Colecționarul de inimi - Finalizată(în curs de rescriere)

Colecționarul de inimi

Trei săptămâni. De trei săptămâni mă chinui să găsesc o nouă victimă.

Toții mucoșii au devenit, brusc, băieți curați.

Nimeni nu mai cumpără droguri, de frică. Le este frică să nu fie uciși. Unii dintre ei au început să îl suspecteze dealer. Dar nu el este de vină, nu în totalitate. Eu am venit cu ideea, iar el a acceptat. Am trecut amândoi prin aceeași situație traumatizantă.

Știu că nu e corect să ne vindecăm traumele prin crime. Dar așa trebuie să fie. Avem nevoie de răzbunare. Iar răzbunarea se realizează prin aceste crime.

Nu îmi pasă că au familii, că sunt doar puștii care vor puțină adrenalină, sau sunt chiar dependenți.

Singurul lucru de care îmi pasă e acela că ei consumă droguri. Toată lumea știe la ce poate duce consumul de droguri: la moarte.

Eu doar accelerez procesul.

Nu știu ce simt ceilalți criminali când își lasă victimele fără suflare, dar eu simt cum golul lăsat în sufletul meu acum 17 ani se închide ușor-ușor.

Acest gol a fost lăsat în inima mea când eram doar un copilaș. Un adolescent drogat a ucis o persoană la care eu țineam enorm. Iar eu acum mă răzbun pe toți băieții de 17 ani care se droghează. De ce? Pentru că drogatul acela avea 17 ani.

Se aud pași. E târziu în noapte, iar pașii vampirului fac ecou în clădirea veche și părăsită.

Trebuie să acționez rapid, până nu apar aici detectivii lui pește.

Probabil după ce îl voi ucide și pe acest vampir, o să fiu nevoit să îmi schimb locul, din nou. Data trecută aproape am fost prins. Nu vreau să risc și să fiu prins când mai am foarte puțin și termin.

A fost greu să găsesc vampirii însetați de praf alb. Iar prima dată când am ucis a fost și mai greu. În primele zile nu am putut închide un ochi, dar mi-am zis mereu că ce fac, fac bine. Că e un lucru bun să ucid vampirii.

Acum sunt sigur că e un lucru bun.

Vampirul se sperie când vede că suntem doi, dar apoi se liniștește când mă vede pe mine. Mereu se întâmplă așa. La început se sperie, iar apoi se liniștesc. Probabil chipul meu de îngeraș îi ajută să se calmeze, dar ei nu știu că al meu chip e ultimul pe care îl mai văd vreodată în viața lor.

Când aproape îmi termin treaba, se aud alți pașii. Trebuie să fug! Detectivii sunt aici. bine că am reușit să scot inima din pieptul vampirului.

Înainte să ies aud un nume.

̶ Havva! Acesta a fost detectivul șef, care striga la ucenica lui.