Capitolul 1

22 2 0
                                    

Mă trezesc gâdilat de părul șatenului de lângă mine, după ce ne-am uitat aseară la un film.Uitat este mult spus, niciunul dintre noi nu a văzut nici măcar jumătate, atât de somn ne era.
-Neața, spune el somnoros!
-Neața!
-Cât este ceasul, întreabă după ce se ridică în fund.
-Este 10.
-Iar am întârziat la școală.
-Mai mergem?
-Dacă nu mergem, iar se duce diriginta cu pâra la părinți și nu mai am chef de alte certuri din cauza absențelor.
-Chiar că! Am lipsit 25 de ore din 30 săptămâna trecută și părinți știu decât de 5 ore.
Mai întâi facem duș pe rând, ne îmbrăcăm și plecăm. Ajungem la școală la 11 și după 4 ore, dintre care una pe telefon și 3 de somn, stăm pe o bancă din parcare și fumăm.
-Adam!Ăsta e numele meu, iar pe șatenul cu ochi căprui de lângă mine îl cheamă Damian. Si eu sunt tot șaten, dar am ochii albaștri.
-Da?
-Mă lași să conduc eu până acasă?
-Conduci până la tine că eu trebuie să mă duc la mine după.
-De ce?
-Nu am mai trecut pe acasă de o săptămână. I-am zis ieri mamei că azi, după școală, vin acasă. Dacă nu mă duc o să mă taie, spun râzând!
-Bine, hai!
Damian se suie la volan, iar eu în dreapta. După ce ajungem la el, se dă jos și eu mă sui la volan, însă nu plec din fața blocului până când nu îl pierd din raza vizuală. Ajung acasă, parchez mașina și intru în casă unde dau de mama care mă privește indignată.
-Bună,mamă,spun eu stânjenit!
-Da......unde ai fost săptămâna asta?
-Am fost cu Damian.
-Toată săptămâna?
-Da.
-Și ce ați făcut?
-Am dormit, am fost la școală, în mol, în club și am stat în casă.
-Ai făcut tot ce ai spus mai puțin partea cu mersul la școală.
-Am mers la școală.
-Mi-a zis diriginta că săptămâna trecută ai lipsit la 25 de ore din 30 și mie mi-ai spus decât de 5 ore, iar săptămâna asta ai fost decât azi la școală, ai stat la ultimele 4 ore din 7 și 1 te-ai uitat pe telefon și 3 le-ai dormit. Am dreptate?
-Da.
-Dacă săptămâna viitoare nu te duci în fiecare zi la școală și la toate orele, vei fi pedepsit o lună, timp în care vei sta închis în casă, îți voi lua telefonul, tabletele și laptopul, singurele dăți când vei ieși din casă vor fi când te voi duce eu la școală cu mașina, te voi aduce și nu ai voie să ieși în oraș cu Damian.
-Bine, mamă!
-Schimba-te și, apoi, vino la masă.
-Da,mamă,spun în timp ce urc scările!

Iubire neîmpărtășităUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum