shakespeariană în ei. Se afla în luna ianuarie. Singura sărbătoare din aceea lună era că s-a terminat cu sărbătorile și se simțea mai mult decât ușurată că putea să revină la activitățile ei zilnice ca reporter TV. Trăsăturile de porțelan pe care le deținea Megan erau foarte bine conturate, feminile, însă pe cât de inocentă părea, pe atât de mult știa să răzbească, iar stresul ajunsese s-o captiveze tot mai mult cu trecerea ireversibilă a timpului.

―În ciuda dorinței de a sta aici și a te privi, trebuie să ne grăbim că avem toate șansele să întârziem.

Vocea fără trup o făcuse pe Megan să tresară. Se întoarsese pe vârfuri dorind să identifice glasul masculin. Respirația îi devenise din ce în ce mai sacadată văzându-și soțul aproape gol cu părul ciufulit, câteva picături de apă prelingându-se pe întreg corpul. Căsnicia dintre ea și Adson a început în urmă cu cinci ani, deținând un șir lung de amintiri și provocări pe care ei nu le regretă, în ciuda faptului că au decis să-și unească destinele printr-o căsătorie la o vârstă la care ai putea spune că poți regreta. Ea era o copilă în perioada în care s-au cunoscut, diferența de vârstă dintre ea și Adson fiind de șase ani, însă acest inconvenient nu i-a împiedicat să se cunoască. La 20 de ani, Megan deja intrase în această sferă a televiziunii cu niște speranțe la care alții nici nu și-ar fi permis să viseze. Urma să-i ia un interviu avocatului Adson Fordsford, un bărbat masculin, dur, cu un iz de eleganță. La vremea aceea era curioasă, dornică de a afla orice, să învețe mult, să studieze fiecare artă, iar asta l-a atras cel mai mult pe Adson, faptul că îi era precum un mentor și putea să o facă să se regăsească, să fie acea femeie care Megan și-ar fi dorit să fie. Au început să se întâlnească după o lună de la acest interviu, la o cafenea, la un teatru, la un film, apoi la o confesiune de iubire din partea lui Adson pentru copila aceea. Cu toate că flacăra dintre ei arde la fel de mult ca-n prima zi și au o căsnicie destul de lungă, nu au copii, cu toate că și-ar fi dorit. Probabil că amândoi ar vrea să aibă un băiețel care să le spargă vaza aia dizgrațioasă din dormitor cu mingea, sau o fetiță superbă, mândria familiei.

― Să-nțeleg că nu m-ai auzit? spuse Adson chicotind, încercând să-și aranjeze într-un final cravata, tușa finală.

Își ridicase privirea spre el observând că se uitase în gol și că Adson se îmbrăcase deja. Îi zâmbise discret, pășind spre el calm, dorind să-l strângă în brațe.

― Iartă-mă, m-au epuizat sărbătorile astea, iar vremea se pare că dorește să fie în defavoarea mea, îi răspunse zâmbindu-i discret

Normal că-l mințise, adevăratul inculpat în această stare care-i răpea orice zâmbet era faptul că n-a mai găsit un reportaj de o bună bucată de timp, iar speranța că se va ivi ceva pierise în urmă cu un an. Și-a pus pe ea un sacou negru urmând ca mai apoi să-și ia geanta de piele, îndreptându-se spre serviciu. Ajunși acolo, îl sărutase părintește pe frunte, aranjându-i gulerul și cravata modernă mai bine, grăindu-i să aibă grijă de el, privindu-l cald, dându-i drumul la mână și îndreptându-se spre studiouri. Își iubea bărbatul mai mult decât și-ar fi putut imagina vreodată, chiar îl iubea, iar el părea să fie principalul motiv al înfrânării nervilor ei din cauza tensiunilor acumulate zilnic. Doar prezența lui o ajuta să nu se piardă, chiar dacă uneori mai avea momente de cedare, momente în care și-ar dori să plece, tot în brațele lui părea să fie pentru ea cel mai bun refugiu. Căsnicia lor a învățat-o să fie mai răbdătoare și că familia este tot ce contează.