Broken NOT dead

Capitolul 55

Au trecut câteva zile de la marele adio pe care ni l-am spus eu și asul echipei Thunder și când credeam că mă voi simți mai bine, tocmai mi-am aprofundat tristețea. Doar că ceea ce mi-a spus Jill, că durerea nu e infinită, începe să se adeverească. Încep să obosesc să simt ceea ce simt.
Nu m-am întors în campus, aș fi fost mustrată de colega mea de cameră pentru cuvintele neadevărate pe care le-am rostit, acasă la mătușa nu sunt certată și în majoritatea timpului sunt singură.
Exceptând ziua de astăzi când m-am oferit să o ajut pe mătușa să golească cutia de lemn în care se află uneltele unchiului. Vrea să le înlocuiască cu ustensilele ei de grădinărit.
Mereu m-am întrebat ce se află în micuța cămară de lemn din curte și acum am aflat fiind dezamăgită. Credeam că voi descoperi vreo comoară ascunsă.
-Scumpo, continuă tu să bagi uneltele în cutii, mă duc să dau un telefon în birou, revin imediat!
Nu sunt eu mereu salvatoarea ei? Nepoata perfectă? Deși măcar aici soarele nu mă bate în cap iar căldura pătrunde greu.
În spatele meu aud un fier căzând pe podea și când credeam că tocmai am dărâmat ceva, mă lovesc de nimeni altul decât de Vincent Lahey care se află la bustul gol și are părul perfect aranjat.
-Eu..n-am știut că ești aici! Mi s-a spus că mătușa ta a întâmpinat o problemă cu uneltele.
Mă uit la lucrurile aranjate pe rafturi și nu văd nicio problemă. Singura problemă din încăpere este el fiindcă e dezbrăcat, pe jumătate, și e o amenințare pentru distanța pe care am păstrat-o aceste zile.
-Voi pleca, nu vreau să îți provoc vreun disconfort, cred că Angel s-a înșelat în privința mătușii tale!
Nu, nu a putut să plece fiindcă ușa s-a închis brutal în spatele lui și am recunoscut sunetul unei uși încuiate. Și am auzit cum cheile au fost scoase.
Îl împing pe Vinny din calea mea pentru a atinge ușa începând să lovesc cu pumnii pentru a fi auzită.
-Hei, ce faci? Suntem aici! Deschide ușa!
Mătușa are chef de glume? Știe că nu îmi plac spațiile închise și atât de strâmte, cum poate să îmi facă asta?
-DESCHIDE UȘA! NU E AMUZANT!
Vinny îmi oprește bătăile insistente acoperind pumnii cu palmele sale. Se uită la mine ca la ceva fragil și totodată periculos.
-Nu cred că mătușa ta ne-a încuiat, nu am văzut-o prin curte. În plus, e o femeie matură care știu că nu acceptă glumele de prost gust.
Mă îndepărtează de ușă și face ceva neașteptat fiindcă ușa e din lemn. Se împinge în ea cu putere dar ușa nici măcar nu se clintește.
    Spuneam că soarele pătrunde greu aici dar dintr-odată m-aș putea sufoca din cauza lipsei aerului.
Dacă privesc mai atentă, pielea lui a început să se înroșească din cauza loviturilor și să transpire din cauza efortului.
-Oprește-te, te rănești, nu ne ajuți dacă vei avea nevoie de bandaje!
Face cum i-am spus lăsându-se în jos și respirând din cauza oboselii. Îmi prind părul cu ajutorul unui elastic fiind un obstacol în această cușcă.
-De ce trebuia să rămân închisă într-o cutie de păpuși? Nu e spațiu, nu e aer și sunt înconjurată doar de unelte!
Aproape l-am călcat pe Vinny care încă stă la podea din cauza mersului meu exasperat dar mi-e sete și nu am niciun strop de apă aici. Cine știe când o să ne deschidă persoana pe care o să o strâng de gât.
-Ești în curtea casei tale. Mătușa ta se va întoarce și atunci o să ne deschidă. Ai răbdare, domnișoară Bennett!
Nu mă interesează atacurile lui Vinny în acest moment dar dintre toate persoanele din lume tocmai el trebuia să fie colegul meu de celulă. Prezența lui mă agită și mai mult, aș fi preferat să fiu aici cu Oliver sau cu Jill.
-Cine ne-a închis aici? De ce ar face asta?
Vinny se ridică în picioare venind mai aproape și nu a fost nevoie decât de un pas. Atât de mic este spațiul în care ne aflăm. Ne privim ochi în ochi dar clipesc des pentru a nu intra în transa lui.
-Angel m-a trimis aici spunând că mătușa ta are nevoie de ajutor cu căratul ustensilelor. M-a mințit și cel mai probabil el a închis ușa vrând să mă tortureze!
-Hei bine, am fost și eu prinsă în tortura ta! Fratele tău nu are o imaginație dezvoltată, nu pare să te afecteze prea mult închiderea în această cutie.
Respiră, Eden, trage guri mari de aer. Mătușa ta va termina conversația telefonică și te va scoate de aici.
    De ce unchiul nu a construit o cameră a uneltelor mult mai mare? Abia încap două persoane aici!
-Știe că dacă m-ar fi blocat în această cameră cu tine m-ar fi torturat crunt.
M-am întâlnit în supermarket cu Vinny și în campus după cearta noastră și nici măcar nu m-a salutat. Cred că acum mă urăște cum ar fi trebuit să o facă de la început și acum e obligat să stea în preajma mea. Și trupurile să ne fie atât de apropiate.
-Oh, e în regulă, nu trebuie să vorbim până ieșim de aici. Nici eu nu sunt fericită să fiu aici cu tine!
Nu sunt fericită fiindcă mă holbez fără oprire la bustul lui gol și fiindcă buzele lui par foarte incitante. Nu sunt fericită fiindcă voi face curând o criză de claustrofobie.
Mă așez jos într-un colț începând să mă joc cu o șurubelniță pentru a nu mă mai gândi la el sau la faptul că nu pot ieși de aici. El face la fel închizând ochii.
    Clipele petrecute aici cu el vor duce la deznodământul relației noastre, indiferent care ar fi acela.