Colecționarul de inimi - Finalizată(în curs de rescriere)

Capitol bonus

                                                                                     Confesiune 

Aveam 17 ani când am ucis pentru prima dată. 

Prima și ultima oară... sper. 

Am făcut-o din iubire... am făcut-o ca la carte.

Au trecut destul de mulți ani și nu am fost prins. 

După ce am comis crima, recunosc, mi-a fost teamă că voi fi prins, mi-a fost teamă pentru libertatea mea.

Nu regret ce am făcut. Aș face-o încă o dată cu la fel de multă plăcere, pentru că mi-a plăcut să îl omor. 

Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte. 

Nenorocitul mi-a luat tot ce iubeam. Mi-a smuls inima, i-a înfipt un țăruș bont în ea și a lăsat-o până nu a mai bătut.

Un nenorocit de țăruș de lemn mi-a luat tot ce iubeam. 

aș fi putu să îi înfig și eu același țăruș, dar era deja arma unei crime și am ales să folosesc propria mea metodă. 

L-am urmărit aproape o noapte întreagă, iar când a rămas singur, m-am oferit să îl duc la mine acasă. Ne cunoșteam, avea încredere în mine, dar eu știam ce a făcut.

S-a urcat în mașina mea, crezând că îl voi ajuta să nu fie descoperit de părinții lui. Drogat nenorocit! Clipele sale erau numărate. Simțeam sângele alergând prin vene de nerăbdare.

Cu greu m-am abținut să nu îl măcelăresc în mașină. O merita, dar fiind în mașină riscam  să las urme. 

Am condus până în pădure, nenorocitul nici măcar nu mai era conștient. M-am îngrijorat crezând că a murit de supradoză. Mi-ar fi făcut treaba mai ușoară, dar eu îmi doream să îl văd cum se uită în ochii mei și își dă ultima suflare... așa a murit și inima mea, uitându-se în ochii lui. 

I-am târât leșul până în adâncul pădurii, apoi i-am săpat groapa și i-am aruncat trupul leșinat în ea. De la impact s-a trezit. A început să se panicheze și a tot încercat să iasă din groapă, dar corpul lui îmbibat cu stupefiante nu prea coopera. 

La început nu și-a dat seama cine sunt, dar înainte să arunc prima lopată cu pământ, i-am spus doar atât:

- Ochi pentru  ochi și dinte pentru dinte.

Mi-a recunoscut vocea și prin întuneric am văzut cum ochii lui se măresc de spaimă.

Era speriat... mi-a plăcut să îi văd teama din privire. L-am privit câteva clipe cum se zbate, dar apoi m-am plictisit și i-am dat cu lopata în cap. Nu știu dacă impactul l-a ucis sau a murit asfixiat din cauza pământului, cert e că nici măcar nu îmi pasă cum a murit. 

L-am astupat de tot, iar înainte să plec am înfipt un țăruș în mijlocul mormântului său. înainte să plec, am luat o canistră de benzină și am turnat deasupra lui. Nu merită să aibă deasupra lui verdeață sau flori. 

Câtă vreme trăiesc eu deasupra mormântului său va fi doar uscăciune.