Sensuality

Sfarsit

 Deschise ochii, si cand se vazu, zacea pe un pat alb si singura lumina ce o putea obserava era cea a razelor de luna ce incercau sa patrunda printre draperiile de aceasi culoare,observa aparatele la care era conectata abia cand le auzi sunet asurzitor, atat de intens pentru durerea insuportabila de cap ce o resimtea. Totul era pustiu, nu era nimeni in incaperea aceea, nu stia daca era moarta, gandul ca se afla intr-o alta lume o facu sa planga, nu suporta acest lucru, isi vroia copilul inapoi, si astfel purtata de aceste sentimente tresari violent scotand un sunet de spaima cand usa se deschise lasand loc sa patrunda o lumina orbituare. Cineva patrunse, dar inca nu stia cine, era atat de sensibila, nu putea sa distinga, si acest lucru o enerva.

-Doamna?! Va simtiti bine?

-Ci....Cine sunteti? Unde ma aflu?

-Numele meu este Ernesto Lamonte, si sunt medicul care sa ocupat de dumneavoastra. Daca imi permiteti, as putea sa va adresez cateva intrebari? Insa femeia nu indrazni sa mai zica nimic, nu stia ce se intamplase, dar avu curajul sa afirme usor din cap. Foarte bine atunci. Stiti cum va cheama?

-Shara Petrovhia

-Ce varsta aveti?

-Am douazeci si unu.

-Va doare ceva?

-Nu

-Cam astea sunt cu intrebarile, vad ca totul decurge bine. Am sa va las sa va odihniti acum.

-Doctore....?

-Da.

-Pot sa va adresez cateva intrebari?

-Sigur. Spuneti.

-Cum am ajuns aici?

-Normal nu ar fi indicat sa va dau inca veste, deoarece abia ce vati revenit, insa dupa cum observ, va simtiti bine.....

-Va rog doctore...

-Foarte bine, ati fost adusa aici de catre logodnicul dumneavoastra.

-Cine?! Uimirea o facu sa tresara atat de violent incat doctorul se uita putin ciudat.

-Logodnicul, Carlo Bertoni. Uimirea o cuprinse complet incat nici nu mai apuca sa mai zica nimic ca doctorul parasi camera insa nu inainte de a adauga. Am sa il anunt ca sunteti treaza, va asteapta la usa inca de cand va adus.

Aceasta ultima fraza o ului peste masura, nu credea ca vorbesc de aceasi persoana, Carlo nu avea cum sa o astepte la usa, "Dar totusi de cat timp sunt aici? Copilul, unde imi e copilul?" Dar cand termina sa isi adreseze pentru sine intrebarile il si obserava pe Carlo cum statea in fata patului, era la fel de iumpunator si frumos, insa de data aceasta o privea cu un zambet pe chip pe care nu credea ca o sa il vada insa ii placea, adora acel zambet.

-Buna papusa.

-Buna.

-Arati destul de bine.

-De cat timp sunt aici?

-De o luna, ai stat in coma.

-Unde imi e copilul.

 Insa cand rosti aceasta intrebare ochii i-se umplura de lacrimi, ii era frica de ceea ce avea sa urmeze. Spre uimirea ei, barbatul pe care il iubea se apropie incet de patul ei, iar dupa ce ii sterse lacrimile si ii depuse un sarut usor pe buze lasand-o uimita ii sopti.

-Copilul nostru este acasa. Este sanatos si te asteapta.

-C... Carl....Cum am ajuns aici? Adica.... Cum de m-ai gasit?

-Il urmarisem pe tatal lui Alexander de cum am aflat ca a plecat cu un elicopter spre Spania la doar o ora dupa ce plecase si fiul lui. Am suspectat ceva si astfel am plecat, insa cand am ajuns am gasit dezastrul, si ma refer la Alexander si bucatareasa, iar cand Jefri a vrut sa plece l-am impuscat, iar apoi am dat mai greu de tine deoarece erai in mijlocul padurii, am avut mare noroc ca inca mai respirai.