Minciuni mascate

Capitolul 5

-Victoria,jur pe ce am mai scump ca nu am umblat la tine în geamantan! Uimirea de pe fața Carlei si sinceritatea cu care spune aceste vorbe ma fac sa cred ca spune adevărul.
-Atunci cine a putut sa umble în el? întreb din ce mai speriata.
Nimeni nu știe de pistolul pe care îl țin ascuns de 2 ani încoace, cu exceptia Carlei,dar ea pretinde ca nici nu sa atins de lucrurile mele. Si eu o cred pentru ca stiu ca nu mi-ar face acest lucru niciodată. Acel pistol era singurul lucru ce îmi menținea ura si setea pentru răzbunare vie. De fiecare data când il priveam revedeam scena îngrozitoare ce s-a petrecut in fata mea in urma cu 2 ani. Dar acum ca pistolul a dispărut șansa mea de al omorî pe criminal a dispărut. De unde voi face rost de alt pistol? Răspunsul este ca nu voi mai face rost niciodată de altul.
-Poate l-a luat mama! își da Carla cu presupusu. Câteodată o mai găsește sa ne umble prin lucruri.
-Nu,mai mult de cat sigur nu l-a luat ea. Daca ar fi fost așa, acum as fi fost legata de pat si interogata pana as fi spus totul. A fost altcineva,cineva care prin nu stiu ce mijloace a aflat de asta.
Oftând ma așez pe pat luându-mi fața in palme. Sunt deja obosita. Toate aceste mistere se învârt în jurul meu: mai întâi desenul, iar acum asta; îmi dau dureri groaznice de cap si ma fac sa vreau sa renunț la tot. Dar nu pot! Trebuie sa fiu puternica si sa nu las niste amenințări care ,poate nici nu sunt adevarate sa ma dărâme. Voi merge la New York si îmi voi răzbuna tatăl cu sau fara pistol. Tata m-a antrenat destul de mult atunci când eram mai mica iar de atunci am tot repetat de una singura mișcările de lupta corp la corp si trasul cu arma. Acum nimic nu ma mai poate opri pentru ca odată ce am intrat in joc nu mai pot sa ies. Si asta îmi place.
'Oricine ai fi te voi găsi si te voi face sa simt durerea pe care am simțiți eu'. Cu acest gând in minte ma ridic in picioare,îmi strâng hainele împrăștiate pe jos si sunt gata de lunga călătorie către orașul "ales".
-Fetelor,sunteți gata? striga Eva de la parter.
-Daaa!
Îmi ridic bagajele si le aduc pe toate jos depunând un efort considerabil. Un om se afla in fata casei încărcând bagajele in portbagajul mașinii noi a Evei. Era tânăr si frumos cu parul blond si mușchii bine definiți.
-El cine este? întreabă Carla înaintea mea. Se pare ca si ea era interesata de băiatul misterios.
-Este doar un băiat de la agenția la care lucrez. Împarte pliante pentru a face publicitate si s-a oferit sa ne ajute cu bagajele. explica Eva
-Asemenea bunaciuni lucrează acolo? Daca e așa,dupa liceu o sa ma intorc aici si o sa ma angajez imediat. spun si izbucnesc in ras alaturi de Carla,care deja îi făcea ochi dulci baiatului, sau ar trebui sa-i zic bărbat? Oricum, important era faptul ca si Edward,așa cum ne-a spus Eva ca il cheamă, se cam holba la Clara iar ea era deja cu mintea in nori gandinduse la naiba știe ce! Un mic plan îmi incolteste in minte si surâd la acest gând care mi-a venit pe moment. Îi arunc o privire Evei spunandu-i din priviri sa nu se amastece in ce aveam eu sa fac apoi plec cu curaj spre Edward care părea obosit din cauza efortului.
-Salut! îi spun eu si încep sa clipesc repede ca o fetiță care incearca sa se dea pe lângă cineva
-H..Hei! Bâlbâiala lui ma face sa rad dar ma abțin încercând sa par serioasa.
-Ce drăguț din partea ta sa ne cari bagajele. O...scuza-ma, am uitat sa ma prezint! Eu sunt Victoria Crowell, spun si întind mâna.
El o ia ușor si o strânge cu atata grija parca i-ar fi frica sa nu se rupă.
-Edward Willson!
Are o voce calda si ușor răgușită. Îmi place. Carla deja a observat ce încerc sa fac si anume ca flirtez cu el așa ca nu se lasa mai prejos si înainteaza si ea spre noi.
-Clara Crowell,încântata! spune si îmi zâmbește superior.
Lăsa ca vezi tu domnișoară Crowell.
-Si..mergi la sala? Mușchii ăștia arata spectaculos pe sub acest tricou dar presupun ca arata si mai bine atunci când ești fara el. spun rânjind pe sub mustăți
Carla ma privește cu gura la pământ iar Edward se umfla in pene.
-Da,merg la sala. Mi-a luat mult sa-i fac sa arate așa.
-Sunt sigura! il aprob dând din cap
-Iubita ta trebuie sa fie foarte norocoasa ca are un asemenea bărbat.
Un hohot de ras vrea sa-mi iasă din gura la remarca Carlei dar il maschez cu o tuse ce il face pe Edward sa tresară.
-Nu am iubita! spune el simplu
-Si nu ai vrea una? întrebam amândouă deodata. De data asta nu mai încerc să-mi maschez rasul lasandu-l sa iasă înrt-un hohot puternic. Eva ni se alătură si ea imediat ce își da seama ca noi ne batem joc de bietul băiat.
-Nu le baga in seama pentru ca sunt puțin tensionate in legătură cu mutarea. îi spune Eva iar el răsufla ușurat. Cred ca l-am îngrozit cu atitudinea noastră.
-Ok...cred ca eu ar trebui sa plec. spune el puțin stânjenit de tăcerea ce se lăsase intre noi. Era si normal,doar se afla intre 3 fete. Si când spun 3 o pun la socoteala si pe Eva care nu era de trecut cu privirea deoarece era tânără si frumoasa si se îmbraca după ultima moda. Daca te uitai la ea ziceai ca este sora noastra mai mare. Habar nu am de ce a parasit-o soțul. Sau cel puțin așa stiu eu si asta mi-a spus si ea.
-Bine,îți mulțumim pentru ajutor!îi strig pentru ca el deja o luase la fuga pe strada. Mamă! Da l-am speriat rău de tot. Acum o sa creada ca suntem 2 disperate.
Dar timpul trece si eu cu Carla ne urcam in mașină ei veche pentru ca nu vroia sa o lase aici chiar daca era o rabla hodorogită iar Eva mergea cu cea nouă împreună cu restul bagajelor. Macar alea sa îi tina companie. Pe tot parcursul drumului m-am gândit numai la desenul înfiorător ,ce acum era in coșul de gunoi, si dacă cumva el o sa se adeverească. Daca ma va omorî cineva înainte sa apuc sa pun piciorul im oraș? Toate aceste gânduri ma măcinau pe interior nelasandu-mi liniște de loc si pierderea pistolul era unul dintre gândurile cu pricina. Prin geam observ niste copii care alergau fericiți trăgând un zmeu după ei. O fetiță manca înghețată iar puțin mai in spate un cuplu mergea tinandu-se de mâna. De ce nu pot fi si eu ca ei,așa liniștită si fara griji? Câteva picături de ploaie se lăsa pe geam, câteva momente mai târziu transformandu-se intr-o adevărat ploaie de toamna. Starea mea de spirit se reflecta in vremea de afara.
-Cat mai avem? întreb deja plictisita
-Oho...deabea am plecat. Pana acolo sunt vreo 19 ore de mers așa ca poți sa te culci.
Nu aveam altceva mai bun de făcut așa ca mi-am băgat căștile in urechi pornind muzica ,fiind trasa imediat in mrejele somnului.
Un salt al mașinii ma face sa deschid ochii. Afara este deja întuneric iar in depărtare se zăresc luminile orașului.
-Bine ai revenit printre cei vii! îmi ureaza Carla cu amuzament. Daca vrei să ști cat mai avem,mai avem foarte puțin.
-Observ si eu asta. spun cu o voce răgușită
Tăcerea se lăsa din nou iar in câteva momente intram in New York, îndreptându-ne către un orășel traditional pe nume Thornwood. Acesta se afla la o ora distanta de Manhattan si are chiar si un liceu in apropiere. După ce iasim de pe străzile aglomerate ale orașului intram pe o alee pietruita ,de o parte si de alta a acesteia aflandu-se căsuțe frumos construite si aranjate. Plante agatatoare se întind pana la al doilea etaj al caselor. Thornwood. Deja imi place si nici nu l-am văzut pe tot.
Masina Evei oprii in sfârșit lângă o căsuță care nu se deosebea de toate celelalte. Avea doua etaje si un balcon mediu la una dintre camere. Un gard din frunze frumos tăiate împrejmuia casa iar im spate se zarea o mica piscină. Era perfecta!
-Deci...va place? ne întreabă Eva
-Daca îmi place? E superba,o ador deja! exclama Carla
-Si eu sunt de aceeași părere!
-Atunci,presupun ca putem sa despachetam si sa ne luam fiecare camera. Mâine este miercuri așa ca ve-ti merge la școală. Sunte-ti deja înscrise la Liceul EF New York.
Mașinile au fost băgate in garaj iar bagajele scoasă si puse in fata ușii. Când am intrat in casa un hol spațios sa întins in fata mea. Am continuat explorarea cu Carla si Eva pe urmele mele. Bucătăria era drăguță si mare și avea deja toate cele necesare. Baia de la parter avea cada iar cea de la etaj avea o cabină de dus imensă. In living era o canapea neagra și doua fotololii albe,culoarea care persista peste tot fiind albul si negrul. O măsuță de cafea si alte decorațiuni umpleau camera. Sus erau 3 dormitoare așa ca fiecare ne-am ales unul fara sa ne uitam înăuntru. Sa speram ca mie îmi pica cel cu balcon. Intru si vad un pat mare de doua persoane acoperit cu niste cearceafuri albe cu modele florale. Pe jos era un covor mov si pufos care se asorta cu culoarea peretilor. Nu e chiar genul meu aceasta culoare dar merge. O fereastră mare acoperita de niste draperii de culoarea vinetei se afla lângă patul meu. Dar balconul nu era. Nu-i nimic,e bine si așa. In camera mai erau si un șifonier cu oglinda,un birou si câteva rafturi suspendate pe care sigur am să-mi pun cărțile. Mi-am adus bagajele si am început să-mi bag hainele in sertarele șifonierului. Apoi am aranjat câteva jucării de plus pe patul meu si pus poza tatălui pe noptieră. Va trebui sa merg la magazin să-mi cumpăr câte ceva ca sa decorez camera asta pe gustul meu.
Îmi iau un maieu si niște pantaloni scurți de trening si plec sa fac un duș. Când ies de acolo ma duc sa vad si camera Carlei care este identica cu a mea numai ca a ei are balcon iar culoare de pe pereți este albastra. Norocoasa! Eva deja a adormit așa ca nu o mai deranjez si ma duc in camera mea pentru a trage un pui de somn caci mâine este o zi "mare".

Alarma de la telefon suna cu un zgot strident iar eu ma trezesc enervata vrând sa o opresc.
-A dracu' alarma! spun si o închid, apoi îmi trântesc o perna pe față. E deabea 7 dimineața. Oralele încep la 8 dar nu prea contează daca întârzii câteva minute.
-Scularea puturoaso! Astăzi ne facem colegi noi și trebuie sa te pregătești,doar nu vrei sa faci impresie proasta?
Scot un mormăit de supărare...Carla chiar ca nu are somn.
-Fato,da mai dormi si tu! Ce ești așa matinala?
-Emoțiile nu ma lasa sa dorm. Si ar fi bine sa nu te lase nici pe tine.
Eu deja încep sa adorm din nou așa ca nu prea mai aud ce zice. Deodata simt niste degete pe pielea mea care încep sa ma gâdile.
-Nu,lasa-ma! Gata,gata! Ma trezesc.
Nu suport sa ma gâdile cineva. E atât de stresanta chestia asta si o invidiază pe Carla pentru ca nu are astfel de probleme cu gâdilatul. Ma ridic leneșă din pat si ma îndrept spre dulap sa-mi iau niste haine. Am făcut dus aseară așa ca acum nu mai am nevoie de unul.
-Cu ce crezi ca ar trebii sa ma îmbrac? o întreb pa Carla
-Nu stiu..dar nu te îmbrăca in negru măcar azi. Alege si tu ceva mai colorat.
-Nicio șansă!
Aleg niste colanți negrii cu talie joasă și un hanorac subțire cu glugă de culoarea caramelului. In picioare îmi iau Converși albi si deja ma simt prea colorata desi in realitate nu e așa. Îmi pieptăn parul si il las desprins cu bretonul acoperindu-mi fruntea si puțin din ochiu stâng. Rimelul e la ordinea zilei dar azi aplic si puțin tuș. Îmi sumec mânecile si îmi iau geanta din cuier apoi cobor la parter.
Carla este gata așa ca plecam direct fara sa mai luam micul dejun. Liceul EF New York era destul de aproape așa ca astăzi am plecat pe jos. Soarele strălucea puternic si era destul de frumos pentru o plimbare. Pe drum se aude o muzica puternica in timp ce o mașină trece in viteza pe lângă noi.
-Ce faceți fetelor?strigă un băiat din mașina ce trecea cu viteza vantului pe străzi.
Niciuna din noi nu raspunde dar amândouă îi arătăm degetul mijlociu băiatului obraznic.
Școlă este mare si plina de elevi iar atunci când ajungem noi aproape ca se suna de intrare. Nimeni nu ne baga in seamă si asta ma face sa ma simt mai bine. Ne luam orarul de la secretatiat apoi încercam sa ne gasim dulapurile.
-Voi sunteți noi pe aici? ne întreabă o fata al carei păr era de in roșu foarte aprins si îmbrăcată toată in portocaliu.
-Uau...cum ți-ai dat seama? întreb eu cu sarcasm
Ea nu pare sa observe acest lucru și continua:
-Pai păreți asa dezorientate si nu știți pe unde sa o luați mai întâi.
-Bine,cum zici tu. Mai bine ne-ai ajuta sa găsim dulapurile 303 si 401.
Roșcata aproba repede fin cap si o ia pe Carla de mâna.
-Al tau e exact lângă al meu. îi spune Carlei
-Si al meu? întreb deja enervata
-E chiar in stânga ta! spune ea si simt ca vrea sa râdă de mine
Ma uit si observ ca așa este. Îi spun la revedere Carlei si roșcatei apoi ma îndrept spre dulapul meu. Dintr-o data simt cum cineva ma lovește din spate iar picioarele mele alunecă pe ciment și pic direct pe burtă. Se aud râsete si fluierături iar o voce groasă de băiat îmi sparge timpanele
-Uitate pe unde mergi fetițo!
Îmi ridic privirea spre cel care a îndrăznit sa folosească acel apelativ.
-Care dra...!
Dar nu apuc sa termin pentru ca întâlnesc privirea idiotului care ma împins si minte mea deja îmi spune sa o iau la fugă. Ops...am dat de dracu!