Pentru Maya Miller, cea mai problematică și ciudată studentă în viață, lucrurile iau din nou o întorsătură neașteptată.
Rămasă șomeră în toiul iernii, Maya se vede obligată să își falsifice CV-ul pentru a se angaja la singura firmă de publicitate c...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Este una din acele zile în care urăsc pe toată lumea. Nici măcar pe mine nu mă suport, femeia care mă privește înapoi din oglindă nu este aceeași pe care eu o cunosc.
Este enervant.
Nu asta mi-am dorit să fac în viață, să ascund adevăruri și să îl mint pe Julian. Nu când știu cât de repede poate tăia pe cineva din viața sa. Însă aici sunt, după aproape patru ani, continuând ce am început în acea vară urâtă.
Nici universul nu îmi ușurează munca, fiind din ce în ce mai greu să îl privesc în ochi fără să mă urăsc. Aș plăti oricât să mă întorc înapoi în trecut și să îmi dau două palme, dar din păcate sunt falită.
Eu și alegerile mele în viață.
Sunt nevoită să maschez starea asta urâtă pe care o am încă de când m-am trezit, altfel Julian sigur va observa din momentul în care îmi va deschide ușa.
De ce are o oglindă atât de mare în holul clădirii? Știu și eu că este incredibil de bogat, însă de fiecare dată când am intrat în complexul lui de apartamente, am avut impresia că pășesc prin unul dintre cele mai luxoase hoteluri din lume.
Nu este cu mult trecut de ora șapte dimineața atunci când bat de două ori la ușa lui. Obligată de circumstanțele pe numele lor Julian Rider, mă aflu aici exact așa cum mi-a cerut. Până la urmă este șeful meu, nu prea sunt în măsură să comentez.
Îmi trec mâna peste paltonul de culoare neagră, fiind mult prea subțire pentru o zi de ianuarie. Urăsc iarna atunci când trebuie să părăsesc căldură apartamentului, fiind o mare friguroasă. Una care nu știe să aprecieze vremea și se îmbracă după cum apucă.
Oare are vreun hanorac în plus?
—Ai întârziat.
Îmi ridic ochii din pământ dând nas în nas cu un Julian încruntat. Minunat, suntem doi deja nervoși. Nu ratez să observ cămașa albă descheiată la primii nasturi, iar aerul din hol devine sufocant. Omul ăsta reușește să îmi taie respirația prin simpla sa apariție. Una devastatoare de altfel.
— Este șapte și șase minute, îl anunț după ce arunc rapid o privire la ceasul de la mână.
S-a trezit cu fața la cearceaf?
— Haide, îmi face loc să intru înăuntru.
Haide să ce? Ce se presupune că trebuie să fac aici cu el? Ridic din umeri confuză și îl las să își vadă de treburile sale matinale.
Mult prea matinale.
— În regulă, șefu, spun după ce îmi arunc geanta pe canapeaua din living. Sunt pregătită să îmi dau zilele pentru tine.
