Mă-nfricoșează lumea exterioară
Mi-e tot mai greu altora să mă exprim,
Nu mai am tangențe cu oamenii de odinioară
Atât de superficial totul, atât de meschin..
Mă-nconjor un ziduri de carămidă
Le construiesc când nu mai văd altora un rost
Mă critic pe interior și îmi port pică
Pentru femeia care nu am fost..
Pentru femeia ce aș fi vrut să fiu,
Pentru c-am fost slabă când trebuia să fiu puternică,
Pentru c-am tăcut când trebuia să mă previn..
Pentru tot ce a trecut, pentru că nu am fost vrednică..
E el lângă mine ca un colac de salvare,
De el mă țin să nu m-afund în propia sentință
Îl iubesc dar simt că uneori mă doare
Știind că iubirea se sine se sfâșie în suferință..
