Apocalipsa după Georgescu

15

Profetul și bărbierul. De vorbă cu Mafia. Jihadul ne mângâie, cu interes, pe creștet

Când a revenit din întunericul conștientei, altfel zis inconștiență, Georgescu l-a văzut pe moșul profet așezat bine într-un lotus de toată frumusețea, simplu și senin cum trebuia să fie un înțelept din estul mediu sau extrem. El însuși era sprijinit de peretele camerei, o cameră cu pereți de lemn și, în timp ce se dezmorțea, trosnea oasele sale, bătrânul profet își încetă meditația să-l observe printre pleoapele abia deschise.

– Ești bine?

– Sunt bine, mulțumesc, a constatat Georgescu. De ce ne aflăm aici?

Apoi și-a amintit...

– Unde este San Merzi?

– L-am deteriorat. Nu știu unde a ajuns. Era Fiara, a zis bătrânul.

Avea barbă rară și aproape albă, cu riduri lungi și o cicatrice adâncă pe partea dreaptă a feței.

– Este dimineață?

– Poate că e deja după amiază, dar să știi că nu te pot hrăni. Vom pleca de aici și căutăm hrană în drum.

– Aveam o geantă, s-a interesat Georgescu.

– Te-am recuperat doar pe tine. Ți-am curățat rănile. Păstrează-le curate!

I-a mulțumit. Deocamdată n-avea chef de amănunte.

– Te-am văzut, ai venit din nord, i-a mai zis bătrânul, vezi că în Napoli se vorbește „napulitano" sau araba, italiana nu mai este recunoscută oficial.

– N-aș merge în Napoli, drumul meu ar trebui să fie către Lecce, dar am rămas și fără bani. Banii erau în geantă.

– Îmi pare rău, nu aveai așa ceva la tine, mai zise moșul și a ieșit din casă.

Georgescu și-a zis că geanta rămăsese undeva, aproape de șosea. Când a ieșit afară a văzut unde se afla. Era în altă parte a muntelui, nici măcar nu vedea Marzanello. Încă era ceață încolo dar spre câmpie ceața se risipise. Să revină era periculos.

Moșul avea un toiag mare din lemn și se mișca destul de vioi deși... Georgescu îl evaluase la șaptezeci și cinci de ani. Mergeau hotărât spre șoseaua care se vedea departe în dreapta, iar șoseaua, văzută de sus, avea un traseu paralel cu magistrala căii ferate.

– Iei un autobuz din Caserta. Găsești acolo.

– Dumneavoastră unde mergeți?

– La enoriașii mei din Napoli.

– Sunteți preot?

Profetul, sau ce se credea, era îmbrăcat sărăcăcios, cu o scurtă matlasată din doc, largă, maro, peste jerseul gri, ros la coate, și avea pantofi deteriorați, posibil cu găuri în tălpi deși se mișca bine cu ei. Nu i-a răspuns la întrebare, l-a lăsat să-și păstreze întrebările pentru mai târziu. Au găsit un izvor de apă în drum. Bătrânul i-a zis că s-ar putea să fie apă infestată dar Georgescu nu s-a putut opri să-și ude buzele apoi a băut din pumni. Era bună de băut. Ce dacă îl umplea de diaree mai târziu. Nu este supraviețuirea scopul existenței? Asta spun și „științificii", sau „ciberneticii", sau cum li se numesc fumurile acelor catâri semifabricați. Ușor, i se mutară gândurile către Geraldine. Oare ce făcea doamna proprietară, cum se descurca în situația creată de conjuctură? Ce este „conjunctura"? O vrăjeală cu nume urât. A îmbrăcat-o în toate calitățile pe Geraldine, de la Marzanello până ce au văzut următoarea localitate. Era un sat mic, ce contează cum se numea?