M-am tras din mâinile lui, nu îmi las încrederea așa ușor în cineva, fața lui îmi dădea de înțeles că era dezamăgit. Îmi părea rău...emoțiile mele erau amestecate.
- Te rog calmează te. Tonul vocii lui era calm, blând, dar frica prea ridicată. Aveam nevoie de o pauză, asta era clar. Nu știam cum să reacționez, ce să spun, dar am simțit cum o lacrimă curge pe obrazul meu și mi-am dat seama după privirea lui că am inceput din nou să plâng, îmi era frică, prea frică, mi-am pus mâinile pe față și m-am lăsat moale in timp ce el mă privea.
- Te implor nu mă lovii... Nu mai pot, nu mai pot primii atâtea lovituri, atâta durere ... tremuram din ce în ce mai tare
- Hei, hei, hei. Cine a spus că o să te lovesc ? Sau să fac orice altceva, de acum încolo ești copilul meu,legal vorbind. Vreau să te obișnuiești aici, cu noi, cu stilul nostru de viață liniștit.
- Vreau afară... Nu am spus nimic altceva decât asta.
- O să mergem afară imediat, bine ?
-Da, îmi pare rău. Mă simțeam prost pentru absolut tot ce creasem, toate problemele, absolut tot, plângeam continu și nu știam cum să mă mai opresc.
- Nu ai pentru ce să îți ceri scuze scumpo, sunt aici pentru tine, și eu și prietenii mei. Acum haide, mergem puțin în bucătărie să bei niste apă și apoi o să mergem afară.
L-am ascultat, până la urma urmei ce ar fii trebuit să fac, felul în care îți vorbește te face să te calmezi și să îl asculți, are o voce poruncitoare, dar un ton cald și moale. Am mers în bucătărie unde ceilalți doi băieți își vedeau de treabă lor
- Awwww, my baby is better, engleză? De ce engleză ? M-am întrebat când Teo a vorbit
- Excuse me, I adopted her, not u, so step back. A zis Alex care era clar că îi intră în joc.
-Have u even asked if she knows English ? Venise rândul lui Denis să întrebe.
-I do know English, i-am răspuns, sau mai bine spus, le-am răspuns.
-Nu m-am aștepta la asta, a spus Teo cu o față care dovedea asta. Nu era chiar așa rău.
Alex mi-a adus un pahar cu apă și ma pus să stau jos în timp ce el făcea ceva de mâncare.
- Bine că pentru noi nu nu mai gătești a spus Teo revoltat dar și în sens de glumă.
- Câți ani ai ? A întrebat Alex cu privirea la el.
- Vârsta nu contează, argumentează Teo, și ea e mare, dar ei îi faci mâncare, îmi e dor să mănânc mâncarea făcută de tine zice el disperat la sfârșit.
- În primul rând, sunt tatăl ei, ce îmi dă obligația să mă îngrijesc de nevoie ei. În al doilea rând ești un idiot. Știi să gătești, dar îți e lene, plus că tu ești cel care îmi fură mâncarea din frigider mereu.
- GĂTEȘTI PREA BINE !! strigă el. Mi-am astupat urechile și am scăpat farfuria deja goală din mână. M-am speriat și am dat în spate. M-am blocat tremurând privindul pe Alex care în acea secundă ma privit în ochi , sa apropiat de mine dar am profitat de ușa deschisă și am ieșit în curte sub formă de câine.
- Isa ! Strigă Teo după mine imediat ce găsesc un loc unde să mă ascund, aceeași mașină cu care am venit aici era destul de joasă dar încăpeam.
Îi vedeam cum se agitau priin curte după mine, îmi era frică, dar ceva din mine îmi spunea că ar trebui să ies și să îmi cer scuze. Mai greu dar am ieșit de sub mașină și mi s-au făcut picioarele moi când l-am văzut pe Denis sub formă de câine venind înspre mine, ca om puteam să îi văd expresia feței, dar acum nu puteam. Am dat câțiva pași în spate dar m-am oprit și m-am lăsat pe asfalt în speranța că totul o să fie bine. L-am simțit cum încearcă să mă calmeze și ma sărutat pe frunte. Am deschis ochii cu vederea la fața lui Denis îngrijorată așezat în fața mea pe asfalt. L-am lăsat să mă mângâie o perioadă ca după aia să mă transform înapoi și să îmi las capul pe pieptul lui, de ce aveam așa de mare încredere în el ?
A apărut lângă mine și Alex cu Teo care nu știau cum să mă ajute.
- îmi pare rău că am strigat scumpo spune Teo care se apropie în încercarea de a mă lua în brațe dar eu l-am prins pe Alex de braț și nu intenționam să îi dau drumul.
- E ok... Am șoptit slab, nu plângeam dar încă tremuram. Am spart ceva.... mă simțeam nasol.
Trebuia să îi iau una nouă, nu mai suportam traumele create de cei din jur. Ma strans la piept sărutândumi încet creștetul și mângâinduma că pe cățel trist, cea ce și eram la propriu.
Alex's pov
I-am strâns în brațe trupul micuț încercând să îi arăt cât mai multă iubire și grijă, văd că asta a funcționat pentru că asta a detensionat o imediat și sa oprit din plâns. Stătea prinsă încă de brațul meu ceea ce ma făcut să înțeleg că avea încredere, măcar puțin
- Băieții, de acum nu mai ridicăm niciunul tonul in preajma ei, sau orice comportament agresiv care ar putea să o sperie. Ne-am înțeles?
-Da, spun amândoi în sincron.
-Bun, mergem undeva ? Asta mică nu a ieșit de mult. Isa nu sa dezlipit de mine deloc ceea ce era atât de drăguț, o mai auzeam cum oftează din când în când.
- Unde ?
- Putem merge până la mall, și așa trebuie să facem niște cumpărături. Și după o lăsăm pe Isa să aleagă locul. Ce spui ? O fac pe lipitoare atentă la mine.
- Nici nu știu unde sunt... A spus cu o voce joasă. Tocmai am realizat că tot ce știa ea era casa, nici curtea nu o știa.
- Oh, da, uitasem.
- O să vezi și orașul atunci, și dacă o să îți placă ceva spune. Zice Teo.
- Da... Abea se auzea din cauza mașinilor. Dar era de înțeles că așa era la început. Am sărutat o pe frunte și i-am strâns corpul micuț în brațe și mai tare făcând o să scoată un mic sunet. Nu regret decizia de a o adopta.
În drum spre mall tot ce făcea era să privească pe geam, am lăsat-o să stea în fața, loc care îi era rezervat de acum. O mai lăsam să aleagă muzica de la radio și o asiguram că alegerile ei în muzică nu ne deranjează deloc pe nici unul. Era cred cel mai cuminte adolescent de până acum. Dar asta o să dovedească viitorul. Când am ajuns am parcat mașina și am încercat să îmi iau gândul de la muncă și de la schimbarea pe care urma să o ia viața mea odată ce accept propunerea tatei. Mi-am luat brusc mintea de la asta când am simțit mâna ei prinzand-use strâns de hanoracul meu. M-am uitat la ea crezând doar că vrea să îmi spună ceva. Dar ea privea cu coada ochiului in spate unde un grup de băieți se uitau la ea și îi dădeau o senzație prea inconfortabilă. Le-am făcut semn băieților să se uite în spate și la vedera celor 5 indivizi care nu se opreau din a o privii au întrerupt vedera mergând unul în spatele ei și unul în partea opusă mie. Cei 5 păreau deja nervoși dar nu au mai reacționat și au luat altă rută. Isa sa detensionat încet și simțeam cum slăbește strânsoarea.
- Mulțumesc... Vine iar un cuvânt neînțeles din partea ei.
- Suntem aici să te protejăm, și nu numai, așa că nu te teme. Acum hai să luăm ceva de băut.
