Cântecul florilor negre

Capitolul 27 🍂

1 - 2 Octombrie, Spokane, Washington

Maverick

Două motive. Am avut două motive relativ banale pentru care am acceptat să vin la petrecerea asta nenorocită atunci când m-a sunat Elias.

Unu: să mă destind după o săptămână în care am belit ochii în monitorul laptopului până când singurul lucru pe care l-am mai avut în cap au fost coduri, bug-uri și cerințe absurde și doi: să pun punct înțelegerii mele cu Izabela.

Să nu-mi mai stea nimic în cale. Să pot să fiu cu Zoey, fără să se simtă amenințată de ceva.

Și, dracu știe cum, singurul lucru pe care reușesc să îl fac, este să o dau în bară. Din nou, doar că mai rău de data aceasta.

Rău de tot. Al naibii de rău.

Ce naiba caută Zoey aici? De ce rahat am acceptat eu să vin aici? Puteam la fel de bine să-i scriu ei. Să-i propun să ne întâlnim. Seara asta ar fi fost complet diferită atunci.

Mi-a fost teamă.

Deși i-am spus că am de lucru, mi-a fost teamă că o să interpreteze aiurea lipsa mea. Ca o să pună dispariția mea bruscă pe seama lucrurilor pe care i le-am spus săptămâna trecută.

Desi nu am regretat nici măcar pentru o secundă că i-am spus-o. Cel puțin, nu am regretat până acum.

Acum cel mai probabil nu o să mai creadă nici un cuvânt din ceea ce am de spus. Asta dacă cel puțin o să accepte să mă asculte. O să creadă că am venit aici ca să îmi fac de cap cu Piggy. O să creadă că nu este suficient de bună pentru mine. O să se desconsidere. O să mă urască, pentru că o să creadă că m-am jucat cu sentimentele ei.

Vreau să-i izbesc moaca blondului care se lingușește pe lângă ea. Mă mănâncă pumnul de nevoie. Mai ales când îl văd cum îi soarbe trupul din priviri, până și acoperit de hanoracul ăla larg. Mi-am imaginat deja numeroase moduri în care o să-l fac să-mi simtă furia. O să mă asigur că o să simtă fiecare strop de durere, dacă îndrăznește să se atingă de ceea ce-mi aparține.

– Rick!

Izabela se apleacă înspre mine; sânii ei plini se lipesc de brațul meu, lucru care îmi provoacă un mârâit jos. Nu-i suport atingerea în acest moment. Mă face să-mi aduc aminte cât de greșit a fost să vin aici. Mă face să vreau să o strâng de gât, deși sunt singurul vinovat pentru situația în care sunt acum cu Zoey.

– Termină Iza. Ți-am spus că noi doi am terminat-o.
– Haide Rick! Știu cum te pot face să te răzgândești.

Își trece palma peste pieptul meu, continuându-și drumul înspre pantalonii mei. Îi apuc strâns și dureros încheietura, deși știu prea bine că durerea nu o deranjează. Din contră.

– Mă îndoiesc că o felație o să-mi schimbe decizia. Acum serios, oprește-te.

Pufnește, însă bine înțeles că nu se îndepărtează și este nevoie să îmi smulg brațul din strânsoarea ei. Îmi scot o țigară și mă asigur că o țin cât mai aproape de ea. Nu-i place mirosul de țigară, iar eu o să fumez tot pachetul asta nenorocit dacă asta înseamnă că nu o să se mai apropie de mine în seara asta. Sau vreodată.

– Pudelul e de vină, nu-i așa?

Ignor jignirea lui Iza. Chiar nu vreau să devin agresiv cu o femeie, care oricum nu știe mai mult sau mai bine decât atât. Involuntar privirea îmi fuge spre Zoey. E tot acolo. La fel și individul. Blondul continuă să-i vorbească, însă știu că de fapt, atenția ei este în altă parte.

Către un cretin idiot, care nu face decât să o dea în bară jalnic.

Tot nu înțeleg ce naiba se întâmplă aici. Locul ăsta nu este absolut deloc pe gustul ei. Știu că nu se simte confortabil.

– Că tot ai adus vorba, Iza. Ce cauta Zoey aici?

Devin foarte atent la reacțiile ei. Dacă am învățat ceva în ultimii trei ani, de când am făcut cunoștință cu ea datorită lui Chelsie, acel lucru e cum să o citesc.

– De unde să știu eu? Am văzut-o pe colega ei de apartament pe aici. Probabil a convins-o să vină.

Strâng din pumn. Am văzut-o și eu pe Barbie, însă mă îndoiesc că i-a scris să o anunțe ca sunt eu aici. Și mai mult, mă îndoiesc  că Zoey ar intra aici fără un motiv întemeiat. Iar mesajele blondei sunt departe de asta.

– Haide să îți spun un detaliu mic despre Zoey. Își urăște colega de apartament. Nici în ruptul capului nu ar veni aici din vina ei.

Vrea să pară indiferentă, însă panica începe să se joace în ochii ei.

Ajungem undeva.

Sting țigara de sticla mesei și îmi apropii chipul de al ei. Expir lent fumul direct în fața ei prea încărcată de machiaj.

– Așa că, dă-mi voie să te avertizez, Iza. Dacă aflu ca ai avut o legătură, oricât de mică, cu faptul că Zoey este aici azi, o să te fac să regreți. Amarnic. Acum dispari din fața mea. Poate ai vreo sculă de mângâiat și te rețin.

Doar pentru că aleg să nu devin agresiv cu ea, nu înseamnă că o să aleg și să-mi țin gura închisă și că nu o să-i întorc jignirile penibile.

– Nu știu ce este în neregulă cu tine, Rick. Tu nu ești așa. Și totul pentru ce? Crezi că o să-i intri în grații? Crezi că o să și-o tragă cu tine? Poți mai bine de atât.

Mai bine decât atât? Nu există mai bine decât atât. Dar ea nu are de unde să știe asta.

– Nu ți-am cerut părerea.
– Voi doi? E o glumă proastă, Maverick. Iar în curând o să îmi dai dreptate. Nu e cu nimic mai diferită. Uită-te la ea! Îl vezi pe blondul acela? În curând o să se înfigă în ea până-n stomac. Și ei o să-i facă placere.

Se ridică și pleacă. Bună decizie. Scot o altă țigară și îmi sprijin coatele de genunchi. Îmi scot telefonul; nici măcar nu mi-a văzut mesajele.

– Bere?

Elias apare de nicăieri și îmi întinde o doză. Sunt atât de tentant să o golesc. Pe asta și încă alte zece. Dar asta nu o să facă nimic decât să îmi înrăutățească situația. Din toate punctele de vedere.

Și trebuie să rămân treaz. Pentru orice eventualitate. Presimt că blondul nu scapă în seara asta fără să-i fac cunoștință cu pumnii mei.

Neg, iar Elias insistă. Îi iau doza și o abandonez pe masa de cafea, ca apoi să mă ridic.

Trebuie să o scot pe Zoey din locul ăsta, înainte să fie prea târziu. Nu mi-e greu să o găsesc pe Barbie. Rozul pe care îl poartă mereu o face să iasă în evidență. Stă în poala unui negru masiv și chicotește aiurea la orice porcărie pe care i-o șoptește tipul.

– Barbie! Am o vorbă cu tine.

Blonda mă privește stupefiată. Îmi strâng mâinile la piept și mă împlânt bine în podea. Nu o să plec până când o să asculte ce am de spus.

– Ce vrei?
– Să o scoți pe Zoey de aici.

Pufnește în râs. Lucru care mă enervează și mai mult.

– Realizezi că mă urăște, da? Și lasă-mă să te asigur băiețaș, dacă e un lucru pe care îl urăște mai mult decât atenția pe care sunt nevoită să i-o acord, aia e ca cineva să încerce să o controleze. Azi e seara mea liberă, așa că dracu să te ia. Și pe ea la fel. Nu o să asculte nimic din ce am eu de zis. De fapt, sigura persoană de care pare că o să asculte, ești tu, păpușă.
– Nu și de data asta.

Ridică nepăsătoare din umeri.

– Ghinion. Nu-i problema mea în seara asta. Dacă nu vrea să plece, nu o să plece. Dacă vrea să se fută cu maimuțoiul ăla, o să se fută cu el. Iar eu sau tu sau oricine altcineva nu o să aibă vreun cuvânt de spus. Acum serios. Îmi strici seara. Fă pași.

Mârâi, dar plec. Nu o să obțin nimic de la ea.

O să merg acolo și o să o scot de aici, chiar și împotriva voinței ei. O iau pe sus dacă este nevoie. Poate să mă urască după aceea. O să risc ceea ce am putea să fim, ca să mă asigur că ajunge în siguranță acasă.

Când mă întorc în sufragerie, furia mea ajunge cu totul la alt nivel, atunci când îmi văd creața panicată, în timp ce cretinul îi ține strâns cotul.

Și l-am avertizat, naiba să-l ia de nenorocit prostănac, ce o să se întâmple dacă îndrăznește să se atingă de ea!

Mă apropii suficient de ei încât să prind ceva din schimbul lor de replici.

– Ce mi-ai pus în apă?

I-a pus ceva în apă? Oh, drace, ce o să-mi mai placă să-l caftesc.

Pentru moment îmi păstrez calmul și rămân ascuns privirilor lor.

– Nu mă așteptam să îți dai seama.

Viitorul cadavru e atât de mândru de el! Iar mie o să îmi facă o deosebită plăcere să îi șterg până și ultima fărâmă de mândrie de pe chip!

– Dă-mi drumul!

O cerință pe cât se poate de clară. Și singurul motiv de care am nevoie ca să încep să împart pumni.

– Oh, nu. Nu mi-am pierdut ultimele două ore din viață ca să nu mă aleg cu nimic. Tu și cu mine creațo o să ne-o tragem în seara asta. Și o să-ți placă fiecare secundă din asta.

Teama din ochii lui Zoey îmi cutremură întreaga ființă. Îmi stâng pumnul și îi mârâi:

– Crede-mă amice, singurul lucru cu care o să te alegi este o moacă spartă și câteva oase rupte dacă nu-ți iei mâinile de pe ea. Acum.

Ușurarea de pe chipul ei frumos îmi trezește o sămânță de speranță. Speranța că, în ciuda lucrurilor pe care mi le-a spus, mai exista o șansă să fie dispusă să asculte ceea ce am de zis.

Să aibă încredere în mine încă odată. O sigura dată.

– Uite, amice, trebuie să stai de-o parte, bine? Fie că-ți covine sau nu, eu sunt cel care o să fută păpușa asta deseară.

I-am spus că trebuie să învețe să își ascundă trăirile. Bărbații slabi nu o să ezite nici măcar pentru o secundă să profite de o femeie bună și inocentă ca ea.

– Și păpușa? Ce părere are despre planurile tale?
– Nu prea contrează, nu-i așa?

Asta e momentul în care, în cele din urmă, cedez. Și înainte să mă gândesc de două ori, îi izbesc obrazul cu pumnul. Lovitura îl ia prin surprindere și e suficient ca să o elibereze pe Zoey.

Nu am timp să mă ocup de ea; blondul se repede la mine, iar eu sunt mai mult decât pregătit de bătaia asta.

Încearcă să mă lovească, dar reușesc să mă feresc. Sigurul lucru pe care îl face e să dărâme un pahar de sticlă, care se sparge.

Lumea începe să se agite în jurul nostru, însă toată atenția mea este îndreptată înspre individul ăsta. Am adunat atâta furie în seara asta de rahat, încât s-ar putea să nu mă mai pot opri.

Întocmai cum a fost atunci când individul al cărui motor a dus la moartea Alysei. Să vină să ceară bani pentru a repara stricăciunile pe care le-a făcut ea motocicleteii lui nu a fost cea mai strălucită idee a tipului. Nu când am simțit nevoia să-i frâng gâtul. Și aș fi făcut exact asta, dacă Richard nu m-ar fi oprit atunci.

Nimeni nu îndrăznește să mă oprească acum, totuși.

Încearcă să mă lovească din nou. Îi blochez atacul cu brațul și îl izbesc în stomac. Face doi pași împleticiți în spate, însă nu se dă bătut, ci se repede din nou înspre mine. Îl lovesc în zona ficatului, iar asta îl face să se aplece. Îmi izbesc talpa bocancului de spatele lui, și mă asigur că rămâne la podea, în patru labe.

– Pe cine fuți în seara asta? Podeaua?

Mârâie și apucă un ciob din paharul pe care l-a spart. Se repede înspre mine. Reușește să îmi taie antebrațul înainte să îi prind palma și să îl strâng până când ciobul ne taie pe amândoi. Îmi apăs talpa de spatele lui până când ajunge întins pe podea.

Sunt atât de aproape să îmi mut bocancul pe grumazul lui. Atât. De. Aproape.

Însă apoi îmi văd creața mică, speriată și ghemuită lângă bar, încercând să respire și înțeleg că are un atac de panică. Înțeleg că trebuie să fac din scosul ei de aici o prioritate.

Norocosul.

Îi prind strâns grumazul și îi apropii chipul de al meu.

– Să nu te mai prind vreodată la mai puțin de cinci metri față de ea, ai înțeles?

Aprobă rapid. Îl dau la o parte cu ușurință.

Îmi strâng pumnul tăiat și privesc spre sângele care continuă să curgă. Nu pot să o las pe Zoey să îl vadă. Sângele îi face rău. Îmi fac loc prin adunătura de oameni și mă las pe vine lângă ea, protejând-o de privirile băgăciose.

– Haide să te scoatem de aici.

Se zbate atunci când o ating. Nu pare conștientă de apropierea mea. O ridic de jos în ciuda protestelor ei silențioase și o strâng la piept.

– Șuș, ești ok. Sunt aici. Sunt mereu aici.

Îi șoptesc cuvintele în par, pe măsură ce mă îndrept spre ieșire. Trebuie să o fac să își revină în simțuri până ajung la motor.

Aerul rece ne izbește pe amândoi. Însă pe ea pare că o liniștește suficient încât să se oprească din zbătut.

– Fetiță cuminte.

Îi sărut apăsat fruntea. Își lipește nasul de gâtul meu și o simt inspirând adânc.

– Așa. Respiră.
– Mav?
– Sunt aici, Zoey. Sunt chiar aici. Ești în siguranță, promit.

Brațele ei îmi înconjoară trupul și se agață de mine. Chicotesc scurt și o port așa, ca pe o maimuțică speriată, până la motor.

– Te duc acasă, Zoey.
– Bine.
– Am nevoie să îmi dai drumul două secunde, bine? Crezi că poți să te ții de mine pe motor?

Mă aprobă. O ajut să se pună pe picioare. Mă asigur că îmi acopăr mâinile cu mănușile și că antebrațul nu îmi e la vedere, înainte să mă urc pe motor și să o ajut să urce în spatele meu. Se agață strâns de mine, lucru care mă face să am suficientă încredere încât să pornesc. Nu fac mai mult de șapte minute până la ea acasă.

– Vrei să urc cu tine?
– Te rog, te rog, te rog. Nu mă lasă singură.

Niciodată.

– Bine.

Iau trusa de prim ajutor din spatiul mic de stocare al motocicletei, atunci cand Zoey nu e atentă. Urc cu ea. Aprinde toate luminile din apartament și inspectează fiecare încăpere. Mișcările îi sunt neîndemânatice și împiedicate.

După ce se convinge de faptul că nu e nimeni în apartament, își face curaj să mă privească.

Pupilele îi sunt dilatate iar ochii îi sunt roșii și umflați.

Și e vina mea. Doar vina mea, futu-i!

Puteam să aleg să îmi petrec seara în compania ei. Puteam să mai aștept până să o anunț oficial pe Iza ca ea și cu mine am terminat-o. Puteam să o scot de acolo de la bun început.

Cum să-mi doresc să fiu cu creatura asta mică și fragilă când eu nu pot să îi ofer nici măcar puțină liniște? Cum să-mi fac impresia idioată că aș putea să fiu ceea ce are ea nevoie? Nu o să fac nimic mai mult decât să continui să o rănesc. La nesfârșit.

– Nu vreau să fiu singură chiar acum. Și știu că ceea ce îți cer e idiot. Și prea mult. Și necinstit și egoist, dar te rog. Te implor. Nu mă lasă singură în seara asta. De mâine poți să te întorci la Izabela. Nu o să mă opun. Nu o să te rog să mai rămâi un minut lângă mine și nici nu o să încerc să te opresc. Dar în seara asta, nu vreau să fiu singură.

De parcă asta o să se întâmple. Însă mă îngrozește ideea că e pregătită să renunțe la mine. La noi.

– Ce a fost în capul tău, Zoey?

Vocea îmi este calmă atunci când o întreb, deși sunt încă atât de nervos. Nu pe ea. Pe mine.

– Nimic.

Pufnesc iritat; faptul că încearcă să mă mintă nu mă ajută. E pentru prima dată, de când ne cunoaștem, când încearcă să mă mintă. Și e cu atât mai rău când știu exact ce a fost în mintea ei. A vrut să-mi dovedească ceva în seara asta, și cu siguranță a reușit. Și sper că e fericită pentru asta.

Nu. Trebuie să-mi aduc aminte că sunt singurul vinovat pentru dezastrul ăsta. Zoey nu a făcut nimic greșit. Am rănit-o. Și s-a speriat.

– Asta a fost mai mult decât evident. Ai măcar o idee cât de prost se putea termina totul dacă nu eram acolo? Crezi că oricine altcineva ar fi ridicat un deget pentru tine? Ce faceai dacă te lăsăm în pace, așa cum mi-ai cerut? Ți-am zis să mă lași să te duc acasă!

Situația asta mizeră pare că scoate ce-i mai rău din mine la iveală. Mă face să vreau să mă întorc acolo și să-i smulg mâinile celui care a îndrăznit să se atingă de ea.

Se enervează; brusc. Se aprinde ca o torță. Furia îi mocnește în ochi. Face un singur pas înspre mine.

– Ei bine, ce pot să-ți spun? Îmi pare rău că ți-am stricat planurile de a i-o trage lui Piggy în seara asta! Și știi ce? Și mai rău îmi pare pentru că am avut încredere în tine, ticălosule! Am crezut fiecare minciună pe care mi-ai spus-o și, pentru o infima secundă, m-ai păcălit. M-ai făcut să cred că mai există ceva pentru mine aici! Că aș merita să trăiesc încă o zi! M-ai făcut să cred că mă pot îndrăgosti din nou, la dracu, doar ca să-mi dovedești că totul e doar în capul meu gol și prost!

Inspir profund și încerc să mă calmez. O ceartă nu o să ne ajute cu ceva. E atât de naivă și speriată acum, încât nu o să creadă nimic din ce îi spun.

Fac un pas înspre ea. Face doi înapoi și aproape cade de pe picioare.

– Uite, Zoey, a fost o noapte lungă. Pentru amândoi. Și nu ai nici cea mai vagă idee despre ce vorbești. Ce ar fi să te pui la somn și să discutăm mâine?
– Mâine? De mâine vreau să dispari din viața mea, Black. Mi-a ajuns. Am terminat-o. Nu vreau să te mai văd vreodată începând de mâine. Tu și curva ta prostănacă puteți să vă bucurați de finalul vostru fericit până la adânci bătrâneți. Și ia-ți și rahatul de prieten idiot în basmul vostru. Doar lasă-mă dracului în pace.

Șiroaie de lacrimi încep să i se scurgă pe obraz. Sunt nevoit să-mi strâng pumnii ca să nu-mi întind palmele spre chipul ei.

Mă blochez.

Nu. Nu. Nu. Nu-mi spune asta. Nu ne face asta. Nu ne distruge. Nu ea ne distruge. Eu ne-am distrus. Eu și deciziile mele idioate. Nu o să fiu niciodată ceea ce are ea nevoie.

Nu când continui să o rănesc, la nesfârșit.

– Am înțeles. Fie. De mâine nu o să te mai deranjez, Blossom.

Și cuvintele se simt ca acidul pe limba mea. Pentru că nu știu cum naiba o să pot să îi ofer asta. Cum o să pot să renunț la ea. Să renunț la singurul lucru bun care mi s-a întâmplat în ultimii ani. Să nu o mai strâng în brațe. Să nu-i mai simt parfumul. Să nu-i mai văd zâmbetul.

Ne-am distrus încă de din înainte să reușim să fim ceva. Eu am distrus asta.

Am nevoie de o țigară. Și ceva de băut, deși mă îndoiesc că o să găsesc asta aici. Mă retrag în bucătărie. Mă tem că o să fac o prostie dacă mai rămân în preajma ei. O să o implor să își schimbe decizia. O să-i încalc limitele. Nu pot să îmi permit asta.

Mă trântesc mohorât pe unul dintre scaune și îmi aprind o țigară. Deschid fereastra larg.

Aud ușa dormitorului ei.

Trag adânc în piept fumul înecăcios și în țin în piept până când tușesc și sunt nevoit să-l expir.

Nu vrea să mai fac parte din viața ei. Am pierdut-o încă înainte să o am.

– Câcat!

Lovesc masa cu pumnul; o durere înțepătoare îmi străpunge întregul braț. Nu-mi pasă. Prefer durerea asta decât ceea ce încep să simt.

O să am un episod de anxietate și nu știu dacă vreau să îl opresc.

Telefonul lui Zoey sună și îmi atrage atenția. Pe ecran apare un nume; Micha. Are alte zece apeluri pierdute de la ea. Răspund.

– Drace Zoey! Ce ma-să?! Nu poți să îmi lași mesajul ăla tâmpit, iar apoi să îmi ignori apelurile! Ai măcar cea mai mică idee cât de îngrijorată am fost?!

Pare vocea unei copile. Oftez.

– Mda, salut. O să îi spun lui Zoey să te sune mâine. Cred că a adormit.

O mint. Sigur Zoey nu a adormit încă. Însă nu cred că e în măsură să vorbească cu ea acum.

– Oh. OH. Voce sexy. Bun. Ești cu ea. Ce naiba s-a întâmplat? Nu poți să-i trimiți rahatul ăla de mesaj, să o pui să meargă dracu știe unde, iar apoi să-mi spună că totul e atât de rău.
– Nu știu despre ce vorbești. Nu i-am trimis niciun mesaj lui Zoey și categoric nu aș fi chemat-o în văgăuna aia. Cât despre ce s-a întâmplat de fapt? E o poveste lungă pe care o să decidă ea dacă vrea să ți-o spună. Dar te pot asigura că este în regulă. Că e în siguranță și că o să fie bine.

În cele din urmă.

– Nu mă îndoiesc de asta, dat fiind faptul că ești cu ea. Ai grijă de aiurita noastră, bine? E atât de prostuță câteodată încât nu înțelege nici cele mai banale și evidente lucruri. Atunci are nevoie să-i dai un reset. Altfel o să spună multe prostii fără sens. Ești prea important pentru ea, iar ea trăiește cu impresia asta stupidă că nu merită să fie fericită. Nu am auzit-o niciodată atât de vie până să vorbească despre tine.

Mă tem că e prea târziu pentru asta. Pentru mine. Pentru noi.

Copila nu așteaptă să mai spun ceva, ci închide apelul pur și simplu. Oftez, apoi îmi îndepărtez mănușile și geaca de piele. Îmi dezinfectez tăieturile și le bandajez.

Îmi vine să-i verific mesajele lui Zoey doar ca să-mi clarific ce naiba s-a întâmplat în seara aceasta, însă nu pot să fac asta. Nu pot să-i încalc intimitatea. O să aflu, cumva. Apoi, cineva o să plătească pentru asta.

De ce am impresia că Elias este implicat în asta? De ce altfel ar aduce Zoey vorba despre el?

Aud un scâncet din dormitorul lui Zoey.

Mă grăbesc să ajung la ea. O iau în brațe, iar ea se agață inconștientă de mine. Îmi ascund chipul în părul ei.

O să dispar din viața ei.

De mâine.