Din hristovul unui actor începător

II

- Nu mai vreau să te ascult, gata!

Închise, mobilul își găsi locul pe canapea după o ciocnire violentă cu peretele. În capul lui mare, acoperit de părul des, castaniu tuns într-o coafură cu cărărușă pe stînga, cu breton pe o parte - în dreapta mai scurt, în stînga mai lung, se surpase un univers. Atîtea vise, atîtea planuri și toate degeaba. În cameră tărăboi ca după război, podeaua plină cu foi, care tapate la mașina de scris, care scrise cu mîna, în mijlocul camerei masa răsturnată, lîngă masă două cești sparte, un ceainic într-o băltoacă de apă. Pare-se au rămas neatinse doar canapeaua din fața televizorului, televizorul și rafturile de deasupra lui supraîncărcate cu volume de poezii și cîteva romane. El, în mijlocul sălii cu mîinile sprijinind capul, coatele în genunchi șezînd pe fund, geme abia auzit, geme că nu mai este în putiința lui să mai schimbe ceva. Furie, ură, deznădejde, mînie, toate adunate într-un răcnet animalic îl făcu să se scoale în picioare ca să dea cu piciorul, violent, în masa nevinovată, încît să-i rupă un picior și să-l proiecteze în ușă. Abia acum mai putu simți ceva și acel ceva era durere. În scurt timp cineva a sunat la ușă. Șchiopătînd un pic el se îndreptă spre ușă spunînd cu vocea-i răsunătoare "Da, da, vin!". Vocea lui era obișnuită, poate un pic mai tristă. Deschide, după ușă, cu zîmbet oarecum desenat cu stînga pe chipul luminos înzestrat cu ochi albaștri mari, era vecina, mai bine spus fica vecinei de alăruri, o puștoaică blondă, tunsă scurt, de vreo 1,75 (la înălțime mă refer). Era într-un halat de baie.
- Salut.
- Bună.
- E totul OK? Am auzit că ai strigat și m-am gîndit că ți s-a întîmplat ceva...
- O nimica toată, m-am lovit rău de piciorul mesei, îți mulțumesc că îți faci griji, nu ai pentru ce, e OK, o să-mi treacă.
- Mmm, cum merge cu cartea?
- Sunt în pană de idei, am de gînd să mai bag vreo 13 păgini ca să fie o cifră rotundă, dar muza m-a părăsit și nu mă duce capul cu ce să le umplu, spuse el cu o notă de regret în glas.
- Aș pute fi muza ta, desigur dacă nu e o problemă pentru tine, roși în timp ce spuse asta.
- Ăăă, nu mercy, ar ieși un caz penal. o spuse mai mult în glumă decît în serios. Bine, pa. Îi închise ușa în nas, în timp ce ea se pregătea să mai spună ceva.

"Ce-o fi cu puștoaica asta, pe semne că mă place... Cîți ani o fi avînd? 15,16?" Mergînd încet, ușor șchiopătînd pînă la bucătărie își unse 4 felii de pîine cu unt în timp ce a fiert apa, își făcu o cană cu ceai negru, tare, așa cum îi place, puse feliile pe o farfurie, luă cana și farfuria și plecă în camera lui. Masa răsturnată, fără un picior nu-l sinchisi deloc, merse pînă la televizor, puse farfuria pe el și cu mîna liberă scoase de pe raft volumul lui Bacovia, se trînti în fotoliu, deschise și se apucă de citit.

Sorbea ceai din ceașcă cu mintea undeva departe de realitate. Roxana, așa o chema pe fica vecinei, stătea întinsă  pe șezlongul de la balcon, în dreapta ei vedea teii abia înfloriți din perspectiva "etajul 2". Prin fereastra deschisă năvălea o boare plăcut mirositoare. Ea, cu gîndul la el, își dăduse seama că a fost prostesc din partea ei să-i propună să-i fie muză. El are vreo 25, ea nici 18 împliniți, mai avea o lună și 27 de zile pînă să-i împlinească, știa căci în fiecare dimineață de cum se trezea, înainte să-și facă igiena, scotea cîte o foaie din calendarul, dacă pot să-i spun așa, mai degrabă era un fel de numărătoare inversă, agățat cu o piuneză de ușa de la camera ei. Aștepta cu nerăbdare ziua cînd va deveni majoră, cel puțin din punct de vedere legal. Ziua cînd o să poată cumpăra alcool, țigări, va avea dreptul la vot, ziua cînd nu va mai fi un caz penal în a fi muza cuiva. "Cît de tîmpită trebuie să fii ca să spui una ca asta?" Își reproșă în glas în timp ce se întindea așa cum face dimineața după ce se scula din pat, semn că urma să facă gimnastică. Se sculă în picioare ca să arunce o privire în ograda blocului. Acolo, în ogradă, erau trei copii care se jucau în nisip, lîngă ei, pe scaun, două femei, pare-se mamele lor.
- Hei, Roxana, salut! Se auzi de undeva de pe trotuar.
- Salut, răspunse ea căutînd cu ochii pe cel ce o salutase.
- Ce mai faci, nu te-am văzut de o săptămînă, te-ai îmbolnăvit?
- A fost un pic, dar mi-a trecut deja.
- Ce faci mai încolo, peste o juma' de oră să spunem?
- Ăăă nimic, n-am planuri, mă gîndeam să privesc vre-un film, de ce întrebi?
- Păi, noi plecăm la un picnic, dacă vrei, hai și tu.
- Cine noi?
- Ămm, eu, Angela, Mihai, Eugen, Cristina, verișoara Cristinei, verișorul lui Mihai, mmm, mai spunea că merge și Adrian, poate vine și Carolina cu verișoara ei, mai în scurt va fi vesel, ah, da pregătește vre-un joc, dacă vii ,evident, dar eu sunt sigur că o să vii.
- Şi unde mergem?
- Încă nu am decis, dar cred că mergem la poieniță sau la șantier, ne strîngem în fața alimentarei peste  juma' de oră, decidem acolo. OK?
-  OK?
- Ne vedem acolo dar.
- Mhm.