Minciuni mascate

Capitolul 10

Perspectiva lui Alex
Ochi albaștri. Peste tot în mintea mea numai asta vedeam. Albastru. Cât pot să urăsc culoarea asta numai din cauza ca o anumită persoană sta în calea fericirii mele și întâmplător are niște ochi albastri care acum nu mai vor sa-mi iasă din cap. Ce am făcut să merit un asemenea blestem pe capul meu? De fapt cred ca toate victimele mele din trecut se răzbuna acum pe mine trimitand-o acum pe fata asta sa-mi bântuie prin cap. Și, să fiul al dracu dacă este ușor să o suporți! Pe deasupra mai e și verisoară-sa, despre care abea ieri am aflat, asta pentru ca D s-a sinchisit sa-mi spună. Carla sau cum naiba o chema-o este la fel de inabordabila ca și Victoria. Și se presupune ca eu ar trebui să ma apropii de ele și să le urmăresc fiecare mișcare. O, da! Și să nu uit ca protecția lor este mai presus de orice. Cand D mi-a spus ce am de făcut mai ca era să o împușc în cap de nervi. De ce, dintre toate persoanele care fac parte din gruparea noastra, numai pe mine putea să pice această sarcină? Va spun eu de ce...pentru ca sunt cel mai ghinionist om de pe pamant!
Simt cum ceva se rupe în mâna mea si de-abea atunci realizez ca sunt la ora. Îl palma am un creion rupt de la atâția nervi. Nici nu am realizat ca fac asta. Privesc în jur și vad cum toți ochii colegilor mei sunt ațintiți spre tablă, acolo unde profesoara scrie tema pentru a două zi. Sigur...fix asta ma interesează pe mine acum. De parcă nu aș avea alte probleme de cât tema la matematică. Și dintr-o dată un sunet strident răsuna în urechile tuturor, și nu este clopoțelul care, apropo trebuia să sune acum trei minute. Alarma de incendiu! Asta iar e o glumă proastă? Sunt sătul de farse de genul care după părerea mea nu au pic de amuzament în ele. Dar apoi simt  miros de ars și si stiu sigur ca asta nu mai e o glumă. Aici e ceva serios.
-Copii, va rog să rămâneți calmi și să va îndreptați încet spre ieșire până când aflăm ce s-a întâmplat.
Glasul profesoarei nu reușii să calmeze spiritele copiilor speriați drept urmare aceștia năvăliră spre usa scoțând țipete de spaimă. Ies din clasă îmbrâncit de alți elevi și observ cum clasa de alături era toată numai flăcări și fum. Nu e de mirare ca era laboratorul de chimie. Pe mine încetase de mult să ma mai sperie astfel de incidente. Avusesem parte de altele și mai rele în care nu știai dacă mai apuci să trăiești câteva minute. Viață ta era amenințată la orce pas. Acum nu vroiam de cât sa-mi găsesc prietenii și să ne cărăm mai repede de aici, astăzi sigur nu se mai fac ore.
-Alex, frate stai!
Ma întorc și îl zăresc prin marea de elevi agitați pe Nick care alerga spre mine cu mâna la gură. Fumul se întețea și trebuia se ne grăbim.
-Unde sunt ceilalți? intreb în timp ce ne puneam pe alergat spre ieșire
-Ei sigur au ieșit deja afară pentru ca au avut ore la parter.
Răspunsul lui vine ca o ușurare pentru mine. Chiar dacă erau cu toții de o seamă cu mine și știau sa-si poarte singuri de grija tot îmi făceam griji pentru ei. Mai ales pentru Sid care era cu un an mai mic de cât noi. Inspir cu putere aerul curat când reușesc să ajung afară. Îmi zăresc prietenii puțin mai încolo așezați lângă motoarele noastre. Se pare ca și ei au aceleași planuri ca și mine.
-Sunteți bine?
Sid ne privește îngrijorat dar Andy îi da un cot în coaste după care începe să râdă.
-Asta e nimica pa lângă ce aventuri trăim noi cu adevarat!
Am aprobat toți cu un râset și ne-am încălecat bijuteriile. Dar eu aveam senzația ca uitasem ceva, ceva foarte important. Am scanat mulțimea de elevi și profesori ce se adunaseră în curtea liceului. Se pare ca focul fusese stins iar acum cadrele didactice încercau să restabilească ordinea și să deducă cauzele incendiului. Pompierii s-au asigurat ca nu mai este nimeni în clădire și se pare ca totul era în regulă. Însa ceva lipsea.
-Haide Alex! Te-ai transformat într-o fetiță fricoasă care rămâne împietrita în fata pericolului?
Băieții au început să râda de mine dar atunci mi-a picat fisa. Asta era! Din tot peisajul asta lipsea capul blond al Victoriei. Am zarit-o imediat pe verișoara ei și ma așteptăm ca aceasta să fie cu ea.
-Băieți, eu am puțină treabă. Ducetiva voi ca vin și eu mai încolo.
-Bine frate, ai grijă!
Și cu asta au pornit motoarele și duși au fost. Aș fi putut fi cu ei acum, gonind ca vântul pe străzi, dar nu, eu trebuie sa-i păzesc fundul unei domnișoare fără bun simț pentru ca așa zice D. Ma îndrept spre Carla care părea disperată ca nu-si găsește scumpa verișoara. Dupa mine putea să ardă în flăcări ca nu ma deranja.
-Unde e Victoria? intreb, luândule pe Carla și prietena ei prin surprindere
-Ce-ti pasă ție? Și crezi ca dacă aș ști unde e aș mai întreba pe toată lunea de ea ca disperata?
Nu am mai stat să răspund la întrebare, oricum nu-mi era de niciun folos. Fetele astea cu gură mare dar mintea scurtă! O iau la fugă spre sala de sport, singurul loc în care nimeni nu controlase. Nici nu aveau de ce pentru sala era separată de restul corpurilor în care se învăța. Intru repede în vestiarul fetelor și văd pe bancă fusta Victoriei și geanta ei alături de bocancii ce ia avut în picioare. Deci s-a schimbat pentru ora de sport și pe urma unde s-a dus? Părăsesc sala de sport și ma îndrept spre ieșirea secundara ce se afla în capătul terenului. Această ieșire dădea intr-o stradă pustie cu un magazin și vreo două blocuri. La câțiva metri distanță văd o mașină neagră fără număr de înmatriculare. Usa șoferului era deschisă iar omul de la volan vorbea la telefon. Doar două cuvinte mi-au atras atenția:" Avem fetele".
-Fetele? Ce dracu, cate au mai disparut?
Nu am mai stat să gândesc. Am acționat direct și am scos pistolul de la spatele blugilor începând să trag în geamul din spate al mașinii. Șoferul nici nu a întors capul ci a pornit masina, dispărând din peisaj. Oficial eram mort. Daca află D ca i-a fost răpită protejata o să ma împuște. Doamne, dacă ticălosul ala îi face ceva jur ca o sa-l omor înainte să ma omoare D pe mine. Și nu era răpită numai ea, cine știe câte fete mai luase cu el. Fata nesimțită și neascultătoare, în ce belele ma bagi tu pe mine! Am intrat alergand, înapoi pe terenul școlii. Motorul meu ma aștepta cuminte în parcare așa ca m-am urcat pe el și am pornit spre casă lui D. Trebuia să luăm măsuri.
În lumea noastră existau întotdeauna rivali sau mai bine zis dușmani, care ne vroiau striviți sub pantoful lor. În afară de gruparea noastră mai exista o a doua mult mai periculoasa de cât noi care, însă acționa mai mult cu armele și puterea muschilor. Spre deosebire de a noastră care întotdeauna trecea la atac după ce planul fusese bine pus la punc. Mai pe scurt noi eram ce inteligenți de aceea ne mergea totul ca pe roată. Singura problema care dădea de furcă ambelor grupări era faptul că ne păstrasem identitatea secretă. Și noi dar și ei. Niciunul din oamenii noștri nu cunoștea pe nimeni din gruparea adversă, si invers. Am încercat de multe ori să le luăm urma după ce săvârșeau vreun masacru dar eșuam mereu. Același lucru presupun ca l-au încercat și ei cu noi dar dacă era un lucru la care ambele grupări se pricepeau  cel mai bine acela era să ne ascundem și să rămânem în umbră. Și pe măsură ce anii treceau ura noastră pentru ei a crescut, găsirea și lichidarea lor fiind singurul țel. Pentru asta D încerca să strângă cât mai mulți criminali și pot spune ca aveam și un as în mânecă. Singurul lucru care ne poate conduce spre victorie este, ghici cine? Chiar Victoria în persoană. Teoriile lui D ne-au condus spre acest rezultat de aceea eu trebuie să o urmăresc dar să o și protejez de așa zișii răufăcători deși eu nu am habar cine sunt. Până acum chestia asta a rămas secretă, nu trebuia să știe prea multă lume ca într-un fel Victoria este cheia dar acum trebuia să le spun prietenilor mei cu sau fără aprobarea lui D. Până la urma eram toți în aceeași oală. Trebuia să ne spunem totul.
În câteva minute ma aflu în fata casei lui D. Poarta mare ce dă spre gradina din fața clădirii se deschide cu un sunet automat. Întru și îmi parchez prețiosul motor în locul special amenajat. Unul din gardienii lui D vine la mine și ma saluta politicos.
-Bună ziua domnule Warner!
-Salut Steve! D este la ea în birou? Intreb, începând deja să urc scările somptuoasei case care păreau infinite.
-Da dar a zis ca nu vrea să fie deranjată.
-De mine sigur vrea să fie, mai ales la ce vesti îi aduc.
Nu mai stau să aud ce zice Steve căci năvălesc în biroul lui D și închid ușa după mine.
O văd stând la birou și butonad la tastatura pe care o ținea în poală în timp ce ochii îi erau ațintiți spre monitor. Părea foarte concentrată dar sunt sigur ca m-a auzit când am intrat.
-Parcă am spus ca nu vreau să fiu deranjată, Steve! Spune fără sa-si ridice privirea spre mine.
-Aici nu e niciun Steve, iar noi avem de rezolvat niște probleme urgente.
-Alex!? Ce cauți aici? Tu nu ar trebui să fi la școală și să o supraveghezi pe Victoria? Țipa la mine dar eu îi fac semn să tacă.
-Asta aș fi făcut dacă cineva nu ar fi dat foc la laboratorul de chimie pentru a le răpii pe ea și încă alte câteva fete. Nu stiu sigur dar am o bănuială ca cealaltă grupare e de vină pentru asta.
-Cum adică răpită? Și tu ce făceai în timpul asta?
Deja începeam să ma enervez, ce sunt eu aici? Superman? Oi avea eu forță și anumite abilitați mai dezvoltate, dar nu am puteri supranaturale.
-Destul! Ai răbdare sa-ti povestesc mai întâi ce s-a întâmplat apoi poți să țipi la mine cât vrei.
D ma privi cu uimite. Niciodată nu mai țipasem așa la ea, dar în momentul de față nici că-mi pasă. Eram furios și frustrat în același timp.
-Bine, spune cum  s-a întâmplat asta.
Încerc să ma calmez apoi îi povestesc repede cum a luat foc laboratorul de chimie iar Victoria a fost răpită împreună cu alte fete. I-am spus și de SUV-ul în care se află cel care le răpise dar nu am putut sa-i spun nimic despre înfățișarea omului de la volan. El stătuse tot timpul în mașină si cu spatele la mine. Noroc ca a fost portiera deschisă pentru ca altfel nu puteam să aud nimic.
-Sigur cealaltă grupare a aflat de Victoria! Spun eu după ce termin de povestit.
-Și aici vroiam să ajungem,nu?
Da, acesta fusese planul lui D. În tot aces timp încercase să o fereasca pe Victoria de venirea la N.Y. dar, odată venită de ce să nu se folosească de ea.
-Dar, totuși în planurile mele nu intră și rapirea ei. Trebuie să găsim o cale să o aducem înapoi. completează D fără să mai fie atentă la mine
-Orice am face nu cred ca o putem găsii. Dar de un lucru sunt sigur: o să o aducă înapoi ei singuri pentru ca au nevoie de ea  libera pentru a ne atrage pe noi în capcană.
D analizează ce tocmai am spus apoi oftează zgomotos. Își ia capul în palme si închide ochi. E foarte greu să iei hotararea care e corecta.De aceea nu mi-am dorit niciodată să am un rol prea mare în toată această grupare a noastră, deși de multe ori am avut oferte de genul.
-Ascultă-ma D și nu te mai îngrijora atât. Îți promit ca dacă nu apare în două zile o să îi iau pe băieți și o să pornim în căutarea lor.
-Nu, nu trebuie să știe ei! Cine știe ce vor zice. spune D cu o voce îngrijorată
-Sti aici greșești, nu putem să știm numai noi și , în plus toată gruparea vrea sa-i prindă pe nenorociții aia. Ne vânăm între noi de atâția ani dar n-am reușit niciodată să vedem care este vânătorul și care este vânatul. Este timpul să ne revendicăm dreptul de vânători, și asta cât de curând.
-Fie cum zici tu dar dacă se întâmplă ceva și totul este dat peste cap ești mai mult de cât mort.
Acest ultim verdict îmi zbârlește puțin părul de pe ceafă dar îl ignor și încerc să zambesc, puțin cam forțat ce e drept.
-Ai încredere în mine, eu nu te-am dezamăgit niciodată! Spun în tipt ce o privesc pe sub gene ca un copil nevinovat.
-Alex Warner, ieși afară din biroul meu imediat până nu ma răzgândesc și îți zbor creierii! Urla D la mine după care pune mâna pe pistol în semn de avertisment.
-La revedere și ție, D!  spun cu sarcasm apoi părăsesc încăperea.
Cum un surâs pe buze cobor la parter, apoi ies în parcare de unde îmi iau motorul. În timp ce ma urc pe el îl apelez pe Derek, iar acesta răspunde imediat.
-Ce este Alex?
-Baieti, este timpul pentru distracție!