SIMT CUM CĂLDURA PROVENITĂ DE LA FLĂCĂRILE care mă înconjoară începe să-mi ardă pielea, iar aerul devine din ce în ce mai irespirabil. Încerc să-mi forțez picioarele să înainteze cât mai rapid spre camera părinților mei. Trebuie să-i scot de aici înainte ca acest loc să se transforme într-un iad și mai mare decât este deja. Ajung în camera părinților mei, dar abia dacă mai reușesc să zăresc ceva din cauza fumului și a flăcărilor care au cuprins toată casa. Draperiile preferate ale mamei sunt acum făcute scrum, iar mobila urmează să dispară și ea în curând.
—Mama! urlu, acoperindu-mi gura și nasul cu mâneca pijamalei mele roz.
—Scumpo..., o voce slabă, aproape insesizabilă se aude din depărtare.Dau să fac un pas înainte, dar o bucată de lemn ars cade, izbindu-se cu putere de podea și atingându-mă pe braț. Mi-a ars pijamaua și, judecând după durea pe care o resimt în tot corpul, probabil a reușit să-mi lase o urmă.
—Mamă!
Încerc să cercetez toată încăperea, dar nimic, nici urmă de mama. Oare mi s-a părut?
Îmi ridic capul brusc și-mi șterg fruntea de toată sudoarea care mi s-a acumulat pe pielea fierbinte. La fel de fierbinte ca-n ziua aia nenorocită. Credeam că aceste coșmaruri au încetat, dar aparent m-am înșelat amarnic. Cel mai probabil vor reveni mereu.
—Dacă nu dormi de la faptul că ai întâlnit ceva tip bombă cu care ai făcut sex sălbatic toată noaptea să știi că nu te iert!
Vocea lui Noah mă readuce cu picioarele pe pământ și mă simt ușurată pentru o fracțiune de secundă. Până realizez că am adormit la muncă. În plină zi.
—Îmi pare rău, chiar nu știu ce e cu mine.
De fapt știu, din cauza coșmarurilor care au revenit, calitatea somnului meu a scăzut drastic.
—Stai liniștită. Am văzut de mult că dormi, dar te-am lăsat să te odihnești.
Noah este într-adevăr cel mai pisălog prieten pe care-l poate avea cineva, dar este, în egală măsură, și un om extrem de bun pe care ai vrea să-l ai în viața ta.
—Ce ai visat?
—De ce crezi că am visat ceva? încep să mă eschivez și mă ridic de pe scaunul din lemn care m-a făcut să amorțesc.
—Ești transpirată de parcă ai făcut sex.Îmi dau ochii peste cap, evitând să-l privesc pe Noah deși știu că el mă analizează minuțios, așteptând un răspuns din partea mea. Unul bun sau mă va trage de limbă până îi voi recunoaște că am iar coșmaruri.
—Totul e despre sex la tine? schimb brusc direcția discuției, concentrându-mă pe aranjarea ultimelor cărți pe raft.
—Totul în lume este despre sex. Cu excepția sexului. Sexul este despre putere.
—L-ai folosit pe Oscar Wilde ca să îți susții cauza? îl iau peste picior.Șterg o carte de praf și o așez pe raftul care este aproape plin.
—Ia te uită, întoarce spre mine cartea pe care o ștergea cu atenție.
Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde.
—Destinul. Viața e de acord cu mine, continuă Noah să spună.
—Ar trebui să muncești mai mult și să vorbești mai puțin, îl tachinez, dar vorbesc serios.
—Zise cea care încă are bale uscate la colțul gurii, glumește și începe să râdă.Arunc spre el cu prosopul cu care șterge cărțile de praf, dar își folosește mâinile drept un scut. Lașul.
După câteva lovituri încetez. Mulțumită de faptul că s-a făcut liniște în sfârșit.
CITEȘTI
Păcate în paradis
عاطفية▪️Publicată în format fizic la Noptatic Books▪️ Anastasia Emerson fuge de o relație stabilă de când se știe, iar Jace Ford este exact bărbatul pe care-l caută când vine vorba de o relație fără obligații. Caristmatic și atrăgător, cu douăzeci de ani...