Apocalipsa după Georgescu

12

Motivul și implicațiile unei crime. Giovani e Giuseppe

Un „mall" comercial este un loc de promenadă în ultimă instanță, o aglomerare de localuri și expoziții comerciale, dar la ora aceea cele mai multe aveau obloanele trase și nu erau multe ascunzișuri de ales. Cea mai bună dintre toate îi păru toaleta femeilor, totuși... Totuși Treviso nu este un oraș mare iar mall-ul nu era nici pe departe o clădire cum văzuse în Roma, Milano și dincolo de Italia, fusese la Paris înainte de Revoluția islamică. Era modestă, cu două etaje și, poate, o sută de găoace pentru comercianți de toate felurile... Semăna destul de mult unui bazar oriental, desigur datorită comercianților, pe care Georgescu îi vedea grăbindu-se și îi auzea vorbind... Bine, cei mai mulți vorbeau italienește dar, parcă, șefii n-ar fi fost italieni. Momentul în care a văzut un tânăr curățind pardoseala a marcat deșteptarea sa. A întrebat un tip în uniformă dacă s-a mutat vestiarul echipei care se ocupă de salubrizarea clădirii. Cine? Când s-a mutat? Era acolo, jos, la subsol, pe scară... N-au venit oamenii de serviciu? Individul cu bască din „Squadra de la Guardia" l-a privit ciudat, „e suspect strâmbul ăsta care vorbește stricat italiana!" Nebunii nu erau agreați înăuntru. Provocau dezordine. Georgescu a pornit șchiop spre scară. Nu avea de ce să întârzie. Dincolo, la capătul benzii rulante apăruse primul dintre oamenii negrilor. Cel care se ocupa de securitate a intrat în magazin să spună unui coleg, îl lăsase să-și termine cafeaua espresso însă nu se mai dezlipea de scaun... Doar două zile trecuseră de când un nebun bătuse o angajată din mall și distrusese toate lucrurile din vitrine, a spart geamuri... Și cine a plătit? Georgescu plecase de-acolo, oamenii lui Satan nu erau copoi, n-au găsit urmele sale și au alergat în altă direcție. Ajunsese la subsol, a intrat pe coridor și l-a abordat cu tupeu pe primul speriat din vestiar:

– „Dove e il cappo"?

Care cap? „Ingegnere?" Șeful gunoierilor era inginer? E poantă? L-a preluat hotărât cu:

– „Signor ingegnere"...

Poate ar fi fost mai bine să-i zică „dottore", italienii sunt sensibili la titluri... A continuat să spună folosindu-și limba boantă că citise o ofertă de lucru pentru oameni de serviciu, la mall și s-a grăbit, a vrut să fie primul... Inginerul, un om între două vârste cu o moacă de alcoolic, mereu amuzată, i-a zis că ar fi trebuit să meargă la firmă, la departamentul de personal, firma de curățenie avea sediul în centrul orașului. Se potrivise, chiar mai solicitaseră doi-trei oameni... S-a rugat de el să-i permită doar ziua aceea să muncească, „mâine" se va duce direct la sediul firmei. Omul s-a înmuiat și i-a dat găleata, teul, cârpa, o șapcă și o jachetă cu emblema portocalie a firmei „La Colomba". Georgescu a cerut niște papuci că rămăsese fără pantof, a mințit că i-a rămas într-un autobuz, în oraș, prins de ușă... Inginerul și cei trei măturători nu au fost interesați de amănunte. Îi găseau ceva de încălțat, erau două magazine în care-ți puteai lăsa vechiturile dacă voiai să pleci gătit cu noi achiziții. „Hai că stâlciturile tot la noi ajung! Îți găsești alte obiecte de îmbrăcăminte aici și mănânci o masă caldă la restaurantul „Il segno della Bilancia". Salariul e mizerabil, dar nu crăpi!" S-a străduit să pară natural, avea ochii obosiți, încă marcați... „Ai familie, copii?" Cum să nu?, Georgescu și-a făurit imediat un copil de treizeci de ani care ajunsese militar în „Legiunea străină" germană și nu-l mai văzuse de un deceniu,... Era un mincinos cum nici el nu cunoscuse altul... Oare minciuna nu este un păcat capital? „Le dieci peccati...!" Eh, n-avea de ce să se încurce în detalii... A trecut pe lângă Hrobutil și acela, foarte atent la tot ce mișcă pe coridor, nu l-a cunoscut. Dacă nici Hrobutil, fălcosul mare și fioros nu i-a recunoscut travestiul, probabil era în siguranță. Nu a crezut că îl pot aștepta răbdători toată ziua. El nu ar fi făcut asta pentru că nu avea rost. Să găsească o victimă... e plin pământul de victime, să se teamă de el, nici gând, nu fusese martor, nu știa nimic, nici măcar nu putea dovedi că fusese sechestrat. Povestea camionului de marfă...