Agonia inimii

IX

Darius întotdeauna avusese ghinionul ca fetele de care se îndrăgostise să fie la mare distanță de acesta,ultima fiind chiar plecată în Franța pentru a studia la master medicina legală.Cel mai tragic lucru constase în faptul că respectiva nu-i dezvăluise acest mister decât după ce petrecuse cu el o lună întreagă,anunțându-l doar cu o zi în urmă că va trebui să plece,ceea ce îi frânsese inima.Încercase să se gândească la o soluție de a face cumva să nu se despartă de ea însă nu reușise cu nici un chip să rămână amândoi.Băieții știau că pentru Darius acea lună fusese magică,fiind mai mereu unul în preajma altuia,împărtășind momente de neuitat.Îi trebuiseră mai mult de o lună pentru a-și reveni la o stare cât de cât mai rezonabilă,însă chiar și atunci,dupa ce trecuse atâta timp,gândul la ea îl întrista amarnic.

Nici Mark nu fusese prea norocos din acest punct de vedere,având întotdeauna parte de fete ce ba nu-și terminau relațiile,ba nu-și doreau o relație.Era un întreg paradox pentru el genul acesta de comportament al femeilor.Slăbiciunea lui era că nu reușea să rămână detașat după ce își petrecea noaptea cu ele.Era conștient de acest defect al său însă nu reușise nici sub ruptul capului să schimbe ceva.Odată începută o discuție pe cât se poate de inocentă,la club sau în parc ori direct prin mesaje iar lucrurile avansau până în punctul de a face sex cu fetele respective,cam asta era.Nu-și putea lua mintea de la ele și încerca din răsputeri să vadă partea bună,în ciuda faptului că știa foarte bine scopul acestora.Toate încercările lui Mark de a-și crea o relație eșuau în moduri devastatoare,iar acum apăruse și Mara fix cu aceeași problemă.

Despre Lucian putem spune că ...ei bine că lucrurile sunt mult mai complicate în cazul lui.

Acesta nu avea probleme în a atrage fete în sfera lui.Problema consta în faptul că majoritatea fetelor erau mulțumite să se întânlească cu el însă nu-și doreau neaparat o relație ceea ce pentru Lucian era devastator având în vedere filosofia lui despre relațiile interumane.Îi plăceau fetele și serile minunate pe care le petrecea împreună cu câte una însă stilul acesta de viață începuse să-l obosească.Era mereu același ritual în care cunoștea pe cineva,ieșeau la o plimbare,aflau detaliile specifice precum membrii familiei,hobby-urile și serialele preferate după care meregeau acasă iar acolo lui îi plăcea întotdeauna să lase lucrurile să vină de la sine,sau mai bine spus lăsa fata să ia decizia de a petrece noaptea împreună,ceea ce se și întâmpla de fiecare dată.Dimineața,exista acel mic dejun pregătit de el,acele discutii la cafea despre cum a fost seara și cam aici se termina totul,ea plecând acasă iar el râmânând singur,din nou că întotdeauna.Exact în acest punct se afla Lucian de ani buni iar asta îl măcina aprig.Ura acea liniște ce se lăsa după plecarea fetelor și mai ales ura parfumul lor ce rămânea răspândit în cameră și în așternuturi.Și-ar fi dorit să existe cineva care să nu mai plece,cineva să rămână și să umple liniștea aceea ucigătoare.Cineva pe care să găsească acasă și care să-l întâmpine atunci când venea de la sală,având acel pump,cu fiecare fibră de mușchi încordată,cineva care să aprecieze.

Așa zisele încercări de relații eșuaseră aprig datorită tăriei sale de caracter ce nu permitea nimănui lipsa de respect.

Încă de mic învățase să se descurce singur iar pentru asta dezvoltase un caracter puternic ca majoritatea persoanelor ce creșteau singure.În momentul în care cineva apărea în viața sa cu o atitudine delăsătoare totul se sfârșea.Era obișnuit cu singurătatea,fiind starea naturală pe care a cunoscut-o de-a lungul vieții însă fetele nu erau obișnuite cu un astfel de caracter,ba din contră,se așteptau ca el să le caute și să-și ceară scuze pentru zilele în care nu răspundea la mesaje sau apeluri dar asta nu se întâmpla niciodată,nu îi stătea în fire a se ruga de cineva.Aceste scenarii se terminau,în mod ironic prin tăcerea lui bruscă și ironia făcea că tot fetele erau cele ce se întorceau cerând explicații.Nu era genul care să dea socoteală nimănui și din pricina asta hotăra de fiecare dată că un block poate exprima ceea ce gândea el.Suferea?Evident,mai mult decât ar fi crezut ele vreodată,însă nu o arăta,fie că se întânleau întâmplător pe stradă sau vorbea cu prietenii comuni,întotdeauna păstra acea răceala ce o expunea lumii dimprejur,ce era de fapt o minciună.Trăgea de fiare,își expunea corpul la durere zi de zi,treceau zile în care nu mânca nimic doar pentru a se afunda în acel abis al suferinței,era ca și cum odată dat startul dorea cât mai multă suferința,cât mai multă durere pentru a-l copleși definitiv.

Acest aspect îi displăcea foarte mult la el și îi învidia pe cei ce reușeau să rămână veseli în situațiile critice,acei clovni ce se despărțeau de iubitele lor și hotărau să meargă seara în club pentru a trece peste acel prag de suferință.Niște idioți.Ar putea foarte bine să meargă și să lucreze la acele lipsuri pentru care iubita i-a lăsat și a plecat cu altul,însă nu,ei știu mai bine că cea mai potrivită metoda pentru a trece printr-o despărțire este să mergi și să cauți alte persoane.

Lucian încercase în mai multe rânduri să-și scoată din cap ideea de a avea o relație cu o fată dar în final acea liniște apăsătoare,când nimeni nu îl întreba cum se simte sau mai bine zis nimanui nu-i păsa cum se simte,era mult prea aprigă.Era o liniște ce îi inducea o stare de nihilism.Ce rost mai aveau toate în jurul lui dacă era singur?Ce rost avea o seară magică împreună cu o fata dacă a doua zi de dimineață rămânea singur?Noapte după noapte după noapte.

Mai erau și acele zile în care se întorcea acasă după un weekend petrecut împreună cu vreo fată și intra în apartamentul gol în care totul mirosea a ea iar așternuturile erau înțesate cu firele ei de păr.Atunci se simțea foarte rău,fie că se văzuseră doar ca să petreacă un timp plăcut împreună ori fie că doreau ceva mai mult,întoarcerea fiecăruia la casa lui era inevitabilă.De obicei se apuca de băut pentru a putea trece prin serile cu pricina.Dimineața era totuși mai bine fiindcă revenea la programul normal de a găti sau de a merge la alergat însă seara,doar seara se întâmpla să aibă acele sentimente apăsătoare pe care nu le putea împărtași nimanui,în special fetelor.

Odată își lăsase rațiunea deoparte și rugase o fată să rămână.Ea se enervase fiindcă el nu-i dăduse suficientă atenție după ce făcuseră sex.Aceasta se îmbrăcase și îl anunțase că pleacă.Era o zi de noiembrie,răcoroasă,cu lumina zilei ce fusese învăluită de noaptea mult mai puternică în acel anotimp.Când o văzuse că se încalță Lucian înțelesese că nu ar putea rezista gândului de a rămâne singur,în acel întuneric malefic,ce se hrănea din suferința lui,așa că se uitase aproape cu lacrimi în ochi la ea și îi spuse:,,Nu pleca acum,nu vreau să rămân din nou singur aici".Fata rămase aproape împietrită la auzul acestora și se așezase pe pat începând să plângă,urmând că el să o ia în brațe,să o alinte și să o sărute.Dimineața îi mulțumise că a rămas la el.Se uitau unul la altul într-o tăcere mormântală,urmând ca ea să-i spună că ar fi plecat cu tot dinadinsul însă văzuse în ochii lui,atunci când o rugase să rămână,suferință și durere.Îi marturisise că pe toată fața lui se citeau frica și sinceritatea și că doar din pricina asta alesese să rămână.Ia mai spus și că ar trebui să meargă la un psiholog și să-și rezolve problemele emoționale.De atunci nu s-au mai văzut.Lucian știa că nu ar fi trebuit să-și arate emotiile însă atunci chiar avusese o scăpare.În restul timpului se arăta mereu nepăsător dacă cineva dorește să vină sau să rămână la el dar adevărul era că își dorea mereu să rămână cu cineva,să nu rămână singur.

Cel mai trist era atunci când veneau sărbătorile cele mari precum Crăciunul și Paștele iar fiecare stătea împreună cu familia iar el rămânea din nou pe dinafară.În acele zile nimeni nu a venit niciodată să stea cu el.Acea atmosferă din jurul sărbătorilor de iarnă,acel frig aprig ce putea fi domolit doar cu o ciocolată caldă la focul unui șemineu înconjurat de persoanele dragi,asta lipsea mereu.Când majoritatea oamenilor erau fericiți și așteptau cu nerăbdare acele zile sfinte de Crăciun,pentru el era dezlănțuirea iadului,ca și cum o forță malefică dorea să se hrănească cu suferința lui.Acestea erau sentimentele lui,secretele lui murdare pe care nu dorea să le cunoască nimeni.

Un lucru foarte important pentru Lucian era și îndeplinirea țelurilor pe care și le propunea,fie ele pe termen scurt sau lung iar pentru a face asta știa prea bine că nu poate arăta în public adevărata sa natură,cea de depresiv.Alegea în fiecare dimineață să-și pună o mască ce îl va ajuta să treacă neobservat prin mulțime sau poate chiar să se remarce într-un sens pozitiv.Așa reușise să-și creeze mai multe relații precum cercul de prieteni actual sau nenumăratele "prietene" pe care le avusese.

Toate aceste stări ale lui Lucian începuseră să fie prea mult pentru el,se simțea din ce în ce mai neputincios și știa că nu va mai putea rezista mult timp.