Cântecul florilor negre

Capitolul 24 🍂

19 septembrie, Spokane, Washington,

Mă doare pieptul când respir. Nasul îmi e atât de înfundat încât trebuie să-l șterg odată la cinci minute doar ca să pot să respir cât de cât. Capul stă să-mi explodeze și îmi simt pielea de parcă ia foc.

Am răcit. M-am așteptat la asta.

La ce nu m-am așteptat, este vremea friguroasă și ploioasă care doar îmi îngreunează situația. Sau ca Fred să fie azi aici. Sau să-mi împart tura cu Olivia, persoana pe care o plac cel mai puțin. Sau să vreau să ocolesc masa lui Black doar pentru că nu vreau să o văd pe roșcată atât de aproape de el.

Nu după ultima dată, când Maverick, chiar și beat, a spus atât de multe lucruri care mi-a aprins interiorul precum cerul din data de 4 Iulie.

Dacă Fred este aici, trebuie să mă comport exemplar. Nu știu dacă pot face asta. Nu cu Piggy și nevoia mea bruscă de a o arunca în fața unui tren.

Olivia a refuzat să preia masa lor. Nu pot să le fac față azi. Nu vreau să înlocuiesc amintirile plăcute cu Black cu altele mai puțin plăcute.

Oftez adânc; afară plouă, și pentru prima dată de când lucrez aici, terasa este goală, iar interiorul este plin. Este ciudat de gălăgios și aglomerat azi.

O să-l rog pe Fred să-mi dea restul săptămânii liber. Măcar am semnat contractul pentru perioada nedeterminată.

Îmi iau inima în dinți și mă apropii de masa lui Maverick. Încerc să par stăpână pe mine.

– Ce vă aduc azi?

Roșcata îmi rânjește larg, răutăcios și știu deja că urmează să scoată o porcările pe buzele vopsite într-un roșu sângeriu, oribil.

– Ei bine, cine credea că aparent, te poți comporta frumos, curvă mică.

Oftez și privirea mea se intersectează cu a lui Fred. Stă la bar și soarbe dintr-un pahar de whisky. Sunt urmărită.

Forțez un zâmbet; Maverick îmi urmărește privirea și observă cel mai probabil același lucru.

– Scuze Piggy. Promit că o să ne jucăm cât vrei cu altă ocazie, bine? Acum, serios, ce pot să vă aduc?
– Ascultă aici, cățea...
– Iza. Termină.

Roșcata își înghite cuvintele și se retrage la locul ei. Expir ușurată, deși știu că intervenția lui Maverick nu a făcut decât să o pornească mai tare împotriva mea. Orice urmă de atenție pe care mi-o oferă atrage mai multă ură.

De parcă între mine și Black chiar ar putea să fie ceva, vreodată.

În cele din urmă reușesc să le iau comanda tuturor, Black rămănând ca de fiecare dată la urmă. Îmi rânjește mișel, iar eu nu văd să aibă casca pe undeva. Privesc și afară, și nu-i zăresc motorul. Așteaptă până ce termin de analizat.

Ciudat. Este atât de ciudat să-l văd fără motocicletă.

Îmi face cu ochiul, fără să-și piardă rânjetul de pe buze. Iar eu nu pot decât să sper să vadă rugămintea silențioasă din ochii mei. Dacă o să comande alcool o să fiu nevoită să i-l aduc.

– Un buger, cartofi prăjiți și orice suc carbogazos care crezi că se potrivește.

Expir ușurată, iar asta îl face să scape un râs scurt. Îi zâmbesc subtil înainte să le întorc spatele și să predau comanda la bucătărie.

Continui să mă plimb printre mese, luând și aducând comenzi, deși starea mea se înrăutățește. Încerc să o maschez; nu vreau să-i atrag atenția lui Maverick. Ultimul lucru pe care mi-l doresc este să se simtă responsabil pentru asta.

Îi aduc un meniu tipului singur care stă la masa din spatele mesei lui Maverick, iar vocea revoltată a Izei se aude clar atunci când îi spune lui Black:

– Dacă se atinge de tine, Rick, o să-mi petrec timpul smulgându-i fiecare fir prăjit și creț din capul de poodle.

Pufnesc scurt, amuzată și mă pregătesc să plec, însă vocea lui Maverick se asigură că picioarele mele prind rădăcini în podea.

– Trebuie să-ți aduc aminte că nu însemni nimic mai mult decât o partidă mediocră de sex, Iza? Ești obositoare. Nu ai niciun drept asupra mea, la fel cum nici eu nu-mi doresc să am vreun drept asupra ta. Ne-o tragem ocazional. Nimic mai mult sau mai puțin.
– Nu am mai fost cu nemeni în afară de tine în ultima lună!
– Și poate că asta ar trebui să se oprească aici, din moment ce crezi, în capul ală gol al tău, că ești într-o poziție în care să ameninți orice femeie pe care crezi, în capul tău gol, că îmi trezește vreun interes. Acum, taci naibii din gură. Ești enervantă.

Îmi scapă un chicot mic, acompaniată de tipul de la masă. Uitasem de el. Izabela își întoarce privirea înspre mine, turbată. De ea nu mă tem. N-are decât să-și scoată colții cât vrea. Cu ea mă descurc.

Se ridică de pe scaun și se apropie de mine; furia mocnește în ochii ei glaciari. Maverick o urmează, vizibil sătul de comportamentul ei.

– Care e problema ta, cățea!?

Tipul de la masă simte nevoia, dintr-un motiv necunoscut mie, să îmi ia apărarea;

– Ușurel! Am făcut-o să râdă.

Îmi dau ochii peste cap și îi arăt un zâmbet mic, inocent. Nu am nevoie de el ca să-i fac față femeii ăsteia. Pentru o secundă, îi surprind privirea lui Maverick, iar furia din ei, acum adresată clar tipului, mă ia pe nepregătite.

– Mersi. Dar nu am nevoie de un avocat. Pot să duc gunoiul și singură, și categoric nu am nevoie de cineva care să vorbească pentru mine.

Îl ignor și îmi îndrept din nou atenția spre Iza;

– Cât despre tine? Ești patetică. N-ai pic de respect sau demnitate și sincer, mi-e milă de tine. Dar, una peste alta, asta ești tu, nu? O cățea în călduri. Acum, dispari din fața mea, am lucruri mai bune de făcut.

Iar dacă privirea ar putea să ucidă, aș fi deja îngropată sub zece metri de pământ, doar ca să fie sigură că nu o să mai ies la suprafață. Pare pregătită să mă plesnească, lucru care îmi aduce un rânjet mic, sfidător pe chip. Maverick îi prinde umărul;

– Ajunge, Izzie. Faci o scenă nedorită. Așa că pentru numele Domnului, doar tacă-ți fleanca odată.

O ghidează spre scaunul ei, înainte să se apropie de mine. Parfumul lui acaparează până și ultima fărâmă de aer din jurul meu, și sunt atât de tentată să mă aplec înspre el, să mă las pradă lui. Să îmi abandonez trupul în locul acela minunat, în care știu că nimic nu poate să ajungă la mine.

– Și tu? Nu ai nimic mai bun de făcut decât să tragi cu urechea la discuțiile oamenilor?

Vrea să pară nervos, însă pot să văd dincolo de masca lui. Îi citesc amuzamentul din ochii cenușii, iar rânjetul mic și mândru îl dă de gol.

– Oh, ba fii sigur că am, dar ar trebui să-i pui o lesă cățelei tale, înainte să o fac eu pentru tine.

Rânjetul i se mărește semnificativ. Îi fac cu ochiul și mă strecor pe lângă el.

– Olivia, iau o pauză.

Nu-i ofer mulatrei o șansă să se plângă. Simt că încep să amețesc și am nevoie să stau jos. Cinci minute. Doar cinci.

Mă strecor în vestiarul mic și îmi las trupul să alunece pe canapeaua de stofă. Îmi iau fruntea în mâini și îmi închid ochii. Tâmplele îmi bubuie. Nu trec mai mult de câteva secunde până când aud ușa din nou și nici macar nu este nevoie să-mi ridic privirea ca să știu cine este. 

– Apă?

Pufnesc. Mă așteptam să vină. Mă simțeam dezamăgită altfel.

– Ce cauți aici, Black?
– Am și eu beneficiile mele prin faptul că îl cunosc pe Fred de-un car de vreme.

Îmi întinde un pahar cu apă, gheață și o felie de lămâie. Îl accept încântată și sorb din lichidul rece și revigorant. Mă ajută cu durerea de gât – îmi amorțește gâtul și gura. Aproape că oftez ușurată.

Maverick se lasă pe vine, în fața mea.

– E dureros să fie nevoie să-ți ții ghearele acelea ascuțite ascunse, nu-i așa prințeso?

Instinctiv, una dintre sprâncene mi se arcuiește;

– Categoric. În special cu cățeaua ta prostănacă este pe aproape.
– Nu-i a mea. E doar sex. E disponibilă și e un serviciu care...
– Chiar nu mă pasionează viața ta sexuală, Black.

Mă ridic de pe canapea și încerc să mă îndepărtez de el. Nu l-am mințit. Chiar nu vreau să știu ceva despre viața lui sexulă. Nu atâta timp cât știu că e mai mult decât orice i-aș putea eu oferi.

Îmi prinde cotul și mă răsucește; nu-mi dau seama cum ajung cu spatele lipit de ușă și cu chipul lui la doar câțiva centimetri depărtare.

– Păcat. Mare păcat.

Își plimbă vârful nasului peste gâtul meu, atingerea fiindu-i fină și blândă. Aerul cald pe care îl expiră îmi trimite curenți în tot corpul. Îmi așez mâna pe pieptul lui, însă nu găsesc puterea să-l împing. Nu vreau să o fac.

Simt însă momentul în care mușchii lui se tensionează; își apasă apoi buzele pe fruntea mea.

– Arzi, prințeso. Ai febră.
– Știu.

Pășesc înspre el și profit că-și poartă haina de piele. Îmi sprijin fruntea de umărul lui, iar Maverick își trece brațele în jurul meu.

– Dă-mi un minut. Doar un minut de liniște, te rog.
– Du-te acasă, Zoey.
– Nu pot. Acum serios, fă liniște.

Îmi ascultă cerința și, pentru câteva clipe, mă lasă să mă ascund în brațele lui. Noul meu loc preferat. Unul în care știu că nimeni nu mă poate atinge. Nimic nu mă poate răni.

– Ai mâncat ceva?
– De la shake-ul de dimineață nu am mai mâncat.

După ce și-a petrecut seara la mine și a aflat că nu pot să mănânc nimic consistent dimineața, Maverick m-a surprins cu un săculeț de proteină cu aromă de ciocolată, la câteva ore după ce m-a lăsat la Skyfall. Mi-a explicat cum să o prepar, iar de atunci am reușit să beau câte un shake în fiecare dimineață. Băutura este suficient de sațioasă încât să nu-mi fie foame și să-mi iau nutrienții necesari, fără să simt nevoia să vomez.

A fost tare drăguț din partea lui.

– Ești fără motocicletă?
– Plouă. Ți-am spus că urăsc ploaia, nu? Motocicleta nu e cel mai bun mijloc de transport atunci când e ud asfaltul. Bine, nu că ar fi prima dată când o conduc pe ploaie. Doar că stau suficient de aproape încât să nu mă deranjeze să o las acasă.
– Sau să iei o mașină.

Se încordează scurt, abia sesizabil. De parcă întregul lui trup a tresărit pentru o clipă.

– Nu. Cu motorul sau pe jos. Fără mașini pentru mine.

Nu cer detalii; am învățat în ultima perioadă cum să-l citesc mai bine. Cum să știu când pot și când nu pot să întind coarda și să-l întreb lucruri mai personale. Iar asta nu este o discuție pe care pare dornic să o poarte.

– Lucrezi până la 17?
– Da. Mai am o oră până ies. Apoi o să vorbesc cu Fred, poate o să mă lase să stau acasă pentru restul săptămânii.
– Așa să faci.

Îi simt buzele moi pe frunte; îmi permit să mă pierd câteva clipe în senzația caldă care mă învelește.

– Fă-te bine repede, prințeso. O să fie plictisitor fără tine în zonă.

Zâmbesc scurt și-mi dau seama că este momentul să mă îndepărtez de el. Sunt deja mult prea atașată de el. Iar seara în care m-a sunat și mi-a recunoscut că îl ajut într-o oarecare măsură să rămână cu picioarele pe pământ când simte că viața e prea mult pentru el, a făcut ca totul să fie mai rău.

Nu-mi aduc aminte când am dormit atât de bine ultima dată, ca atunci când a dormit la mine. Cu mine.

Micha și-ar ieși din minți dacă i-aș spune despre asta. M-ar secătui până și de ultimul detaliu. Și așa a luat-o razna după ce a văzut poza cu noi, la răsărit. Nu i-a tăcut gura pentru zece minute întregi.

– S-a notat Black. Poate până atunci reușești să-ți dresezi cățeaua.

Pufnește amuzat și își trece brațul peste umerii mei.

– Ei bine, cine știe? Poate până atunci nu o să mai fie nevoie să o fac.

Nu vreau să știu ce înseamnă asta. Îl îndemn să iasă primul din vestiar și îl urmez. Mă întorc la treabă fără să-i mai spun ceva. Mai trebuie să rezist o oră. O singură oră. Apoi un Iad în apartamentul acela. Dar măcar o să pot să mă închid în dormitor și să scap, sper, de răceala asta nenorocită.

Doar nu o să-l las pe Black să se plictisească, nu?