Minciuni mascate

Capitolul 2

-Nu..nu poti sa pleci in New York doar pentru ca ai auzit o conversație intre doua persoane.

Imediat ce îi povestisem Carlei ce auzisem de la cei doi băieți ea începuse sa ma bombardeze cu argumentele ei contra plecării mele.

-Carla,trebuie sa ma duc.Simt ca acolo voi descoperii ceva important pentru mine.

-Poate ca e doar o coincidenta.

-Aș vrea sa cred ca nu e așa! Oftând ma îndrept spre cantina scolii cu Carla pe urmele mele care bombănea ceva despre cat de prostuța sunt. Am ignorato fiind obosita sa ma mai cert cu toată lumea.Vroiam sa fiu lăsată in pace cu gandurile si visele mele. Cantina era plina si era foarte greu sa găsești un loc liber.Dar aveam noroc,câțiva dintre prietenii mei reușiseră sa prindă un loc bun la o masa mai retrasa.M-am asazat lângă ei salutandu-i ,Carla făcând la fel.

Nu eram eu cea mai populara fata din liceu dar aveam si eu prieteni care îmi erau chiar foarte devotati.Pe lângă Carla mai erau Jhon,un băiat destul de frumos  dar foarte timid, Ally, probabil cea mai nebuna fata din liceu, si într-un final Claudia.Fata asta adora chestiile care includ crime, sânge,cadavre si alte prostii pe care eu nu le-am ageeat niciodată.Nici nu stiu cum de ne imprietenisem cu ea.Tot ce stiu e ca a venit anul trecut la noi în liceu si mie mi-a plăcut de ea deoarece era o fata puternica si încrezătoare.

-Ce mai e nou? întreabă Ally cu o voce plictisita.

-Faptul ca urăsc școală si mai ales matematica presupun ca nu e nimic nou.

-Chiar deloc! ma aproba Jhon

-Va spun eu ce e nou. se bagă Carla in discuție. Domnișoara aici de fata(face un semn cu degetul spre mine) are de gând sa ne părăsească. A auzit ca in New York a avut loc nu stiu crima si vrea sa plece acolo.

-Ce!

-Nu cred!

-Nu poți sa faci asta! spuse Claudia la urma.

Si iar începem. Am crezut ca scăpasem de discuția asta dar se pare ca m-am inselat. Nu ma deranja faptul ca le spusese si lor,doar știau in ce circumstanțe murise tata si ca eu inca il mai căutăm pe criminal ,dar faptul ca va urma o noua sesiune de cuvinte spuse fara rost care nu ma vor convinge in veci sa renunț ma deranja.

-Femeie ai înnebunit ? Tu realizezi ce vrei sa faci? ma întreabă Ally cu o voce ce semăna perfec cu a mătuși Eva.

-Nu te vom lăsa noi sa pleci si gata. o completează Claudia

Atunci mi sa umplut paharul.Chiar daca erau prietenii mei si îmi vroiau numai binele si chiar daca îi iubeam pe toți așa cum erau ei,cu bune si cu rele a trebuit sa le spun tot ce am zis în continoare:

-Știți ceva..chiar m-am saturat sa va tot aud vorbind fara rost si comentând la tor ce vreau eu sa fac. Decizia asta îmi aparține mie in totalitate nu vouă, care nici macar nu știți cum este sa va moara cineva drag chiar in fata ochilor. Eu as face orice ca sa il găsesc pe cel care mi-a omorât tatăl cu arata cruzime. Dar voi în loc sa ma susțineți si sa ma ajutați mai rău faceți. Am crezut ca imi sunteți prieteni dar m-am inselat amarnic!

Imediat ce am terminat de zis asta am răsuflat adânc realizând ca toată persoanele din sala sa holbau la mine înmărmurite. Probabil ca am tipat umpic cam prea tare,poare foarte tare dar nu-mi pasa. Am aruncat o privire spre așa zișii mei prieteni care ma priveau cu gurile căscate apoi am plecat cu capul sus spre ieșire. Am recunoscut imediat pașii ce mergeau in urma mea.Carla nu mar fi lăsat niciodată singura dupa o asamenea cearta,ba mai mult m-ar fi făcut să-mi para rău pentru ce am zis. Si nu vroiam asta.