În conacul Clover lucrurile erau la fel de obișnuite ca în orice altă zi. Frații lui Dean erau la fel de ciudați iar soții Clover la fel de grosolani. Doamna Clover deratiza prin casă, în timp ce domnul Clover stătea relaxat în fotoliul său cel vechi și ponosat, urmărind jurnalul orei care anunța alegerile prezidențiale. Era o adevărată dezbatere în legătură cu alegerile.
- Țara asta se duce pe râpă, spuse domnul Clover.
- Doar nu te aștepți să câștige moșul ăla, nu dragă? Îl întrebă doamna Clover.
- Ba tocmai asta cred. Și de data asta sunt foarte sigur că odată cu ridicarea lui la putere, economia țării va decădea.
Doamna Clover își dădu ochii peste cap continuând să măture sufrageria. În tot timpul acesta, Dean era în camera lui citind. Liniștea din camera lui era perfectă pentru ca Dean să nu se simtă deranjat.
Dean nu era concentrat pe deplin la ceea ce citea. Gândul îl ducea din nou la acea hotărâre care va trebui sa o ia in legătură cu noua școală. Ar putea fi într-adevăr momentul lui de glorie.
Liniștea fu întreruptă de bătăile disperate în ușă a lui Filius, care se arată nervos și avea chef să îl enerveze pe Dean.
- Ce vrei?, Întrebă Dean.
- Taci din gură și deschide ușa!,țipă Filius.
Dean deschise ușa,dorind să fie odată lăsat în pace.
- În seara aceasta iubita mea vine aici. Vreau să dispari din camera asta până va veni ea. Nu avem loc unde sa o punem, așa că nu te va deranja sa stea în camera ta, spuse Filius
- Ciudat. Nu credeam că te va place vreo fată vreodată, îi răspunse ironic Dean.
- Vorbește cel care nu are nici un prieten. Cum poți trăi cu ideea că nu te suportă nimeni Dean?
- Tacă-ți fleanca, spuse Dean.
- Oh oh, se pare că te oftică adevărul, îi spuse Filius.
Dean ieși nervos din cameră, coborând în sufragerie.
- Va sunat mătușa mea?,întrebă Dean pe cei doi soți Clover.
- Dacă vrei sa pleci pleacă, odată ce pleci de aici ne va fi mai bine. În orice caz nu ai știut niciodată să apreciezi bunătatea sufletelor noastre băiete, spuse domnul Clover.
- Ar trebui sa îmi pară rău? Sau sa mă simt vinovat?, spuse Dean cu un rânjet pe față.
- Doar pleacă de aici,spuse doamna Clover.
Dean își împachetară lucrurile într-un rucsac și ieși din conac. Afară era întuneric și destul de frig așa că alese sa ia un autobuz spre ieșirea din oraș, unde Alice îl aștepta.
Autobuzul întârzie, nu era deloc ciudat, ba din contra era un obicei pentru autobuzele din Vill să întârzie.
În câteva minute un autobuz roșu își făcu apariția în stația 13 unde se afla Dean.
Dean intrară în autobuz, ocupând un loc în spate. In dreapta lui era un bărbat înalt cu un nas lunguieț și o privire rece și disprețuitoare care îl făcea pe Dean să se simtă incomod.
- Încotro?, întrebă bărbatul.
- Spre ieșirea din Vill, răspunse Dean.
- Cum se face că un băiețel așa firav călătorește de unul singur?
- Mă văd cu cineva. E important, răspunse Dean.
- Ai grijă pe unde hoinărești băiete. Oamenii nu sunt așa cum par a fi, îl sfătui bărbatul.
- Adică?
- Să zicem doar că un băiețel așa ca tine nu ar trebui sa hoinărească singur pe întuneric pe aceste străzi.
- De ce?
- Mai bine rămâneai la familia ta, Clover, spuse bărbatul.
- Trebuie să cobor.... mi-a părut bine, spuse Dean.
- Ai grijă..., spuse bărbatul.
Dean se așeză pe banca din ultima stație, așteptând-o pe Alice. Frigul începea se predomine iar Dean începu să tremure deja de frig.
Nu trecură zece minute că Alice se prezentă în stație.
- Văd că ai acceptat propunerea, spuse ea.
- Doar mă ști. Cum aș putea să refuz o seară friguroasă și un dubios într-un autobuz care mereu întârzie?, spuse Dean ironic.
- Stai, ce dubios?, spuse Alice.
- Poveste lungă, îți spun mai târziu. Acum vreau doar sa plecăm de aici odată.
- Prea bine. Taxiul nostru trebuie sa sosească curând, spuse Alice.
- Cât de departe este?, întrebă Dean.
- 3-4 ore de aici. Eu una aș fi preferat sa mergem cu trenul, dar după cum bine ști nu avem nici un tren în Vill.
- Așa este. Spune-mi mai multe detalii, mor de curiozitate, spuse Dean.
- Ei bine îți spun atât cât cunosc și eu. Am fost și eu la fel de puțin informată precum ai fost tu informat de mine. Nu știu exact cum este acea școală, știu doar că este diferită.
Discuția le fu întreruptă de sosirea taxiului care avea un drum lung de parcurs.
- Spre Medding va rog, spuse Alice.
- Cum doriți, spuse taximetristul.
- Deci revenind la ale noastre. Cine este acel dubios de care ziceai?, întrebă Alice.
- În autobuz un bărbat ciudat m-a băgat în seamă. Mi-a spus sa am grija unde mă plimb și cu cine mă anturez. Părea cat se poate de serios.
- A mai spus și altceva?, spuse Alice.
- Nimic...doar...doar că mi-a spus numele. Nu l-am mai văzut niciodată pe acel bărbat. Nici familia mea nu îl știe. Adică nu este genul sa fie un oaspete de al familiei mele, spuse Dean.
- Este ciudat...
- Ce anume?
- Daca spui că el s-a băgat în seamă cu tine și ți-a spus și numele, presupun că te-a avertizat in legătură cu ceva, spuse Alice.
- Mi-a spus că ar fi trebuit să rămân la familia mea.
- Înseamnă că cineva îți vrea răul Dean, spuse Alice. Cineva te vânează din umbră, te pândește. Ar trebui sa îți păzești spatele mai cu seamă.
- Am plecat din Vill. Presupun că nu mai sunt in pericol.
- Daca i-ai spus că mergi la periferia orașului, cu siguranță și-a dat seama că urmează să pleci undeva. Să fim serioși acum. Cine ar ieși la o întâlnire într-o stație la marginea orașului aproape de miezul nopții?, Spuse Alice.
- Pai eu, spuse Dean zâmbind.
- Asta te face special, mai mult sau mai puțin, spuse Alice zâmbind.
Cei doi începură să râdă și să chicotească încercând să schimbe atmosfera sumbră ce se lăsară.
Taxiul ocoli multe sate și traversară multe poduri. Iar într-un final ajunseseră la un pod imens de câțiva kilometri, care părea mai mult decât ciudat. Nici o mașină nu era prin preajmă
- Domnule, nu înțeleg. Ăsta este drumul spre Medding?, spuse Dean.
- Medding este un oraș inexistent pentru mulți,spuse taximetristul.
-Cum e posibil? Mama mea..., incepu Alice
-Mama ta știe despre toate acestea. De astfel ea a locuit o buna parte din viață aici, spuse taximetristul.
Taxiul traversară podul și ajunseră într-o cetate medievală.
