Capitolul XIV

64 13 0
                                    

          — Cum s-a ajuns aici?

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.


     
     — Cum s-a ajuns aici?

     Aș vrea să îi ofer Lisei răspunsul pe care îl așteaptă. Din păcate, nici eu nu-l am. Am întors pe toate părțile ceea ce s-a întâmplat ieri, însă nu am ajuns la niciun rezultat. Intențiile lui Julian sunt neclare, este ca și cum mă uit la el prin ceață și nu reușesc să îl văd. Știam și eu că este un bărbat complicat din toate punctele de vedere, dar de această dată a reușit să îmi ofere un scurtcircuit la creier.

     — Nu știu, oftez. Însă așa s-a dus și ultima mea ocazie de a pleca de acolo.

     — Cât crezi că te mai poți ascunde? mă întreabă tristă, știind deja în ce direcție duc ale sale cuvinte.

     Nu, nu cred că mă mai pot ascunde pentru mult timp. Încă de la telefonul primit înainte de sărbători știam că lucrurile vor degenera. Simt cum mi se strânge sufletul doar când mă gândesc ce se poate întâmpla dacă adevărul iese la iveală. 

     Mă urăsc, sunt dezgustată de mine și de faptul că îmi țin atât de bine trecutul ascuns, mințind una dintre cele mai importante persoane din viața mea. 

     — Dacă domnul Julian va afla, atunci te-ai ars rău de tot, continuă Lisa.

     Nu mă voi arde, Julian mă va transforma direct în cenușă. Am mai spus asta și o repet, urăște minciuna. Pentru el onestitatea este cel mai important lucru, iar eu nu am făcut decât să îl mint încă de cand am intrat la facultate. 

     — Doar taci, i-o tai imediat. Să sperăm că nu va ajunge niciodată la urechile lui Julian. Și așa Nathalian nu mai este în oraș de anul trecut.

     Mi se întoarce stomacul pe dos doar la simpla pronunțare a numelui său. Nu cred că există om mai fals și mincinos pe această planetă, reușind cu brio să mă ducă de nas pentru o perioadă foarte lungă de timp. 

     — Am fost o proastă, recunosc, masându-mi baza nasului. Iar acum sunt blocată cu nenorocitul ăla de certificat până când se va gândi idiotul să îmi acorde divorțul.

     După un an mi-am facut curajul de a purta discuția asta din nou cu Lisa. Ea este singura persoană care cunoaște întreaga poveste, cea care m-a susținut și ajutat să ascund acest lucru de ochii lumii. 

     Nu sunt sigură dacă împlinisem încă douăzeci de ani atunci când l-am cunoscut. A fost în perioada în care m-am mutat aici inainte de a incepe universitatea. Să spun că a fost un clișeu, poate. Eu fata cea nouă din oraș, iar el băiatul popular și rău. În unele filme și cărți această poveste de dragoste este una înfloritoare și frumoasă, însă în cazul nostru scriitorul a știut doar să ne supună la fel și fel de traume și probleme în fiecare parte. Nu cred că a existat nici măcar un singur capitol frumos în care ale noastre sentimente și trăiri să fie scrie cu bucurie.

Nebuna din viața meaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum