Isa's pov
Ziua a trecut repede, am ajuns înapoi acasă și pentru că am mâncat în oraș nu am mai mâncat nimic aici, eram încă în stare de panică locuind cu 3 băieți cu o capacitate fizică enormă.
Alex a cheltuit cu mine azi mult mai mult decât ași fii vrut, am încercat să nu iau prea multe dar nu vrea să înțeleagă așa că am renunțat. Nu mai pare așa înfricoșător după aspect și știe într-adevăr să se comporte cu o fată dar nu îmi inspiră încredere. M-am așezat pe podea și am început să caut pe pagina de Facebook veche a mamei poze cu noi, eram acolo în aceeași cameră cu frații mei și mama mea care zâmbeau și abea puteai să îți dai seama că era ultim poză până la distrugerea a tot.... ce se alesese de mine ? Nu mai știam nimic de restul, au uitat ? Mă simțeam vinovată... Emoțiile mele erau combinate. Frică, dezamăgire, nici eu nu știam ce era, dar mă afecta cumplit, cum rămâne cu abuzurile sexuale... Vor mai fii știu asta, și eu nu o să fiu pregătită, o să fac ceea ce fac de obicei. O să plâng și o să încerc să scap dar de fiecare dată fără succes... De la o perioadă nu sunt bună de nimic, nu pot decât să stau într-un colț și să plâng, de ce plâng așa mult ? De ce nu mă pot controla ? Mă durea tot... De ce mă afecta totul în halul în care am ajuns să reacționez. Puteam să plec ? Să nu mă mai simt așa niciodată...? Sinuciderea e singura variantă, aia e, mă doare după aia e, o să fiu bine și moartă în același timp.
Nu am gândit de două ori, am scos din sertar briceagul de la bunicul lui Alex, era frumos.... Nu am stat mult și am tăiat o dungă adâncă urmată de alta și alte câteva in același loc. Am ajuns la os .... Nici bine nu am lăsat jos briceagul că a apărut în cameră Alex cu ceva în mână. Un moment de liniște prelung s a lăsat între noi o liniște a cărui durate a fost străpunsă de căderea mea. Pierderea de sânge era cantitativă și efectele erau vizibile. Am zâmbit, l-am privit în ochi plângând dar am zâmbit
- Îmi pare rău, nu mai suport... Am căzut la pieptul lui și m a așezat încât să vizualizeze rana.
-TEO! a strigat acoperind umi urechile și asezânduși tricoul în jurul încheieturii , nici nu am văzul când l-a dat jos, Teo a apărut în pragul ușii cu cana de cafea în mână și clar obosit...ce le făceam și lor.... .
-DOAMNE! ISA CE NAIBA AI FĂCUT!? Am dat să îmi astup urechile dar cei doi îmi țineau brațul strâns punând presiune pe el. Eram agitată... Am inceput să mă zbat încercând să ies din strânsoarea lor dar nici o șansă.
-Isa, calmează te scumpo. Alex avea tonul calm imobilizând-umă ferm fără să mă rănească într-un fel.
În mai puțin de 5 minute eram lipsită de puteri, Alex doar mă ținea să nu mă lovesc din cauza incapacității de a sta singură.
- Am adus apă, a spus Denis care ajuta pe lângă cât putea. I-a înmânat lui Alex paharul, m-a lăsat în brațele lui Denis și a încercat să mă facă să beau apă. Am refuzat, trebuia să mor...
- Pentru numele lui Dumnezeu, cooperează, te implor ! Alex era la capătul calmului lui.
Se auzeau sirenele ambulanței afară. Nu vroiam să fiu salvată, vroiam să sterline aici totul, să trec peste tot și să mor... Camera era plină de persoane. Paramedicii păreau cei mai calmi, am pierdut legatura cu realul, nu mai vedeam nimic, auzeam în surdină. Nu am mai auzit nimic brusc.
