Minciuni mascate

Capitolul 3

Ce...? Sigur n-am auzit bine. Nu se poate,este imposibil! Cred ca trebuie sa fac un control la urechi.

-Unde? o întreb pentru a treia oara pe mătușă Eva.

-O,Doamne! Ești surda sau te prefaci? țipa Carla la mine

-Nu...doar ca nu-mi vine sa cred. spun abea șoptit

-Este vreo problemă cu asta? întreabă Eva îngrijorata.

-A..nu..niciuna,nici macar una! spun foarte repede iar Eva ridica o sprânceană in semn de "Nu te cred nici macar unpic dar, fie,treaca de la mine "

-Daca e așa atunci putem începe sa împachetam pentru ca mâine la prânz plecam.

-Așa de repede? se plânge Carla

Eu nu mai puteam de fericire si deja îmi făceam planuri care il includeau pe ucigașul tatălui meu. Imediat ce Eva a parasit camera am început sa sar in sus ca un copil mic ce in sfârșit a primit ce își dorea. Nu îmi venea sa cred cat de bine sa aranjaseră lucrurile. Parca era menit sa merg in New York si sa fac ce am vrut de când a murit tata: sa ma răzbun.

-Alooo...mai ești pe frecvență?

Nici nu am realizat ca priveam in gol de ceva vreme cufundată in gândurile mele de răzbunare.

-Da,sunt ok! îi zic Carlei care ma privea cu o fata amuzata. Parcă i-ar fi stat bine cu un pumn lipit de față.

-Da..sigur! Si ce plănuiești tu acolo in mintea ta de "inteligenta"? întreabă in timp ce face niste ghilimele.

-Ceva ce dovleacul tău care e pe post de creier n-ar înțelege. spun cu un rânjet pe față
-Cum poți sa spui așa ceva despre verișoara ta scumpa!? întreabă cu o voce amuzata
-Cu talent!
-Sa vezi tu când o sa te prind o sa ma rogi in genunchi sa te las in pace!
-Pai haide,ce mai aștepți? Prinde-ma! îi zic si încep sa alerg prin casa
Si...am revenit la atitudinea noastră copilăroasa pe care o aveam din tot-de-a-una. Tipam ca un copil ce este in pericol un timp ce Carla era pe urmele mele pregătită sa îmi dea o mama de bătaie.
-Da-mi drumul! strig arunci când ma prinde de maieul pe care îl purtam.
-Ai sa vezi tu acuma cine are talent!
Începem sa ne tăvălim pe podea si sa ne tragem de păr. Eu râdeam iar Carla mârâia la mine furioasa.
-Fetelor,încetați!
Mătușă Eva,cu o privire de parcă vroia sa ne taie in doua se uita la noi cu furie.
-Parcă trebuia sa împachetați. Ma bucur nespus ca m-ați ascultat.
După asta pleacă in camera ei bombănind despre cat de copile suntem.Am plecat si eu in camera mea hotarata sa o ascult pe Eva,dar imediat ce am văzut patul m-am trântit pe el. Telefonul de pe noptiera începe sa vibreze.Off...nu poate si omul sa mai ia o pauza! Îl ridic si vad ca am un mesaj de la Claudia.
"Mai ești supărata pe noi? Sper ca nu...orcum eu cu Ally si Jhon ne-am dat seama ca am gresit. Te pupam!"
-Va iert! spun in șoaptă doar pentru mine
Ma ridic din pat indreptandu-ma spre șifonier pentru a-mi face bagajele. Totul se petrecea prea repede si acest lucru îmi dădea dureri de cap. Voi pleca din Florida,voi avea un liceu nou si prieteni noi. Poate ca nici nu voi avea prieteni la cat de neprietenoasa sunt in ultimul timp. În timp ce îmi bag hainele în genți o poza micuța pica in poala mea. Imediat ce o vad simt cum lacrimile mi se aduna in ochi apoi ușor,ușor încep sa se prelingă pe obraji. Nu..nu acum când ma obișnuisem cu ideea! Ochii pătrunzători ai tatălui meu ma priveau pe mine cea din poza cu o admirație de nedescris in timp ce țineam in mana pentru prima oara un pistol adevărat. Îmi amintesc de ziua aceea care părea ca va fi ca oricare alta...
Tata se întorsese de la serviciu foarte bine dispus si cu un zâmbet pe față. Eu i-am sărit in brațe așa cum făceam mereu când aveam 12 ani.
-Am o surpriza pentru tine! îmi spune el
-Ce este? Haide spune-mi,te rog!
Nu a vrut să-mi spună sub nici o forma desi l-am bătut la cap mereu
-Ai răbdare! îmi tot repeta
După ce a stat la masa m-a luat si m-a dus cu mașină pana la sediul politiei. De aici m-a condus intr-o sala mare im care știam ca se antrenează incepatorii. De multe ori îl văzusem pe tata cum trăgea cu pistolul la tinta aici. Îmi placea sa privesc dar acum eram puțin dezamagita de situație. El observa acest lucru dar nu spune nimic. Se îndrepta către locul in care sa țin pistoalele pentru antrenament si luă unul apoi se așază in poziția de tragere si ochi ținta. Trase. Toate gloanțele au ajuns acolo unde trebuia
-Acum sa vedem ce ai învățat!
Eu îl priveam confuză. Nu știam la ce se refera, dar atunci când mi-a întins pistolul era sa fac un atac de cord. Cu mana tremurând l-am luat si l-am rasucit pe roate părțile. Era așa frumos si îmi placea foarte mult. Mi-am întins mâinile in față pregătita sa trag dar in acel moment un blitz a venit de nicăieri si a luminat întreaga încăpere.
-Mama,ce faci aici?
-O poza cu fetița mea ținând un pistol alături de tatăl ei, cat de drăguț! spune si pare ca îi dau lacrimile
Eu si cu tata am început sa râdem iar mama ni s-a alaturat.
Au urmat o serie de antrenamente foarte intense in care eu eram începătorul. La început am fost groaznica si nu eram in stare de nimic dar pe urma totul s-a schimbat. Reușeam sa trag la tinta dar o nimeream ocazional. Mama s-a si enervat de vreo câteva ori spunandu-mi ca nu sunt in stare de nimic.
-Hai sa te vedem pe tine! i-am spus
La început a ezitat părând ca se gândește serios daca sa facă asta sau nu.
Dar apoi cu o hotărâre impresionanta a luat pistolul si a tras. Si a nimerit tinta cu toate gloanțele. După ce a terminat părea atât de degajata si într-un fel,fericiră. Tata se uita la ea de parca îi crescuseră coarne.
-Cum ai făcut asta? o întreabă tata
-La fel cum o faci si tu!
Din acea zi tata ma ducea mereu la antrenamente iar mama era prezenta si ea doar ca nu a mai făcut nicio reprezentație care sa ne dea pe spate...
Dar pe cine păcălesc? Zilele alea au trecut de mult. Acum sunt mare si sunt pe cale sa plec cu mătușă si verișoara mea la New York.
Iau poza si o bag îtr-un buzunar al genții apoi incep sa împachetez celelalte lucruri. In fundul dulapului se afla pistolul de care nu m-am atins de la moartea tatălui. Căpătasem o frica ciudata care ma împiedica să-l ating si nu-mi placea pentru ca ma făcea sa ma simt slaba. Dar va veni si ziua in care îl voi folosii. Îl iau si pe el cu frica si îl pun mai la fund in geanta. După ce termin ma întind pe pat cu gândul sa ma odihnesc. Era deja târziu iar mâine va fi o zi grea.
-Victoria vi la masa?
-Nu,merci! îi strig mătușii si apoi ma învelesc cu păturică mea pufoasa adormind cu gândul la tata...
...dar liniște nu durează mult caci un bubuit puternic face patul sa se cutremure. Ma trezesc repede si observ ca nu mai sunt in camera mea ci în fata unui liceu pustiu si dărâmat. Fiori reci încep sa ma cuprindă iar inima o ia la galop. De ce ma aflu aici? Îmi rotesc privirea si vad doua siluete ce parca semănau cu niste fantome. Una din ele avea trăsături cunoscute...semăna foarte mult cu...mama!? Cealaltă îmi era total necunoscuta dar ceva in minte mea îmi spunea ca o cunosc mai mult de cat îmi pot închipui. In mana mea se afla un pistol care era indepatat spre cel cu fata necunoscuta. Ce fac eu aici?
-Haide,făo! zice el. O merit așa ca omoara-ma mai repede Victoria!
Ce...de unde știe cum ma cheamă? Spaima pune stăpânire pe mine din ce in ce mai mult. Las pistolul să-mi pice din mana apoi o iau la fuga...nici eu nu stiu unde. Un șuierat se aude din spate si în acel moment o durere îmi străbate din piciorul drept. Ma prăbușesc la pământ cu fata in jos.
-Ce vreți de la mine? întreb cu vocea stinsa cele 2 siluete care au apărut lângă mine
-Nu trebuie sa ai încredere in persoanele necunoscute! spune cea cu chipul mamei dar vad rânjetul ei sarcastic si privirea malefica ce îi străbate fața. Îndreptă din nou pistolul spre mine si trage
-Nuuuuu...!
Deschid ochii si sunt din nou in camera mea dar nu sunt singura. In coltul camerei,o umbra neagra ma privește cu ura așteptand sa ma înghita.

Va rog sa ma scuzați ca am întârziat atât de mult dar am avut foarte mult de învățat.. clasa a 8a e grea! Sper sa va placa capitolul!! Va pup!