Cântecul florilor negre

Capitolul 26 🍂

1 octombrie, Spokane, Washington

Un weekend. Doar de atât a fost nevoie ca Maverick să-mi transforme toate gândurile în tocăniță. Un singur weekend a fost suficient să-mi dea viața peste cap.

Și încă nu știu dacă să mă bucur sau nu pentru faptul că nu l-am mai văzut de o săptămână.

Nu mă evită. Nu are de ce să mă evite. Are de lucru. Mi-a spus că are de lucru. Că trebuie să livreze mai multe aplicații până la finalul lunii septembrie.

Iar azi este duminică, 1 octombrie. Sunt sigură că de mâine totul o să revină la normal. Maverick o să înceapă să vină iar la Skyfall, iar situația dintre noi nu o să fie absolut deloc penibilă.

Pe dracu.

Pot să bag mâna în foc că o să fie penibil. După ce mi-a spus toate lucrurile acelea, nu o să pot să îl privesc fără să mi-o ia inima la goană. Nu o să pot să-mi stăpânesc reacțiile. Am avut o săptămână întreagă să mă hotărăsc cum ar trebui să abordez situația dintre noi și tot nu am nici cea mai vagă idee cum va trebui să mă comport atunci când dau din nou fața cu el. Nu sunt pregătită pentru momentul acela.

Mă prefac că nu a spus nimic? Mă prefac că totul este normal între noi?

Nu are nici cea mai vagă idee ce a trezit înauntrul meu. Nici eu nu știu. Nu vreau să știu. Nu când exista riscul – da, riscul, nicidecum șansa – să-mi ofere pe tava tot ceea ce mi-am dorit vreodată. O să-l fac să se sature de mine. De prostiile mele. De traumele mele și de faptul că nu va putea să aibă o relație normală cu mine.

A continuat să-mi spună că vrea să devină ceea ce am eu nevoie, dar cum rămâne cu ceea ce are el nevoie? Cum rămâne cu a te bucura de atingerile cuiva și cu a atinge pe cineva? Cum rămâne cu a putea să faci sex cu partenerul tău, fără să-ți fie teamă că o mișcare greșită poate dezlănțui Iadul pe Pământ?

Și, deși mă îndoiesc amarnic de asta, mereu o să existe riscul să fac aceași greșeală. Să mă îndrăgostesc de persoana nepotrivită.

Nu obișnuia și Philip să fie dragostea vieții mele?

Proasta Zoey. Ești atât de proastă. Nu există un termen de comparație între Mav și Philip. Maverick este altfel. Este bun, grijuliu, amuzant și inteligent. Te face să te simți în siguranță.

Oftez și îmi iau telefonul; deschid mesageria și selectez contactul lui Black. Ultimul mesaj este de acum patru zile, când l-am întrebat dacă este ok, iar el mi-a spus că are mult de lucru. Nu am îndrăznit să îl mai deranjez apoi. Nu pot să stau în drumul lui.

Este ora 19, deci 22 în Charlotte. Îi trimit un mesaj Michai: „Dormi?"

Simt nevoia să vorbesc cu cineva, altfel o să-mi ies din minți. Nu mă gândesc decât la lucrurile pe care mi le-a spus Black, în puținul timp pe care nu mi-l petrec având atacuri de panică fără motiv. Sau coșmaruri.

Sau mai rău, o să cedez și o să-i scriu lui Maverick.

,,Nope. Mă uit la o porcărie de desen animat cu verișoara mea mai mică. Maică-sa a lăsat-o la noi, iar ai mei au ieșit în oraș."

Chicotesc scurt și mi-o pot imagina pe Micha stând pe canapeaua din sufrageria lor, cu Loki agitându-se pe aproape, și cu o fetiță mică care se uită la desene.

„Cum arată viața ta?"

„Psohopatul cu voce sexy e (prea) ocupat cu jobul lui inteligent, deci nimic cu care să mă laud. Mâine trebuie să mă văd cu Clarkson și deja îmi vine să (îl o)mor XD."

Răspunsul ei nu întârzie să apară: „Știu cum să ascund un cadavru ;) dar poate că ar fi mai inteligent să aștepți până luna viitoare. Cât despre domnul Păcat Umblător, să-i fie rușine. Ar trebui să ia o pauză. Când o să învețe că ești cea mai importantă?"

Mi-ar plăcea mie. Nu sunt atât de importantă. Are alte priorități. Job-ul lui este un lucru care îi place. Fratele lui mai mic, chiar dacă nu vorbește prea des despre el, este probabil cel mai important om din viața lui. Este imposibil să nu observi cum întreaga lui ființă se luminează când vorbește despre copil. Monstrozitatea lui de motocicletă roșie este la fel de importantă. Elias de asemenea. Are alte lucruri și persoane mult mai importante.

Și asta este în regulă. Poate?

„Cu puțin noroc, urmează să revină totul la normal. Mi-a spus că trebuie să livreze aplicațiile până la finalul lunii, care oficial a fost ieri. Poate că îmi lipsește puțin să îl am în zonă"

Poate puțin mai mult, însă nu o să îi recunosc asta Michai.

Abandonez telefonul pe pat, lângă mine, până când vibrația lui îmi dă de înțeles că Micha mi-a răspuns.

Mă încrunt; primesc un mesaj de la un număr necunoscut;

„Sal'tare prințeso. E numărul meu nou, am zis că ar trebui să îl ai. Ce planuri ai pentru deseară? Ar trebui să vii pe aici, e o adunare mică. Promit că nu o să îți pară rău"

La finalul mesajului este o adresă. O copiez și o inserez în Google Maps. E undeva la periferia orașului, nu foarte departe de unde locuiesc.

Ceva nu este în regulă cu modul în care a compus mesajul. Maverick scrie diferit. Dar nimeni altcineva nu are numărul meu. Și nimeni nu îmi spune așa, cu excepția lui.

Ce naiba?

Ultima dată când a fost beat, m-a sunat. Niciunul dintre mesajele lui de până acum nu au fost formulate așa.

Dacă nu este el?

Fac un screenshot și îl trimit Michai;

„ Nu cred că e el. Ce crezi că ar trebui să fac?"
„Du-te? Nu ai nimic de pierdut. Dar ține-mă la curent și pune-mă pe apelare rapidă. Sau pune-l pe el pe apelare rapidă, pentru orice eventualitate"

Nu i-am povestit despre lucrurile pe care mi le-a spus Maverick ultima dată când ne-am văzut. Sunt prea personale pentru mine. Pentru ceea ce am putea fi noi.

La dracu, gândesc prea mult.

O să merg să văd despre ce e vorba. Și de ce vrea Maverick să fiu acolo. Asta dacă el este cel care a trimis mesajul.

Îmi schimb pijamalele și îmbrac o pereche de blugi și un hanorac. Maverick nu a spus nimic despre modul în care ar trebui să mă îmbrac.

„Vreau să știu și eu! Drace Zoey, poate în sfârșit și-a dat seama că ești dragostea vieții lui și că nu mai poate trăi fără tine!!!"

Mă bufnește râsul. Asta este ultimul lucru care o să se întâmple în seara asta. Cel mai probabil doar se simte prost pentru că lucrurile au rămas puțin ciudate între noi.

Poate că nu trebuia să-mi dea de înțeles că vrea mai mult pentru noi, când e atât de ocupat cu munca.

Spre surprinderea mea, Clara nu pare să fie acasă. Nu iese să vadă ce am de gând să fac și nici nu se aude ceva din dormitorul ei. Oftez ușurată și îmi încalț adidașii. Temperaturile de afară au început să fie tot mai scăzute în ultima perioadă, lucru care mă face să-mi iau o greacă de toamnă peste hanorac. Renunț de data aceasta la căciulă.

Maps îmi indică că ar trebui să fac douăzeci de minute până la destinație. Îmi cuplez căștile la telefon și pornesc muzica. Mă ajută să mă concentrez la altceva și să-mi înlătur teama nejustificată.

Ajung în fața unei case; muzica răsună puternic din înauntru.

Asta numește el adunare mică? E ditamai petrecerea aici. De ce naiba m-ar chema Maverick într-un loc ca asta?

Îi zăresc motocicleta parcată la câteva case distanță, ferită de privirile băgăciose ale celor de aici. Aparent, este aici.

Îmi scot telefonul și îi scriu: „Asta numești tu adunare mică? De ce ai vrut să vin aici, Black?"