Colecționarul de inimi - Finalizată(în curs de rescriere)

Havva

E abia marți, dar eu număr orele până în weekend.

Împreună cu Dylan am plănuit o ieșire, în afara orașului, la o cabană.

Vrem să ne deconectăm de la tot ce ține de Colecționar, iar apoi când ne vom întoarce la muncă, cu forțe proaspete, îl vom prinde pe criminal.

Nu știu de unde vine siguranța asta, dar asta simt în acest moment.

Ori asta, ori gura de cafea pe care am apucat să o beau înainte de a ieși din casă, nu și-a făcut efectul.

Dar nu contează. În curând creierul meu se va dezmorți, pentru că am cumpărat cafea de la micul local de lângă institut.

Cafeaua de acolo e genială!

Urc în lift și mă îndrept spre biroul lui Dylan, birou pe care îl împărțim, având în vedere că îi sunt ucenică.

Deschid ușa biroului său și îl găsesc cu un teanc de dosare în față.

̶ Bine că ai adus cafea! Spune imediat ce își ridică privirea din morman.

̶ La ce lucrezi? Îl întreb după ce îi întind paharul cu cafea.

̶ Mă uit să văd dacă nu cumva mi-a scăpat ceva în cazul Colecționarului. Îmi răspunde după ce soarbe mai multe guri de cafea.

Iau scaunul pe care obișnuiesc să stau când lucrăm și îl trag lângă el.

Din câte observe e dosarul primei victime.

̶ Trebuie să ne întoarcem la locul crimei. Spune Dylan după ce a răsfoit dosarul din scoarță în scoarță.

̶ La gara abandonată? Îl întreb.

Nu răspunde în cuvinte ci o înclinație a capului, apoi se ridică și la fel fac și eu.

Drumul e destul de aglomerat, fiind oră de vârf, iar Dylan dacă ar putea ar decola cu mașina.

După ce am învățat vreo cinci înjurături noi, am ajuns, într-un final la gara abandonată.

Încă nu îmi place locul ăsta.

̶ De ce nu am verificat camerele de supraveghere? Îl întreb.

̶ Pentru că le-au dat jos, având în vedere că și-a schimbat locul crimei. Dar le vor monta în vechiul cinema. Sper să îl prindem, Havva.

̶ Și eu sper să fie prins. Spun mai cu jumătate de gură.

Nu știu ce căutăm aici și nici nu sunt curioasă să aflu, pentru că sigur nu vom găsi nimic.

La un moment dat nu îl mai văd pe Dylan și mă panichez puțin, dar el apare imediat, de după colț, de parcă mi-a simțit panica.

Haide să ne întoarcem, nu am găsit nimic aici.

Normal că nu! Îmi spun în gând, pentru că nu vreau să îl enervez.

֎

E vineri! Bagajul pentru weekend e făcut.

Mi-am făcut duș și îl aștept pe Dylan să vină să mă ia.

E aproape miezul nopții, dar noi abia acum putem să plecăm spre cabană. Noroc că avem deja cheile, cabana este a unui coleg de la muncă, deci nu e nevoie să deranjăm proprietarii la miezul nopții.

Plecăm atât de târziu deoarece Dylan a avut ceva de rezolvat acasă la părinții lui.

Se spune că oamenii buni apar când te gândești la ei. Probabil așa e și în cazul lui Dylan.

Soneria se aude, iar eu sting toate luminile din casă și mă grăbesc să îi deschid.

̶ Gata de plecare? Mă întreabă și apucă micul meu bagaj.

̶ Gata! Îi răspund fericită.

Ajungem la cabană în aproximativ două ore.

̶ Îți e foame? mă întreabă Dylan când îmi aude stomacul chiorăind.

̶ Puțin, recunosc.

M-aș fi putut lipsi de mâncare până dimineață, dar stomacul meu a decis să cânte.

̶ Bine că am luat niște mâncare congelată de la supermarket.

După ce lasă bagajele la intrare, Dylan se duce înapoi la mașină și aduce o pungă plină cu alimente, presupun, deoarece punga are desenat pe ea logo-ul unui supermarket.

Scoate din ea o lasagna și o bagă la microunde. Până se face, eu mă duc la bagaj și îl iau cu mine la etaj.

La etaj verific sunt trei camere. O verific pe prima și din fericire e un dormitor. Intru, îmi iau din bagaj pijamaua iar apoi cobor la Dylan.

Când ajung jos, gura îmi lasă apă ci nu din cauza lasagnei, care e abandonată pe blat, ci din cauza lui Dylan, care a renunțat la cămașă.

Inspir adânc, pentru a-mi reveni și mă apropii de el.

Îmi trage scaunul, iar eu mă așez la masă.

După ce pune farfuriile pe masă îmi întinde o furculiță și mă apuc de înfulecat.

̶ Ai fost înfometată! Râde Dylan de mine.

̶ Chiar am fost!

̶ Șterge-te în colțul gurii!

Ce rușinos! M-am murdărit la gură exact ca un copil de grădiniță.

Ridic mâna și mă șterg în colțul stâng, sub atenta privire a lui Dylan.

̶ Celălalt colț, mă avertizează el, dar nu mai apuc să ridic mâna și să mă șterg deoarece se întinde el înspre mine și mă șterge cu degetul mere.

Acum eu sunt cea care îl privesc atent.

Facem contact vizual, iar el se apropie din ce în ce mai mult de mine. Când buzele lui sunt la mai puțin de un milimetru de ale mele, închid ochii, iar inevitabilul se întâmplă și ne sărutăm.

Sărutul devine din ce în ce mai adânc, iar mâinile noastre încep să exploreze.

Dylan îmi atinge sânul drept, iar eu îi ating abdomenul. El mă apucă de poalele bluzei pe care o port și o ridică ușor în sus.

Aproape rămân dezgolită în fața lui, dar telefonul care începe să sune, ne întrerupe activitatea.