Colecționarul de inimi - Finalizată(în curs de rescriere)

Havva

Am ajuns acasă în urmă cu o oră. Am comandat pizza, am făcut un duș și m-am îmbrăcat în ceva lejer. Niște pijamale cu avocado. Ador pijamalele și ador avocadoul. Pijamale cu avocado= combinația perfectă.

Am mâncat împreună cu Eli, iar acum suntem tolăniți în mijlocul apartamentului meu și pasăm unul de la altul un cui.

Așa sărbătorim noi, fumând iarbă.

Și cum a fost prima ta zi? Mă întreabă Eli când pasează țigara la mine.

Trag un fum, îl elimin, îi pasez țigara și abia atunci îi răspund.

̶  A fost bine. Am văzut un cadavru.

̶   Un cadavru? Scârbos. Se strâmbă vărul meu și stinge țigara în scrumiera ce se află între noi.

  ̶  Eli, spun eu după un moment de liniște, cadavrul nu avea inimă, de fapt avea, dar era un de lemn.

̶̶  Ți-ai ales prost meseria scumpa mea verișoară.

̶  De ce spui asta?

̶̶  Pentru că vei fi mereu înconjurată de morți.

̶   Și ce e greșit în a fi înconjurat de morți?

̶  Crezi că vei mai întâlni morți fără inimă, Havva? Îmi evită el întrebarea și îmi răspunde cu o alta.

̶̶  Îl chema Benjamin Chad.

̶  Pe cine?

̶̶  Pe cadavrul cu inima de lemn.

֎

Nu ar fi trebuit să fumez cu Eli noaptea trecută. Capul meu crapă de durere și îmi vine să vărs. Vreau să zac în patul meu. Dar deja e târziu și voi întârzia la muncă.

Fac un duș și mă îmbrac fără tragere de inimă. Singura mea motivație e că, poate, voi vedea și astăzi un nou cadavru.

Sunt sigură că nu mă voi mai întâlni cu un cadavru fără inimă, dar sper să fie un cadavru la fel de mutilat.

Când am analizat primul cadavru, în facultate, m-am gândit la ce a simțit criminalul când l-a ucis. Dacă a fost fericit sau dacă a avut remușcări.

Eu, dacă aș fi criminal în serie, probabil aș simții eliberare. M-aș simți eliberată de traume, de durere și de demoni.

Nimeni nu ucide și mutilează de plăcere. Cel puțin asta e părerea mea.

Fiecare criminal are demonii lui și ucigând alți demoni, alți oameni, își potolește pentru câteva momente, zile, săptămâni sau luni, demonii din mintea lor.

Înainte să ajung la muncă mă opresc la cafeneaua din fața clădirii unde muncesc și îmi cumpăr o cafea dublă, pentru că triplă nu aveau.

̶  Ai întârziat două minute! Apare șeful meu de nicăieri și mă face să îmi vărs cafeaua.

̶  Bine că de data asta nu ai vărsat-o pe mine! Mă ironizează, iar eu mă abțin cu greu să nu scot limba la el.

̶  Minunat! De fapt, neminunat, nici măcar nu știu dacă e un cuvânt adevărat, sau l-am inventat eu acum. Am rămas fără cafea. Dacă fac vreo crimă, o să dau vina pe Dylan Brown. Din vina lui mi-am scăpat cafeaua pe jos.

̶  Șterge mizeria pe care ai făcut-o și apoi vin-o la morgă! Îmi ordonă.

Îl urăsc! Sper să găsesc pe targă cadavrul lui, de fapt nu. Dacă moare nu mai am de unde învăța.

Dar după ce îmi termin stagiul sper să primesc cadavrul lui!

Fac cum îmi zice și apoi plec spre lift.

Am ajuns menajeră! Ieri i-am spălat tricoul, iar azi am spălat podeaua.

Mă întreb dacă mâine voi șterge praful sau voi spăla geamurile.

̶  Ai ajuns cam greu. Îmi spune când intru în morgă- Nu ai găsit mopul?

̶  Nu! Răspund scurt.

Îmi pun masca și mănușile și mă apropii de el și de cadavru?

̶  Ce avem azi?

̶  Femeie ucisă prin înjunghiere. Soțul deja a recunoscut. Acum i se ia declarații. Nu mai e treaba noastră.

Entuziasmul îmi piere. Voiam ceva acțiune, ceva interesant. Voiam să analizez cadavre.

̶  Azi mergem pe teren.

̶ Pe teren? Întreb, entuziasmul revenindu-mi.

̶  Exact, domnișoară Tullip.

Entuziasmul îmi piere când ajungem la gara abandonată. Pur și simplu locul acesta mă înspăimântă. Nu îmi place. Are o energie negativă.

Aici se întâmplă lucruri rele, iar mie îmi place să mă feresc de ele.

Ce facem aici, domule Brown?

̶  Aici au avut loc toate cele treisprezece crime ale Colecționarului de inimi.

Criminalul ăsta mă înspăimântă. Pur și simplu e sadic. Și posibil canibal.

Intrăm în gară, apoi ieșim pe peron. Acolo era o echipă de poliție și alți oameni care montau camere de filmat.

̶̶  Cine a găsit cadavrele?

̶  Un om al străzii. Înainte să întrebi dacă e sau nu suspect, îți spun că nu e.

Ne apropiem de echipa de poliție și văd că acolo e și un om cocoșat, cu părul cărunt și barba lungă. Probabil el e cel care a găsit cadavrele.

̶  Bună ziua, domn detectiv! Îl salută omul străzii pe șeful meu.

Dylan doar dă sin cap și îi strânge mâna.

̶  Ar fi bine să îl prindeți de data asta. Tare frică îmi e să nu mă omoare și pe mine.

̶  Așa sperăm. Camerele de filmat ne vor fi de mare ajutor.

Mă uit în jur și văd că sistemul de supraveghere nu e unul obișnuit. Camerele arată ca niște pete vechi pe perete. Criminalul cu siguranță nu le va observa și va fi prins.

Cât Dylan vorbește cu polițiștii și cu omul cel bătrân, eu îi scriu lui Eli un mesaj.

Să nu mai calci în gara abandonată! Au pus camere de supraveghere.

Apăs pe trimitere, apoi șterg conversația.