Îmi pare rău că suntem muritori
Că timpul meu cu tine nu-i de ajuns,
Că-s mai rare acele îmbrățișări cu dor
Și că fluturii din mine se duc spre apus..
Îmi pare rău că nu-s fată de casă
Că nu te aștept seara cu cina gătită
Îmi pare rău că eu mă fac frumoasă
Și te aștept de parcă-s pregătită
Poate-s pregătită de-o plimbare
Singură, în ale mele gânduri pustii,
Mă știi prea bine, mi-e frică de schimbare
Dar astăzi curajul îmi spune: "Nu mai știi!
Nu mai știi ce-nseamnă iubirea,
Că totul de la tine pleacă!
Da, e corect doare despărțirea
Dar draga mea toate o să treacă..
Și vei zâmbi blând, panseluță!
Te vei bucura de tăcerea dintre voi
Nu-ți trebuie despărțire, e doar o sămânță
Ce roade treptat iubirea dintre voi!
Pleacă departe și însămânțez-o
Îngroap-o cu trecutul tău amar
Nu lăsa să treacă, degradeaz-o
Altfel te vei trezi cu sufletul hoinar..."
