Comisul voiajor

Cartea I - Capitolul 1

Locație: Undeva printre oameni...
Timp și spațiu: într-un loc in care secundele se frâng și pământul pare ca nu se învârte...

                                          ***

Mâinile îi erau ridicate și prinse in lanțuri, obosise sa mai tragă de ele iar sângele părea ca nu mai vrea sa urce pana acolo. Era mai mult pe moarte, cu hainele rupte, murdara, plină de răni noi de la ultima bătaie dar având si cicatrici ce păreau foarte vechi...era de mult timp acolo!
Avea ochii închiși dar nu dormea, refuza doar sa mai privească realitatea! In mintea ei, se plimba pe un câmp de flori.Peste tot erau bujori, florile ei preferate. Ura trandafirii, ii ura atât de puternic încât ar fi vrut sa ii distrugă pe toți, sa ii ardă, sa ii arunce intr-o groapa fără fund...mulți ii aduceau trandafiri atât de colorați si frumos mirositori, ca un fel de masca care sa le ascundă putreziciunea si urâtul din suflete.
Dar ea se plimba acum printre bujorii proaspăt infloriti, mângâiați de vântul răcoros al unei dimineți de vara!
Tălpile ei goale rătăceau prin iarba plină de roua, soarele care tocmai răsărise ii mângâia obrajii cu raze calde și aducătoare de speranța!
Parul ei blond strălucea in lumina dimineții, nu avea răni pe trup, nu avea cicatrici pe care sa le ascundă, purta o rochie albă care o făcea sa para un vis, o speranța ratacita printre oameni!
Era frumoasa, mereu fusese așa, ca o liniște care se așternea in camera in care intra!
Și totuși aceasta frumusețe unica ii adusese atât de multe suferința și pusese in ochii ei atât de multă durere încât acum, ura pe absolut orice și nu mai lasă speranța sa ii pătrundă in suflet...iar fără de speranța, oamenii devin atât de triști încât toată ființa lor plânge, chiar dacă lacrimile au încetat de mult sa le cada de pe obraji.
Ea nu plângea, nu mai făcuse de mult asta...privea lacrimile ca pe un semn de slăbiciune, ca și cum cei care aduc lacrimile câștiga in momentul in care ele apar! Nu se considera nici puternica, ci mai degrabă indiferenta la suferința pe care trupul și sufletul ei o purtau de atât de mult timp!
De cât timp era acolo? Încetase sa mai numele zilele care s-au transformat atât de rapid in ani!
Venise acolo atât de inocenta și pura, ademenită tocmai de sentimentul pe care acum il ura cel mai mult... dragostea!
Acum era plină doar de ura, o ura adânca și înfricoșătoare pe care o simțea pentru absolut orice lucru, pentru absolut orice om, pentru ca oamenii ii aduseseră ei atât de multă durere, bărbați și femei, ii ura la fel și de ar fi avut putere, i-ar fi ucis pe toți, dar nu rapid ci foarte încet, pentru ca si ei sa poată simți măcar o mică parte din ce a trebuit ea sa simtă!
Dragostea...aceasta minciuna, acest cancer care ucide destine și suflete o adusese pe ea acolo!
Era atât de inocenta atunci, îl crezuse, chiar îl iubise cu tot sufletul ei și ar fi făcut orice pentru el, ar fi fost gata sa își vândă și sufeltul, sa își ofere viața in schimb pentru ca el sa poată sa fie fericit!
Ea, prințesa din poveste nu căutase niciodată un print, nu tanjise după palate și nestemate, doar dorise cu tot sufletul ei sa iubească pe cineva mai presus de cuvinte! Avea atât de multă dragoste de oferit, atât de multă bunătate, atâtea zâmbete și îmbrățișări pentru cel care i-ar fi câștigat inima!
Așa îl întâlnise pe el, un bărbat simplu, cizelat, moderat in afirmații și foarte modest...sau cel puțin aceasta impresie dorise sa o creeze!
Ea lucra intr-o cafenea, și era obișnuita cu bărbații care sa băgau in seama aiurea și doar pentru ca o considerau o prada ușoară! Fragilitatea și frumusețea ei ascundeau o inteligenta bine dezvoltată, și era mereu atenta la cei din jurul ei, nu era ușor de păcălit și de aceea el, începutul sfârșitului, o dezarmase de toate aceste convingeri treptat, fără ca ea sa își dea seama!
Fusese oarba...dragostea te face așa! Nu își ascultase sufletul care ii spunea ca nu e momentul acum, ci preferase sa dea curs sentimentelor pe care inima le aducea in realitatea ei!
Îl servise cu o cafea intr-o dimineața ploioasa și apreciase faptul ca el ii mulțumise fără sa o privească, prea mulți barbati ii mulțumeau zâmbind frumos, ca și cum ea nu își putea da seama de grozăviile pe care mințile lor le gândesc!
Plecase de la masa lui zâmbind, și acest obicei se repetase pentru câteva dimineți la rând!
Și ca o ironie a sortii, in toate acele zile, plouase groaznic dimineața, ca si cum natura ar fi încercat sa o avertizeze, sa ii semnaleze întunericul care se ascundea in spatele ziarului citit in fiecare dimineața!
Când el o invitase in oraș, ea acceptase zâmbind si atunci ii văzuse pentru prima data zâmbetul lui, si pentru ea, fusese momentul in care se îndrăgostise! Așa de rapid? Atât de ușor ?
Se pare ca da! Și e ciudat cum dragostea vine de multe ori in momentele cele mai surprinzătoare ale vieții!
Poate si faptul ca ea fusese mereu singura, fusese încă un motiv! Orfana de la naștere, mutată in mai multe case sociale decât își putea aduce aminte, fără sa fi iubit pe cineva pana atunci, fără sa fi fost cu un bărbat, alesese sa dea atunci frâu liber iubirii, iar ea avea sa ii sfâșie pentru totdeauna sufletul in milioane de părți aruncate colturi întunecate ale sufletului ei!
Prima întâlnire fusese ca de vis, un picnic pe nisipul cald, o plimbare pe plaja la apus, conversații despre stele, comete și constelații, subiect pe care îl iubea atât de mult și era atât de bucuroasa ca el nu părea ca se gândește la plăcerea carnala deloc in acele momente!
O ținuse de mâna la apus, o condusese pana acasă și la finalul întâlnirii doar o săturase pe frunte, nimic mai mult!
Plânsese de fericire in seara aceea, el era atât de minunat, o iubea întâi pentru ceea ce era ca persoana și nu pentru trup și era conștientă ca un astfel de bărbat se întâlnește poate o singura data in viața!
Scrisese in jurnalul ei toate sentimentele care ii invadau inima, și era arat de fericita încât era gata sa trăiască cu el pentru toată viața!
S-au văzut zilnic pentru următoarea săptămâna, și ea era pe zi ce trece tot mai îndrăgostită!
Și-au povestit trecutul, el a părut sa o înțeleagă perfect, i-a spus ca a crescut fără mama, ca vrea lângă el o femeie care sa ii iubească copiii si ca dacă si ea vrea, se pot muta împreuna pentru a forma un cuplu!
A acceptat fără sa stea pe gânduri, si după doua zile locuiau într-un apartament frumos din centrul orașului! Renunțase la cafenea, la rugămintea lui, căci acest bărbat extraordinar era si un afacerist de succes, astfel încet ea putea sa își reia studiile abandonate din lipsa banilor!
Căsătoria a urmat aproape imediat, după doar 2 luni de locuit împreuna, timp in care el nu dorise sa doarmă cu ea, spunea mereu ca se păstrează amândoi pentru căsătorie!
Acest aspect o bucurase atât de mult, era atât de frumos ca el aprecia puritatea și era de asemena pur!
Nunta urma și ea era atât de fericita ca si el dorește simplitate și liniște!
Și totuși aceasta nunta avea sa fie o amintire pe care ea o va disprețui din toată inima, un moment de fericire absoluta transformat într-un sfârșit al vieții sale!