Apocalipsa după Georgescu

16

La drumul mare spre nicăieri. Protecție personală antidemon

Vineri, 11 noiembrie, Georgescu era într-un Fiat bleumarin pe șoseaua care traversa peninsula către Bari, capitala regiunii Puglia. Călătorea alături de Munhir Merconi care i-a vorbit despre viitorul său birou, despre câți angajați pot fi, cum ar trebui să atragă adepți, că el însuși trebuia convertit la islamism și au mai discutat despre „il vecchio". Fusese un om excepțional, un vizionar, un deschizător de drumuri,... Ce om! Dar înnebunise. Toată povestea arăta că se scrântise rău la cap, ceruse dreptul la pensie și părăsise facțiunea. Dintr-o asemenea poziție se iese pe catafalc, nu există pensie. Se ocupase de ea timp de cinci ani. Cinci ani? Musulmanii erau la putere de câteva luni. Da, însă erau în Italia de sute de ani.

– Va trebui să mergi pentru o zi în Tunisia să depui jurământ de credință.

– Tunisia?

– Da. Tu cum l-ai cunoscut pe „Pastore"?

Așa îi spunea „bătrânului".

– Mi-a salvat viața, undeva în nord. Din păcate eu n-am reușit să-l salvez pe el.

– Abdul al-Nasr ți-a zis Giorgies, sau așa... Ești și tu de altă nație?

– Sunt român.

– Aha.

Ploua, ploua... Au trecut printre munți, pe autostradă, pe lângă Avelino, și s-au plictisit curând pentru că nu aveau multe să-și spună, Georgescu nici nu reușise să se hrănească, iar mațele sale concertau. Merconi abia îl suporta lângă el fiindcă puțea a canal, însă avea să se curețe de mizerie și păcate la casa din Bari. „Veniți în casa mea, veniți, veniți, am să vă dau tot ce doriți!" Astfel suna mesajul dedicat adepților, adeptului Georgescu... Ar fi trebuit să vorbească și cu muftiul de la moschee, avea programată o audiență la guvernatorul regiunii, nevastă-sa era gravidă, marea nu-i făcea bine și se mutase la Andria, ar fi trebuit să o vadă în drum... Umbla cu secretara după el, ședea în față cu șoferul și lua notițe pe tableta mereu pregătită să nu piardă vreun cuvânt prețios pe care-l scotea grăsuțul și jovialul ei șef. Merconi avea o figură de om de afaceri și, privind obiectiv activitatea sa, oare nu era o afacere, oportunitatea sare ca iepurele din tufiș, nu? Îl prinsese cu ambele brațe Merconi, ce mai conta că-și pierduse numele, Silvio, pe drum, că înlocuise cuminecătura cu rugăciunile și prosternările pe preș către Mecca și Ierusalim, pentru că-i cerea Regula... Lilla era tare drăguță și supusă, și-ar fi permis altă nevastă însă căsătoria la musulmani se face pentru dotă, iar Lilla era săracă, nu-i putea oferi decât plăcerea aceea trecătoare...

– He-he!

Marconi își întoarse gândurile de pe calea lor îngustă când văzu un blocaj veritabil pe autostradă exact acolo unde se făcea racordul cu șoseaua spre Benevento. Două camioane mari se loviseră dur, unul se așezase transversal pe șosea, celălalt rămăsese în drum doar cu cabina. Alt șofer cu o mașină destul de șifonată le-a strigat:

– Fugiți, este o cisternă cu hidrogen lichid, poate exploda în orice clipă!

– Ia vezi Robi ce s-a întâmplat? Moșul ăla are vedenii. Unde e cisterna?

Robi, șoferul, a ieșit să vadă unde a dispărut cisterna. Erau patru-cinci automobile oprite, încă nu apăruse poliția autostrăzii, dacă mai exista, Georgescu nu observase, e, nu observase! nici nu vedea mare lucru pe ferestrele plouate. Doar ceva prin parbrizul din față. Nu văzuse polițiști pe autostradă. Intra frigul pe ușa lăsată deschisă de Robi și se făcea condens pe ferestre. Un pic. Apoi un suflu colosal și zgomotul pe care nici nu a putut să-l audă... Mașina a zburat învârtindu-se, a făcut un salt în timp și spațiu. Lilla a fost absorbită de exterior, și Merconi a sărit dincolo, în față, prin parbriz, în timp ce Georgescu s-a agățat de scaunul șoferului. Mașina a ajuns iar pe teren, aproape de stâlpul podului care supratraversa autostrada. Cisterna fusese probabil ascunsă de remorca celeilalte mașini deoarece tirul se spulberase și părți din el fuseseră împrăștiate pe toată zona, iar în locul unde stătuse cisterna era un mare crater în beton. Automobilul în care se mai afla Georgescu își pierduse parbrizul, avea o ușă ruptă, fusese lovit în spate mai rău decât peste bot, iar partea dinăuntru se umpluse de bășicile cu aer care nu-i protejaseră deloc pe pasageri.