Monster {BoyxBoy}

Capitolul XVI "Demonul"

Yongbok era încă șocat, neștiind ce să facă, fiind sigur că tot ce trăia este doar un vis.
-Te mai holbezi mult?
Întrebă bărbatul, dându-i drumul mâinii sale, dându-și jos cămașa distrusă. Atunci Yongbok văzu cu ochii cum rana sa se regeneră, nelăsând măcar o cicatrice.
-Ce...ești tu?
Băitaul își adună curajul, uitându-se în ochii bestiei ce părea că se simte insultată de ce aude.
-Ce sunt?! Ești naiv sau doar prost? Chiar nu realizezi ce sunt?
Întrebă bărbatul furios, ochii săi albaștrii intrând prin sufletul băiatului.
-Nu, și nu am timp să știu, presupun că esti un demon, dar eu trebuie să plec!
Spuse el, luând coșul cu ierburi de jos, fugind în față. Vântul se întețise, pucături de ploaie deja începeau să curgă din ceruri, dacă ploaia ar di durat măcar două zile, biata bătrână își va pierde viața. Trecuseră deja ore de când văzu acel "om", nu se putea opri din a se gândi cu teamă la ce a văzut și ce se va întâmpla cu el acum. Grijile îi fură curând spulberate când ploaia începu să se întețească, luă coșul cu puținele ierburi care le avea, luând-o spre vale. Trebuia să coboare muntele pănă în sat, însă furtuna care devenea din ce în ce mai greu de străbătut îi îngreuna calea. Frica și anxietatea înceoând să îl facă să se îndoiască că va ajunge curând acasă, însă trebuia să se îmbărbăteze, familia și nepoții bătrânei aveau speranță în el. Știa că este periculos, însă începu să alerge, alerga printre copaci, ploaia îmbibându-i hainele, făcându-le mai grele, pantofii săi înceoând să alunece, mai avea o cale lungă totuși, deci nu se putea opri. Curând nesăbuința sa plăti, alunecând pe o piatră, lovindu-se cu capul de ceva tare, iar din cauza epuizării și a traumei, pierzându-și imediat cunoștința.
În locul umidității și aerului rece, Yongbok surprinzător simțea căldură, corpul său fiind uscat, și un material fin acoperindu-l. Oare să se afle în viața de apoi? Sau cei de acasă îl salvaseră? La gândul părinților săi acesta deschisese ochii, numai ca să realizeze că în locul podului de lemn și al florilor uscate prinse pe pereți, era un tavan inalt, alb, și deaperii ce se prelingeau peste pat. Oare cineva nobil să îl fi salvat? Dădu jos plapuma de pe el, realizând cât de frig era în camera uriașă în care se afla, și faptul că era curat, când își amintea destul de bine că alunecase în noroi. Yongbok se ridică din pat, mergând spre fereastra acoperită de draperii, trăsese una, afară era deja noapte, stropii de apă făcând simpla acțiune de a privi afară imposibilă. Panica îl învălui pe băiat, înca trebuia să ajungă acasă, închisese draperia, întorcându-se rapid spre ușă, dar rămânând încremenit la vederea lui...
-Văd că te-ai trezit.
Spuse el, așezându-se pe un scaun ce stătea la o măsuță de cafea. Yongbok se uita confuz la el, omul care acum câteva ore avusese o sabie în piept, omul care s-au trezit din morți, el la salvat?
-Tu m-ai adus aici?
Întrebă băiatul, apropiindu-se de bărbatul care avea o privire amuzată.
-Desigur că eu, te-am cărat din munți până la conacul meu.
Yongbok crezu sigur că bărbatul era un demon, și pe lângă că era un demon atunci în pădure părea extrem de arogant și îngâmfat, de ce l-ar fi salvat? Care este scopul lui?
-Mulțumesc... dar trebuie să plec...
Spuse el, îndepărtându-se din nou de masa unde stătea bărbatul.
-Dacă e despre iarba și bătrâna aia, nu te îngrijora, totul a fost rezolvat deja.
-Ce...cum?
Întrebă el, de data asta așszăndu-se pe pat, așteptându-i răspunsul.
-Unul din servitorii mei a fost în sat și a dus medicamentele.
-Dar...de ce ai făcut asta?
-Fiindcă tu...nu mai poți pleca de aici.