Broken NOT dead

Capitolul 34

Mă pierd cu privirea în paharul gol din mână, pahar în care s-a aflat un cocktail, amintindu-mi cât de rahat e de fapt realitatea.
Deși l-am lăsat să mă sărute, după aceea l-am împins de pe mine și am fugit parcă urmărită de un criminal luând primul pahar plin de pe masă.
Acum las leagănul magic al familiei Lahey să își facă vrăjile și să mă liniștească.
Am vrut să plec acasă dar Angel mi-a sărit în cale anunțând că Vinny nu a suflat încă în lumânări. Nu pot pleca din cauza acelei lipitori care s-a hotărât să îmi facă zile fripte.
Machiajul probabil mi s-a întins arătând ca un clovn din cauza lacrimilor și motivul tristeții mele este același ca de fiecare dată. Îmi este dor de sfaturile mamei și grija tatălui meu. Sunt blocată în acest vârtej al durerii și nu pot scăpa din el.
Jill spunea că nimic nu e infinit, nici măcar durerea. De ce mă simt de parcă pentru mine va fi infinită?
-Te-am căutat peste tot, am crezut că ai plecat fără să îți iei la revedere!
Minunat, Vinny și-a făcut apariția, și din păcate nu am chef să vorbesc despre săruturile lui spontane. Vreau acasă și să mă uit la pozele în care îmi văd fericirea trăită odată.
Îmi șterg lacrimile și îmi trag nasul fiindcă niciodată nu am putut să fiu atât de vulnerabilă în fața oamenilor.
-La naiba, plângi? Spune-mi că nu plângi din cauza mea altfel o să mă pocnesc de unul singur!
A venit lângă mine dorind să îmi privească chipul dezastruos și evident că m-am ferit pentru a nu îl speria cu rimelul care probabil mi-a ajuns până pe obraji.
-Nu e vina ta, mi-am pierdut părinții și chiar și la o petrecere îmi aduc aminte de ei. E seara ta, astăzi e despre tine, du-te și distrează-te, nu îți pierde vremea cu o plângăcioasă ca mine!
Vocea îmi e răgușită și mătușa o să aibă o cădere când va vedea în ce stare sunt. Ar fi vrut să râd, să socializez și să dansez, nu să îmi plâng singurătatea.
-Dacă tu crezi că m-aș putea duce înăuntru începând să dansez pe o masă înseamnă că mă crezi un insensibil nesimțit! Mă crezi un insensibil nesimțit, Eden?
-Nu!
I-am răspuns imediat fiindcă nu am crezut niciodată că el e insensibil, sau nesimțit, sau enervant, sau idiot, sau orice altă jignire.
I-am răspuns imediat fiindcă e anormal să vezi perfect un om iar eu totuși îl văd pe el perfect.
    Care e defectul lui? La întrebarea asta nu am un răspuns!
-Când părinții tăi veneau la mătușa ta, mama ta mereu îmi spunea cuvinte încurajatoare pentru a avea încredere în mine când sunt pe teren. Tatăl tău spunea că eu și frații mei o să devenim bărbați de succes. Erau niște oameni de treabă!
Au fost cei care întindeau o mână de ajutor oricui avea nevoie de una. Nu urau pe nimeni, eu am o listă lungă de persoane pe care nu le suport.
Mama aducea zâmbete în cele mai negre momente iar tata te ridica când erai căzut la pământ.
Îi vreau înapoi, vreau să se ridice din acel mormânt și să se întoarcă acasă.
-Mi-a fost frică când te-am întâlnit că vei da deoparte fiecare drum spre vindecare. Dar i-ai acceptat pe Oliver și Jill iar atunci am răsuflat bucuros!
Încă fac asta. Ei sunt singurii pe care îi accept drept lumină în vârtejul meu.
    Dar e corect să ating culmile fericirii când ei nu mai sunt aici? Ce fac dacă mă sperii de împlinire și atunci îmi aduc aminte de seara în care am fugit?
-Și totuși încă ai rețineri. Totuși nu accepți fericirea în întregime. Părinții tăi ar vrea să mergi mai departe fără să te agăți de ei. S-au dus, Eden, și nu se vor mai întoarce niciodată!
Nu mă pot opri din plâns și fiindcă nu mai fac față lacrimilor, Vinny a început să mă ajute și el să le adun. Stă lângă mine și mă consolează când lumea din jurul lui se distrează.
E ziua lui, nu trebuia să devin personajul principal, el e vedeta serii!
-Am rămas singură, ei erau totul pentru mine. Da, voi renega împlinirea fiindcă chiar și atunci când o am tot doare!
-Ce ți s-a întâmplat ție..e o lovitură care te va urmări până la capăt. Dar vei învăța să trăiești cu durerea. Poți să crezi ce îți spun? Poți să lupți pentru fiecare zâmbet al tău?
Sunt geloasă pe cei a căror viață e roz dar eu fug de binele pe care îl primesc. Sunt un haos care încă nu și-a primit instrucțiunile pentru a face ordine. Cei din jurul meu vor obosi intrând în drama mea și vor pleca.
-Nu, nu cred că voi putea lupta de fiecare dată pentru acele zâmbete!
Fiind controlată de mâna lui Vinny care mi-a luat capul și mi l-a îndemnat să se odihnească pe umărul lui, am mai lăsat câteva lacrimi să cadă.
Probabil machiajul meu a dispărut de tot dar cui îi pasă? Am închis ochii inspirând vântul răcoros de vară.
-Atunci voi lupta eu pentru acele zâmbete dacă tu nu vei putea!
Cred că am făcut o confuzie. Nu leagănul are superputeri care potolesc furtunile interioare. La fel ca prima dată, am împărțit acest leagăn cu asul echipei Thunder.
El este cel care îngroapă rana înapoi, el a fost de fiecare dată.